LUMEA SE SCHIMBĂ! ROMÂNIA CE FACE? (LXVII) DE LA WASHINGTON LA BEIJING?

Distribuie pe:

Strategia „globalizantă" pe care Partidul Comunist Chinez o promovează a devenit extrem de evidentă odată cu lansarea unui proiect de natură globală în luna mai 2017 la Beijing, cu ocazia Conferinței „Centura Economică a Drumului Mătăsii și Drumul Maritim al Mătăsii în secolul XXI".

Acest proiect a fost denumit „One Belt, One Road", dar în limbajul economic și politic internațional s-a consacrat sub numele de „Belt and Road Initiative" (BRI), evidențiind voința politică a Chinei nu numai de a se manifesta ca o putere globală, dar și de a-și impune propria viziune asupra organizării ansamblului economiei globale.

BRI trebuie explicat prin prisma intenției Chinei de a găsi un răspuns politicilor Statelor Unite ale Americii, ce aveau la acea dată ca obiectiv nu numai reducerea puterii economice chineze în plan global, dar și o evidentă izolare politică în zona Asiei de Sud-Est. Era o reacție la inițiativa SUA de a avansa în direcția Acordului Trans-Pacific Partnership (TPP) și a Acordului Transatlantic de Liber Schimb (TAFTA). În viziunea conducerii chineze, aceste acorduri ar fi dus la crearea unei situații ilustrate de formula TPP + TAFTA = Totul fără China.

Ca un contrabalans, China propune o globalizare având ca suport compatibilități de infrastructură, și nu de sistem. Nu este o globalizare pe principiile neoliberale ale pieței concurenționale, ci o globalizare prin includerea participanților în proiecte regionale, globale sau chiar intercontinentale.

BRI nu este conceput ca o schemă pe principii și valori economice unanim recunoscute și acceptate, ci ca un ansamblu de proiecte propuse de către China sau de oricare altă țară ce aderă la BRI.

Proiectele nu se vor limita doar la infrastructură, fiind posibile și alte obiective de interes, cum ar fi: construcția de zone industriale, producția de energie electrică, turism, ansambluri hoteliere și de tratament, campusuri universitare și centre de cercetare etc.

Prima axă a BRI propune o integrare la nivelul euroasiatic, centrat pe zona de vest a Chinei, prin construcția de infrastructură ce ar permite legarea acesteia de Asia Centrală și de Europa. Aceasta ar trebui să se dezvolte pe două direcții: prima ar traversa Kazahstanul și Rusia, având punct final Germania, a doua ar traversa Uzbekistanul, Turkmenistanul și Iranul, având punctul final în Turcia. Ca obiective infrastructurale ale acestor două direcții se numără construcția unei linii TGV între Moscova și Kazan și modernizarea liniei Teheran-Machhad. Pe traiectul celei de a doua direcții, care are ca scop și dezenclavizarea provinciilor mai puțin dezvoltate din vestul Chinei, sunt prevăzute lucrări infrastructurale de mare amploare cuprinzând portul birman Kyaukphyu, pe cel pakistanez Gwadar și o linie ferată de mare viteză din Laos până la Singapour. Continuarea se va face maritim, pe ruta Cornul Africii, Egipt și Grecia (portul Pireu este deja vândut Chinei din 2016), de unde, prin Land-Sea Express Route, se va ajunge în Europa Centrală.

Inițiativa chineză nu este însă o noutate. O astfel de intenție a avut și Japonia, în 1980, când ministrul de Externe de atunci, Sabiro Okita, a propus o reeditare a Planului Marshall pentru zona Asiei de Sud-Est. Scopul era crearea unei zone apte de a absorbi exportul japonez, aflat în acel moment într-o conjunctură nefavorabilă față de piețele europene și nord-americane. Situația politică internă dificilă nu a permis Japoniei materializarea inițiativei.

Deși administrația chineză neagă categoric, BRI are un obiectiv similar Planului Marshall, cât și propunerii japoneze din anii 1980, aceea de a asigura un debușeu supraproducției chinezești, aflate în incapacitate de a fi absorbită integral de piețele occidentale, acestea fiind în restrângere din cauza crizei și a consecințelor ei ulterioare.

Există însă și un important obiectiv geopolitic, China urmărind integrarea euroasiatică sub egida sa, în vederea mai întâi a echilibrării raportului de forțe cu SUA și, mai apoi, a obținerii poziției de hegemon mondial.

Pare un obiectiv extrem de ambițios, bazat pe o viziune de termen lung asupra evoluției ansamblului economic și politic global, dar o astfel de viziune este specifică modului de gândire politică al conducătorilor Chinei. Este poate și o moștenire pe care China o are din existența și dezvoltarea sa milenară.

(Va urma)

Lasă un comentariu