ATENȚIE, ROMÂNI! DUȘMANII STATULUI NAȚIONAL UNITAR NU DORM! TRANSILVANIA ÎN “COLIMATOR”! (171) KELEMEN HUNOR (II)


Categorie: Istoric
|
11-07-2019
Nr: 130 (7.591)
|
Autor: Prof. COSTEL NEACȘU
|

“Vă rog respectuos (către Kelemen Hunor - n.a.) să renunțați să mai fiți atât de arogant cu populația majoritară românească. Eu înțeleg că vreți tot mai multe drepturi pentru etnicii maghiari din România, dar aveți grijă... la un moment dat aceste drepturi să nu se transforme în privilegii. Privilegiile excesive pentru unii nu fac decât să îi enerveze pe alții. Vedeți că nu toți maghiarii sunt membri U.D.M.R. și nu toți tânjesc după acea idee aberantă de autonomie. Eu sunt unul din acei etnici maghiari care își cunoaște drepturile și crede că sunt mai mult decât suficiente. Poate mult prea multe după părerea mea. Nu am nevoie de autonomie. Nu am nevoie să fac școală exclusiv în limba maghiară, care de fapt nu mă ajută cu nimic în România. Sau PREGĂTIȚI ZONA PENTRU UNGARIA MARE? Opriți arborarea ilegală și excesivă a steagurilor ungurești și așa-zise secuiești din Harghita și Covasna în detrimentul drapelului național românesc și oprimarea populației românești de către autoritățile maghiare din zonă. Am fost în Harghita și Covasna și cunosc situația. Nu vorbesc în necunoștință de cauză. Nu uitați că Harghita și Covasna sunt județe pe pământ românesc și nu o colonie subordonată Budapestei sau extremiștilor din fruntea Guvernului Ungariei. Întotdeauna există o linie roșie care nu poate fi depășită. Nu uitați că suntem minoritari și nu suntem buricul pământului. NU ÎI ENERVAȚI PESTE MĂSURĂ PE ROMÂNII MAJORITARI DEOARECE ȘTIȚI BINE CĂ NU VEȚI PUTEA FACE FAȚĂ FURIEI LOR CARE, O DATĂ DECLANȘATĂ, NU MAI POATE FI OPRITĂ SAU VA FI OPRITĂ FOARTE GREU. Vedeți Valea Uzului ce clar se află pe pământ românesc, unde poarta cimitirului a fost legată cu lanțuri ca să nu intre românii! Vă dați seama ce prostie s-a comis de către autoritățile de acolo? Ei, toate astea au o limită. Nu mai dați apă la moară nici extremiștilor români, care abia așteaptă să faceți un pas greșit. Arătați că sunteți o persoană educată și fiți în primul rând cetățean român dacă sunteți etnic maghiar, dar cu buletin românesc și mereu în Parlamentul României, de unde vă luați salariul pe care vi-l plătesc și românii pe care dumneavoastră îi acuzați că nu vă respectă. Da! Așa este! NU VĂ RESPECTĂ PENTRU CĂ NICI DUMNEAVOASTRĂ NU ÎI RESPECTAȚI! Lăsați-mă să mă plimb liniștit pe stradă, fără să strige lumea după mine... care este rezultatul politicilor abuzive și excesive ale U.D.M.R. Putem trăi în pace aici cu toții între granițele României mari, dar trebuie să vă doriți și dumneavoastră asta” (Victor V. Szilvassy, etnic maghiar, Scrisoare către Kelemen Hunor).

Mereu încruntat, cu o infatuare care ne lasă impresia unui om mereu nedreptățit, acest lider al U.D.M.R., medicul veterinar K.H., nu scapă niciun prilej ca, în zgomotoasele sale reacții extremiste, să pozeze într-o eminență culturală al cărei scop, într-o lume în care “direcția” de distrugere a regulilor se trasează în jocul necinstit al teroriștilor ideologiei mondiale, este acela de a ne șantaja Statul, de a ne disprețui național, în interminabile acțiuni cu caracter vădit antiromânesc!

Indiferent însă cât ne-a persiflat, cât ne-a inflamat cu presiunile sale sfidătoare, K.H. a fost “răsplătit” de conducătorii Țării noastre cu cea mai înaltă distincție, “Steaua României”, “râzându-ne în nas” (cu ochii la noi și cu mintea la Budapesta) în calitate de înalt demnitar al Statului Român: deputat (2000-2004), ministru al Culturii (2009-2014), viceprim-ministru (2014)!

“Ros” mereu de “ghimpele” discordiei, cu toate că reprezintă o comunitate etnică cu privilegii nemaintâlnite în Europa, se vede treaba că K.H. se manifestă nestingherit, din ce în ce mai animat de obsesia autonomistă, într-o Țară ale cărei legi îi repugnă! Îi priește, oare, ceva? Da! “Legea bunului plac”!

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval