Înregistrare difuzată de RTV (sursa - adevarul.ro): “Discuţie interlocutor - Traian Băsescu. Interlocutor: Și aveţi înregistrări cu toţi? Băsescu: Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan. Bă, da' să vezi, conversaţia când îmi spuneau că-l luăm pe Mustaţă din complet. Da? Hai băieţi să-l aruncăm în aer! (...) Interlocutor: Ce stat este ăsta, domnule preşedinte? Băsescu: Eu v-am spus de câteva ori, ăsta e stat mafiot, na, eu ştiu ce spun”.
Nu s-au schimbat prea multe de când fostul preşedinte, actualul europarlamentar Traian Băsescu, a pus acest diagnostic statului pe care l-a condus vreme de 10 ani, aşa că n-avem ce comenta, atâta doar că, între timp, Mustaţă a fost “luat” nu numai din complet, ci şi din lumea celor vii, şi trimis să facă dosare la loc cu verdeaţă; dna Kovesi, zornăind din toate tinichelele atârnate de coadă, se luptă să se facă şefă peste procurorii din Europa, dar, vorba poetului, “oameni răi din lumea rea îi tot închid cărarea”, dl Coldea s-a făcut cadru didactic universitar şi predă cursuri de “intelligence şi decizie politică”, securiştii au mai înlocuit câte un bec ars în arhiva SIPA, au mai aerisit, au mai dat cu aspiratorul, au mai scris nişte versuri de dor şi jele...
Per total, “statul mafiot” e tot stat mafiot, dar a evoluat, s-a cizelat, s-a perfecţionat, oligarhia securisto-mafiotă şi-a extins rădăcinile, a înflorit şi dă roade pe toată întinderea patriei, în aşa hal, încât chiar seamănă cu un stat de drept... pe invers, cum ar veni. Chiar dl Iohannis a fost nevoit să intervină, din punct de vedere lingvistic şi instituţional, invitându-ne să terminăm cu “statul mafiot”, fiindcă această formulă ne poate afecta imaginea în lume. Cu alte cuvinte, mai bine “stat corupt” (că aşa ne ştie toată Europa) decât “stat mafiot”: “În România, statul de drept este funcţional (...). Sunt încrezător în ceea ce fac instituţiile statului şi, alături de întreaga opinie publică, aşteptăm efectele pozitive ale activităţii acestora. În acelaşi timp, etichete de tip stat mafiot pot afecta imaginea României în lume, pot conduce la decredibilizarea unor instituţii şi, nu în ultimul rând, dovedesc incapacitatea unor persoane care deţin sau au deţinut funcţii publice importante în statul român să-şi asume rolul pentru care au fost numite sau alese” (punct de vedere transmis agerpres.ro de Administraţia Prezidenţială).
“Încrezători în instituţiile statului”, am aşteptat, aşadar, “efectele pozitive ale activităţii acestora” şi ele n-au întârziat să apară. Chiar în aceste zile, asistăm la ele (la efectele pozitive). Cazul criminalului din Caracal e mult prea întortocheat şi complicat ca să ne alăturăm corului de “dătători cu părerea”, a căror aroganţă şi prostie au înceţoşat ecranele televizoarelor şi reţelele de socializare, explicându-ne cum e cu telefonia mobilă şi cum se descarcă aplicaţia cutare şi cum se duce şi se-ntoarce şi se redirecţionează apelurile la 112, şi cum, până la urmă, deocamdată, în afara unui “management defectuos al cauzei”, n-ar prea fi nimic în neregulă. E drept că fata aia ţipa c-o omoară, dar, potrivit “statului de drept” şi al ştiinţei de carte a procurorului de caz, nu poţi da buzna în casa gospodarului, înainte de ora 6 dimineaţa. Iată, în acest sens, unul dintre cele mai scârboase şi oribile texte pe care ne-a fost dat să le citim vreodată, “emanat” de la Biroul de Informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma “controlului efectuat de către procurorii Serviciului de Îndrumare şi Control: “Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nu le-au interzis lucrătorilor de poliţie să pătrundă în domiciliul prezumtivului autor Dincă Gheorghe, după ce l-au identificat. În raport de constatările din teren, de comun acord, procurorii şi lucrătorii de poliţie au apreciat că nu este oportună pătrunderea în domiciliu înainte de ora 06.00, întrucât exista riscul compromiterii probelor în situaţia în care autorul nu se afla acolo”. Halal “control”, halal ştiinţă de carte, halal urmă de omenie! Totuşi, cât de proşti ne crede “statul de drept”, să înghiţim asemenea baliverne? Procuroarea Piţurcă n-a avut nicio apăsare şi nici nu s-a uitat la ceas când a năvălit cu mascaţii, s-o înşface pe Sorina din pat, s-o târască şi s-o dea cu capul de caldarâm, sub privirile “iubitoare” ale părinţilor româno-americani, care au cumpărat-o de la “statul de drept”, cu acte false, paşaport cu poză făcută cu telefonul, şi ilegal, deoarece, având un frate biologic în ţară, nu putea fi dată în adopţie, ţipând, tot ei, ca din gură de şarpe, că se tem nu care cumva să fie linşaţi de amărâţii de localnici din Baia de Aramă. După care şi-au luat “marfa” şi au plecat, nu înainte ca “o parte a presei” să-i căineze că, ce să vezi, din cauza “formalităţilor şi controalelor excesive” de la aeroport, bieţii de ei au pierdut cursa şi au fost nevoiţi să aştepte alt avion. “Statul de drept” s-a bâlbâit un pic, Direcţia de protecţie a copilului, procurorii, amploiaţii şi câţi or mai fi fost implicaţi în această mizerie au ieşit basma curată, “statul de drept” şi “funcţional” promiţând, la repezeală, că se vor lua măsuri, că “se impune schimbarea legislaţiei” pentru ca “aşa ceva să nu se mai întâmple” etc., dar totul a fost dat uitării şi industria adopţiilor merge înainte, nestingherită...
De formula bună de prostit populaţia - “aşa ceva să nu se mai întâmple” ne-am săturat până la îngreţoşare: ori de câte ori “statul de drept” şi “funcţional” îşi dovedeşte imbecilitatea, indolenţa, incompetenţa şi nemernicia, se trezesc “instituţiile” (dacă aşa pot fi numite găştile de mafioţi şi neo-securişti care ne conduc) să ne asigure că “aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple”, dar e împânzită ţara de pedofili, psihopaţi, obsedaţi sexual, pistolari, violatori, interlopi şi clanuri mafiote, săpând cu sârg şi adânc în fibra acestui popor. După hărmălaia cu violatorii din Vaslui, s-a dat ca sigură luarea “măsurilor ce se impun”, dar, între timp, golanii au ieşit, rând, pe rând, din puşcărie, odihniţi, rumeni, pocnind de sănătate şi... puşi pe muncă. De bine ce şi-au făcut treaba “instituţiile”, şi de “funcţional” ce este “statul de drept”, acum câteva zile, în vreme ce “statul de drept” umbla pe coclauri să caute “probe”, o copilă a fost pipăită de un “nene” în scara blocului, o femeie era cât pe ce să fie violată, pe stradă, ziua-n amiaza mare, salvată în ultimul moment de un cetăţean care trecea prin zonă, la Sibiu, o fetiţă de 7 ani a fost oprită pe stradă şi agresată sexual, agresorul fiind lăsat în libertate, iar în Vrancea, “există suspiciunea săvârşirii unui abuz sexual asupra unei minore de 14 ani”.
“Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea va depune toate diligenţele necesare atât pentru realizarea nevoilor psihoemoţionale ale minorei, inclusiv introducerea acesteia într-un program de psihoterapie”, precizează Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea”. Hai, că ne-am liniştit...
Cât despre bătrânul lovit de gealaţii lui alde Dide, anul trecut, la 10 august, n-am auzit să se fi rezolvat ceva. Apropo, ieri-alaltăieri, protestatarul Sandu Matei a anunţat că va organiza un mare miting, la 10 august, şi cheamă oamenii la protestul intitulat “Vrem vinovaţii pentru Jandarmiada din 10 august 2018”, sens în care a şi tipărit, distribuit şi lipit afişe în Bucureşti şi în provincie. L-a întrebat cineva de sănătate? Are autorizaţie de la Primăria Capitalei? Din ce bani şi-a confecţionat afişele? (Chiar: cine o fi scalpat-o şi deposedat-o de armă de femeia-jandarm, scăpată ca prin minune din ghearele... “diasporei”?)
Cazul omorului de la Caracal e departe de a fi elucidat. Bineînţeles, “aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple”. Deocamdată, avem câteva demisii, cea mai impertinentă fiind a directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, care se crede, în continuare, curat ca lacrima: “Fac precizarea că demisia nu a fost depusă ca urmare a existenţei unei sincope, inadvertenţe, sau a celei mai mici umbre de vinovăţie în exercitarea funcţiei de preluare şi localizare a apelurilor de urgenţă 112 de către STS, a tratării superficiale sau a neasumării responsabilităţilor care privesc datoria mea şi a tuturor angajaţilor de a garanta funcţionarea continuă a serviciilor speciale (...). Demisia a fost înaintată pentru a nu afecta prestigiul instituţiei”. Extraordinar. Aroganţa acestui brav oştean depăşeşte orice imaginaţie. Câte lemne o fi mâncat dl general-locotenent ing. Ionel-Sorinel Vasilca de-a fost capabil să producă un asemenea text? Oricum, instituţia era compromisă, bine mersi, încă de când cu accidentul aviatic din Apuseni, din 2014, când tânăra Aura Ion a murit îngheţată, de bine ce-a gestionat dl Ionel-Sorinel (printre alţii) localizarea.
Acum, că a mai trecut valul de emoţie privind crima din Caracal, “statul de drept” îşi revine, încet, dar sigur: de vină pentru ce s-a întâmplat e modificarea legilor justiţiei - placa asta dogită am auzit-o de mii de ori, în ultimii ani, bine întreţinută de la cel mai înalt vârf al “statului de drept”. Să ne înţelegem: aceste legi - 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, 304/2004 privind organizarea judiciară şi 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii n-au nicio legătură cu crima din Caracal. N-o spunem noi, să facem pe deştepţii, ci judecătoarea Dana Gârbovan, preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România:
“Este tristă şi foarte cinică folosirea cazului de la Caracal pentru ca diverşi magistraţi, jurnalişti sau formatori de opinie să îşi valideze tezele despre justiţie şi modificările aduse legilor justiţiei. Nu există astfel de legături decât în distorsiunea faptelor şi a adevărului făcută prin tacticile lor manipulatorii (...).”
... Și ar mai exista o legătură - zicem, ca simpli cetăţeni - : poate că, dacă ar fi fost aplicate aceste legi, şi nu subminate, procurorul #tagist care a considerat (de comun acord cu poliţiştii, îţi stă mintea-n loc!) că “nu e oportună pătrunderea în domiciliu înainte de ora 6”, ar fi avut atâtea cunoştinţe în materie încât să ştie că, ba da, e oportună, şi chiar obligatorie pătrunderea oricând şi oriunde pentru a salva o viaţă de om.
...În caz că o viaţă de om mai contează în “statul de drept”, sau, nu cumva, el ar trebui introdus într-un program de psihoterapie, cu tot cu “instituţiile funcţionale”?
