CIUDĂȚENII ALE INTENSITĂȚII VIEȚII DE MAGHIAR


Categorie: Editorial
|
18-07-2019
Nr: 135 (7.596)
|
Autor: IOAN CISMAȘ
|

Mai anii trecuți, un redactor de la Formula AS, într-un interviu cu ambasadorul Slovaciei la București, l-a întrebat, printre altele, dacă ei au probleme cu ungurii, știindu-se că ponderea maghiarimii în totalul populației slovace este destul de consistentă, de 10 la sută. Surprinzător, Excelența Sa, ambasadorul, i-a răspuns tot printr-o întrebare. Dumneavoastră cunoașteți vreo țară cu populație maghiară, care să nu aibă probleme cu ungurii?

Așadar, că e vorba de Cehia sau Slovacia, de Serbia, Ucraina, Croația sau România, maghiarii sunt într-o continuă mișcare. Forma lor de manifestare este nemulțumirea generală și generalizată față de ceva sau de orice, care dacă nu există îl inventează, iar dacă există e prăpăd. Un fel de perpetuum mobile, o mișcare neîntreruptă și fără un punct final. Faptul că fenomenul se manifestă cel mai puternic la noi se datorează locului și rolului pe care Transilvania, atât de râvnită, îl are în prioritățile Budapestei ca partea cea mai mare și mai valoroasă dintr-un închipuit întreg. Dar și atitudinii de indiferență a regimului și clasei politice românești, menite să facă față acestuia.

În ce ne privește pe noi, românii (credem că și celelalte țări de care vorbeam au procedat similar), am încercat să răspundem, de bună credință, doleanțelor acestora, chiar cu vârf și îndesat, dar degeaba. După aproape trei decenii de cedări și satisfaceri continue, constatăm cu regret că sacul pretențiilor maghiare n-are fund, că pe măsură ce ele sunt soluționate apar noi și noi solicitări, din ce în ce mai mari, mai impertinente și mai agresive. Cu alte cuvinte, oricât ne-am strădui noi să-i mulțumim, lucrul acesta pare imposibil, chiar dacă ar fi să le oferim și luna de pe cer. Mai mult decât atât, și în ultima vreme constatăm imixtiuni directe ale guvernanților Budapestei, și la cel mai înalt nivel, în treburile interne ale României, fie trăgându-ne de urechi, fie dându-ne lecții de europenism, pentru faptul că, în opinia lor, nu suntem capabili să satisfacem drepturile minorităților, sens în care am fost reclamați la toate forurile europene și internaționale.

Dacă noi vom continua să le facem jocul și vom merge pe linia cedărilor continue și fără nicio noimă, ori vom ajunge la casa de nebuni a Europei, ori ne vom trezi fără cămașa de pe noi. Adică goi-goluți, cu românismul făcut harcea-parcea și aruncat la lada de gunoi a istoriei.

După ce ne-a hărăzit cu toate bunătățile și frumusețile acestui pământ, pe care, din păcate, nu știm să le apreciem, Dumnezeu ne-a dat “drept recompensă”, ca vecin, pe unul din cel mai dificil popor pe care l-a creat istoria. Este vorba de poporul maghiar, campionul supraviețuirilor din toate timpurile, creat anume pentru a face zile fripte apropiaților, și care a reușit să dăinuiască prin vremuri, modelându-se pe el conform împrejurărilor dificile în care a trăit.

Mulți istorici s-au preocupat de acest fenomen și analizându-i parcursul au ajuns la concluzia că existența acestui popor (care a plecat din Podișul Altai, din nordul Chinei, cu circa 2.000 de ani în urmă, a peregrinat apoi circa cinci secole printre puzderia de alți nomazi, prin Munții Urali și stepele Rusiei de azi, a ajuns după aproape o mie de ani la Porțile Europei) constituie un adevărat miracol. Dar, tot un miracol este modul în care el a reușit să se descurce pe noul continent, în următorul mileniu, unde, făcându-și de cap, și-a câștigat un oarecare renume, făurindu-și cu sabia un adevărat imperiu, căruia i-au căzut victime, preț de aproape o mie de ani, popoare mai civilizate, dintre care cei dintâi sunt românii.

Istoricul evreu de origine maghiară, Pal Lendvai, mergând pe firul operei predecesorului său, Arthur Koesler (Al treisprezecelea trib), ocupându-se cu deosebire de partea a doua a istoriei ungurilor, cea din Europa, a dat un titlu foarte sugestiv operei sale despre acest popor, căruia i-a aparținut: “Ungurii, timp de un mileniu, învingători în înfrângeri”.

Ce ne sugerează istoricul citat, de care ne vom ocupa mai detaliat în scrierile următoare? Că pe tot acest parcurs ungurilor nu le-a mers prea bine, că în viața lor au avut multe hopuri cruciale, adică înfrângeri dureroase, au făcut multe greșeli, dar n-au cedat. Înfrângerile i-au demoralizat, dar nu i-au răpus. Cu ultimele sforțări ale voinței s-au ridicat în picioare și au mers mai departe, devenind astfel învingători în înfrângeri.

Autorul consemnează printre momentele de grea încercare ale ungurilor după un parcurs militar glorios de peste o jumătate de secol, înfrângerea din 955 de la Ausburg, în bătălia cu nemții, în urma căreia erau la un pas de pieire, fiind salvați de Papă, cu prilejul încreștinării. Un alt moment crucial a fost invazia de la 1241 a tătarilor lui Gingis han, care în mod expres a atacat Ungaria, decimând-o, iar apoi ocuparea ei de către turci, preț de 175 de ani, în urma bătăliei de la Mohacs, de la 1526. Interval de timp în care ungurii au reușit să respire și să-și conserve cultura și instituțiile prin intermediul Transilvaniei care n-a fost ocupată de turci, motiv pentru care o și pretind.

Eliberați de către austrieci, la 1699, ei au intrat sub umbrela acestora, ca și Transilvania, de altfel. Dar cu toate avantajele dezvoltării, care se văd și azi în partea spre Austria, frica de germanizare, de-a lungul anilor, poate mai mult închipuită decât reală, i-au pus mereu în opoziție, contradicții care acutizându-se au răbufnit cu prilejul Revoluției de la 1848, aceasta transformându-se într-un veritabil război între Austria și Ungaria, la care am fost și noi parte, prin Avram Iancu, alături de habsburgi. Motivele se cunosc și nu le mai detaliem. Ceea ce dorim să subliniem este că ungurii, cu interesele lor, au exploatat momentul cel mai dificil din viața Austriei. Învinsă în serie de Prusia cu sprijinul Franței și Angliei, a fost obligată să ceară ajutor Rusiei, pentru destructurarea forțelor secesioniste ale Ungariei.

După cum se știe, Ungaria a fost învinsă, la 1849, iar ura față de habsburgi a crescut exponențial avându-se în vedere și numeroasele condamnări la moarte aplicate. Unele din acestea sunt acum comemorate, anual, chiar la noi în municipiul reședință de județ, prin acel marș al secuilor. Cu toate acestea, faptul nu i-a împiedicat pe liderii unguri ai vremii, ca după numai 18 ani, la 1867, să se facă că uită totul. Să bată palma cu austriecii și să încheie acel dualism, prin care și-au recâștigat partea propriului imperiu, înghețat la 1526, prin eșecul cu turcii, transformând imperiul habsburgic în imperiu austro-ungar, bicefal.

Dualismul, constituit astfel, a fost o grea și rușinoasă înfrângere pentru habsburgi, dar o mare victorie a hungarismului.

Văzându-se stăpâni pe 360.000 kmp din teritoriul Europei, ungurii s-au crezut în cel de-al nouălea cer, trecând foarte încrezători la măsuri de suprimare a personalității popoarelor asuprite printr-un program diabolic de asimilare etnică, fapt care le-a fost fatal. Naționalitățile supuse, printre care și românii din Transilvania, s-au mobilizat, pregătind acele condiții care au dus la izbucnirea Primului Război Mondial, urmat de dezmembrarea imperiului și formarea statelor naționale. Se poate spune astfel că groparii Imperiului austro-ungar au fost ungurii înșiși, prin felul lor isteric de a se juca cu soarta popoarelor.

Revenind la zilele noastre, constatăm că strategiile aplicate de către Budapesta și liderii minorităților maghiare din țările în care acestea există sunt identice. Datorită acestui fapt, în România, ca și în celelalte țări citate, se poate vorbi de o problemă maghiară, care la noi s-a acutizat din decembrie 1989, când vroiau ruperea Transilvaniei de România. Șantajul și momentele de slăbiciune ale guvernărilor la care bineînțeles iau parte, exploatate la maxim, sunt căile prin care își ating scopul, fără nicio remușcare. Iată un exemplu la cald. Aflat la guvernare, UDMR ține de ani de zile trena PSD. Drept recompensă, acesta a ajutat-o să treacă cu bine hopul parlamentarelor din acest an, băgându-le în urne din zona nemaghiară (Muntenia și Moldova) peste 28.000 de voturi. Faptul ne-a fost confirmat și de un consilier municipal PSD din Dâmbovița, județul cu cea mai mare contribuție la sacul UDMR. Toate au fost bune până în momentul în care a apărut criza cimitirului din Valea Uzului. Din acel moment totul s-a șters cu buretele, iar PSD-ului i s-a întors spatele ca la marele lor dușman.

Dacă vom merge tot așa, inclusiv pe plan local, nu știm unde vom ajunge, pentru că avem de a face cu niște diabolici. Studiind trecutul, dar și prezentul, va trebui să găsim căile de adaptare la realitățile vieții. Cunoscând psihologia maghiarului, va trebui să încetăm cu cedările de orice fel și să-i aducem cu picioarele pe pământ, invitându-i pe aceștia la treabă, la făurirea unei vieți comune, punând împreună umărul la construcția României și nu la destructurarea ei.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval