“Umbra crucilor de fier” se intitulează cel mai recent roman al prozatorului Cornel Dimovici, apărut la editura EIKON, în anul 2018.
Scriitorul Cornel Dimovici este medic și a ales să trăiască în libertate, rămânând în Germania Federală, la începutul anilor '70. Este cunoscut publicului românesc, inclusiv celui târgumureșean, datorită unor proze publicate în revista “Vatra” și în ziarul din județul Covasna. Romanul “Vremea trădărilor”, apărut în 2010, la Editura Sigma, pe care am avut onoarea de a-l recenza la vremea potrivită, “are unele caracteristici ale literaturii scrise în exil, printre care o anumită detașare de «zona operațională», combinată, oarecum paradoxal, cu o vehemență a memoriei, cu o neîmpăcare cu ororile petrecute sub comunism. Incestul petrecut în roman este unul real, dar datorat sistemului, care a frânt sau a distrus milioane și milioane de destine, dar există, fără îndoială, și un «incest» politic și social, prin care ființa umană și minima ei demnitate, au fost violate «legal», disproporția dintre individ și angrenajul puternic și infernal al sistemului, neputând fi pusă într-o ecuație. Cartea lui Dimovici e incitantă. Viziunea lui e concretă, cu personaje vii și autentice, uneori realizate doar din câteva tușe. Dimovici reușește să ne prezinte o lume mult mai nuanțată decât se crede îndeobște astăzi și în care aspirațiile erau îndreptate aproape în totalitate spre umanizarea ei. Schimbările radicale nu erau posibile, dovada definitivă fiind faptul că însuși comunismul, ca sistem, a căzut doar atunci când au decis mai-marii lumii.”
În privința celui mai recent roman, “Umbra crucilor de fier”, autorul prezintă - după cum singur mărturisește pe coperta 4 a cărții, odiseea personajului - real, de fapt - Ștefan, care “începe în Blaj, de unde încearcă, în anii '30, să evadeze din răceala și tristețea familiei, intrând în Liceul de Marină din Constanța.
După o călătorie pe bricul «Mircea», însoțindu-l pe regele Carol al II-lea, începe războiul... Din cauza unei pedepse nedrepte la carceră, dezertează din Liceul Militar și se înscrie voluntar în trupele S.S.
Ajunge pe front, în Rusia, este rănit ușor și, doar din întâmplare, fără fapte eroice, este decorat de trei ori cu «Crucea de fier» germană. Se retrage cu Divizia «Prințul Eugen», sub comanda generalului Phleps din Biertan, participă la luptele de stradă din Mannheim și, în aprilie 1945, este luat prizonier de americani. Evadează din lagăr și se ascunde în Elveția. De aici ajunge la Amsterdam, unde, cu prietenul din Liceul naval și S.S., Marcus, se angajează pe o balenieră, care naufragiază în apropierea Canadei.
Aici trebuie să taie copaci în păduri, cu alți «blestemați» și este «expulzat» înapoi în Olanda. Cu ajutorul unui iezuit din Brașov, ajunge în Paris, însă și aici, ca «decorat din trupele S.S.», nu este binevenit și se înrolează în «Legiunea straină», cu care ajunge în Vietnam și luptă împotriva partizanilor comuniști. Este luat prizonier de vietnamezi, ajunge într-un lagăr sovietic din Siberia și, aici, după ani, i se dă o șansă: «să lucreze pentru serviciul de spionaj sovietic».
Acceptă și, după școlarizare, în Rusia și în Berlin, este trimis ca «agent inactiv» în SUA. Aici îl reîntâlnește pe Marcus, care lucra pentru CIA, se căsătorește, are o fată și, după 1989, se întoarce în Blaj, unde retrăiește în paralel, prin povestirile prietenului din copilărie, Mircea, tragedia anilor din comunism.
Se reîntoarce în America, prin Paris. Soția lui, care nu știa absolut nimic despre viața lui, îi propune să viziteze împreună Parisul, orașul speranțelor și visurilor neîmplinite, orașul dragostei și al deziluziilor...”
O carte frumoasă, care se citește cu sufletul la gură.
