PROGRAMUL “CORNUL ȘI LAPTELE” AR PUTEA FI ÎNLOCUIT DE “MASĂ CALDĂ ÎN ȘCOLI”!


Categorie: Social
|
12-07-2019
Nr: 131 (7.592)
|
Autor: LUCREȚIA POP
|

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că măsurile sociale precum “Cornul și laptele” vor fi analizate în Guvern și în coaliția PSD - ALDE pentru a se vedea dacă acestea și-au realizat scopul.

“Sunt măsuri foarte bune, măsuri care ajută populația. O analiză pe toate aceste programe e de bun-simț să fie făcută, pentru a vedea dacă și-au atins scopul pe care l-am avut la începutul acestora.

Un set de măsuri se vor propune în Guvern, în Coaliție, pentru a vedea dacă le luăm sau nu, pe anumite zone. Toate au ca bază sau ca punct de plecare această dorință a noastră fermă de a cheltui banul exact cum este corect. Momentan, sunt propuneri în acest sens, pe care nu le pot spune, dar vor fi luate măsuri”, a declarat ministrul Finanțelor, citat de hot-news.ro.

Pe de altă parte, Daniel Suciu, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a spus că programul “Cornul și laptele” ar putea fi înlocuit: “În bugetul pe anul acesta, au fost alocați bani, cel puțin la Ministerul Educației, pentru infrastructură la masa caldă în școli. Dacă nu mă înșel, suma este de peste 200 milioane lei, iar anul viitor vom avea o sumă vizavi de acest subiect, atunci când vom avea finalizată, la nivelul unităților școlare, infrastructura necesară pentru ca toți copiii să beneficieze de masă caldă în școli.

Evident, se va dispune o discuție vizavi de programul menționat. Mai e util programul Laptele și cornul în condițiile în care există varianta unei mese calde?! La momentul respectiv, va fi o asemenea discuție, dar nu impusă de restricții bugetare, ci de lucrurile practice pe care ni le-am propus”. 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval