SIMONA HALEP, ÎN CONTINUARE PE LOCUL 4 WTA

Distribuie pe:

Simona Halep se menține pe locul 4, cu 5.933 de puncte, în clasamentul WTA dat publicității luni. Patricia Maria Țig, finalistă la București, a intrat în ierahia WTA. Patricia Țig (24 de ani) a urcat până pe locul pe locul 264, cu 200 de puncte, după ce a pierdut în ultimul act al competiției din Capitală, scor 2-6, 0-6, cu Elena Ribakina. A doua româncă din ierarhia WTA este Mihaela Buzărnescu, pe locul 58, cu 966 de puncte, după o coborâre de trei poziții. Și Sorana Cîrstea a coborât, 15 poziții, și este pe 96, cu 651 de puncte. Irina Begu a urcat 12 poziții, până pe locul 100, cu 623 de puncte. Monica Niculescu a coborât trei poziții, până pe locul 102, cu 616 puncte, Ana Bogdan a urcat un loc, până pe 126, cu 498 de puncte, iar Elena-Gabriela Ruse a coborât o poziție, până pe locul 179, cu 332 de puncte. Jaqueline Cristian este în apropierea Top 200, pe locul 202, cu 295 de puncte, după o urcare de opt poziții. Irina Bara a ieșit din Top 200, coborând 29 de poziții, până pe locul 213, cu 289 de puncte. La dublu, cea mai bine clasată româncă este Raluca Olaru, pe locul 38, cu 1.845 de puncte, după o urcare de un loc.

Monica Niculescu a urcat de pe locul 44 pe 43, cu 1.727 de puncte, în timp ce Irina Begu se află pe 58, după o coborâre de 11 locuri, cu 1.480 puncte. Mihaela Buzărnescu a coborât de pe 74 pe 81, cu 1.082 puncte, Irina Bara a coborât și ea, de pe 80 pe 82, cu 1.076 de puncte, la fel Andreea Mitu, de pe 86 pe 103, cu 764 de puncte. În primele zece poziții ale clasamentului WTA de simplu nu sunt modificări, ierarhia fiind următoarea: 1. Ashleigh Barty (Australia) - 6.605 puncte; 2. Naomi Osaka (Japonia) - 6.257; 3. Karolina Pliskova (Cehia) - 6.055; 4. Simona Halep (România) - 5.933; 5. Kiki Bertens (Olanda) - 5.130; 6. Petra Kvitova (Cehia) - 4.785; 7. Elina Svitolina (Ucraina) - 4.638; 8. Sloane Stephens (SUA) - 3.802; 9. Serena Williams (SUA) - 3.411; 10. Arina Sabalenka (Belarus) - 3.365.

Lasă un comentariu