China a obținut succese economice spectaculoase și o creștere importantă a nivelului de trai al unei populații de peste un miliard de persoane, construind, cu ajutorul unui stat autoritar și cu un partid unic, o economie de tip capitalist înalt concurențională.
Parcursul Chinei pe drumul dezvoltării este excepțional, în pofida unor obstacole puternice. În ultimii douăzeci de ani, climatul economic mondial a fost extrem de agitat, dar economia chineză nu a fost deloc sau a fost foarte puțin abătută de la drumul său. A fost criza monetară asiatică din 1997-1998, ktach valorilor internet din 2000-2001 și marea recesiune mondială care a început în 2007, cu explozia subprime americană. Niciunul dintre aceste obstacole n-a perturbat fundamental avansul economiei chineze. În treizeci de ani, China a multiplicat de cincisprezece ori produsul intern brut și de patruzeci și cinci de ori valoarea exporturilor. Fiecare chinez și-a văzut, în medie, venitul său multiplicat cu zece.
Economia chineză este o economie mixtă, extrem de bine controlată de o forță politică inteligentă și pragmatică, ce a lăsat sectorul privat să se dezvolte după modelul celor patru mici dragoni asiatici. Sute de mii de mici întreprinderi s-au dezvoltat, utilizând o forță de muncă abundentă și ieftină. A fost deschisă economia pentru marile societăți multinaționale cu condiția de a transfera tehnologiile cele mai moderne și de a facilita, prin marketingul lor, exportul produselor spre cele mai competitive piețe occidentale. Beneficiind de o politică de stimulare a inițiativei particulare, capitalul autohton chinez a excelat în producerea bunurilor de larg consum, ca apoi să se orienteze spre produsele electronice, mijloace de transport și servicii bancare, transport naval și turism. Dezvoltarea spectaculoasă a acestei curioase economii mixte s-a datorat însă nu numai eforturilor în planul politicii interne, ci și efortului guvernamental de a accede la Organizația Mondială a Comerțului, facilitând exportul spre țările occidentale și Japonia prin liberalizări vamale.
Modelul chinez de dezvoltare, denumit de literatura economică “melting pot”, este “o combinație de puțin leninism, o doză de liberalism, mai multe doze de confucianism și o picătură de social-democrație europeană”. Mulți susțin că o astfel de combinație este opera “micului timonier” Deng Xiaoping, dar nu ca lider de partid și de stat, ci ca un continuator de geniu al multor generații de alți “timonieri”, de la împăratul Qin, arhitectul Marelui Zid, la Lao Zi, filozoful taoismului, la Sun Tzu, teoreticianul războiului, la Confucius, la pictorii Wang Jian și Ma Yuan, la literarul Tang Xianzu și la politicianul Sun Iat Sen.
Astfel, milenara cultură chineză nu s-a oprit la descoperirea busolei, a monedei, hârtiei, rachetei, mătăsii sau prafului de pușcă.
A descoperit și un mod de combinare a ceea ce părea că nu se poate combina: comunismul și capitalismul.
Este un element care ne poate da o explicație asupra determinării cu care a conceput și implementează BRI, ca pe un instrument pe termen lung de a-și instaura supremația asupra economiei globale, cu efect direct asupra consolidării și a rolului său geopolitic din ce în ce mai important.
Din punct de vedere financiar, BRI este foarte generos. China a alocat aproximativ 1.000 de miliarde de dolari, aproape 10% din PIB, cu o extensie la 65 de state aderente. Planul Marshall reprezenta doar 5% din PIB-ul SUA în 1945 și se extindea la un număr de 6 state europene.
Finanțarea BRI se realizează prin “Silk Road Fund”, creat în 2014 cu un capital de 40 de miliarde de dolari, cu posibilitatea de a mobiliza credite prin intermediul “Asian Infrastructure Investment Bank” (AIIB este o bancă de investiții multilaterale creată din inițiativa Chinei), ca și prin intermediul “New Development Bank” și al “China Development Bank”, care au declarat că sunt gata să investească la nivelul anului 2017 cca. 890 de miliarde de dolari. Durata de realizare a marilor obiective BRI se consideră de către China a fi de 35 de ani.
Lumea internațională a finanțelor este relativ sceptică în ceea ce privește justificarea economică a acestor sume uriașe pe care China dorește să le investească în țări și în zone cu un coeficient de risc relativ mare. De exemplu, calea ferată pe care BRI o preconizează în Laos nu poate avea niciun element de garanție, având în vedere faptul că valoarea ei reprezintă cca. trei sferturi din PIB-ul acelei țări. Un alt caz este împrumutul în dolari, deși țara este în incapacitate de plată.
Sunt analize care consideră BRI “o investiție 100% politică pe termen lung prin utilizarea creditelor drept capcană de atragere a unor țări în dependența economică și politică față de China”.
Concluzia este extrem de interesantă și poate fi considerată ca o reală schimbare a lumii în care trăim: spre deosebire de URSS, care timp de 70 de ani a dorit și a acționat pentru crearea unei ordini economice mondiale alternative celei create de lumea occidentală, China dorește ca în 35 de ani să creeze o ordine paralelă celei occidentale. Scopul acestei ordini paralele este, pe de o parte, consolidarea locului și a rolului Chinei față de cei doi mari rivali zonali: India și Japonia, iar pe de altă parte, pe termen lung este integrarea Eurasiei sub hegemonia Chinei, ca o paralelă la hegemonia occidentală a SUA.
(Va urma)
