SITUAȚIA ECONOMICĂ A JUDEȚULUI MUREȘ, LA ȘASE LUNI DIN 2019


Categorie: Editorial
|
03-09-2019
Nr: 166 (7.627)
|
Autor: IOAN HUSAR
|

Direcția Județeană de Statistică Mureș, director Ioan Matei, ne informează că industria județului nostru, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, a avut o evoluție nefavorabilă în raport cu aceeași perioadă din anul 2018. Astfel, indicele producției industriale a fost cu 5,8% mai mic decât în cele șase luni din anul trecut (94,2%). Rezultate negative la indicatorul producției industriale, la nivel de județ, s-au înregistrat și în lunile februarie, martie, aprilie și mai din acest an.

În schimb, cifra de afaceri din industrie realizată de agenții economici din județ, atât pe piața internă, cât și pe cea externă a fost pozitivă. Mai exact, în perioada celor șase luni din 2019 a fost mai mare cu 0,4% comparativ cu primul semestru din 2018. Indicii valorici ai cifrei de afaceri din industrie, ca și evoluția veniturilor totale, ai activităților principale, cât și a celor secundare, ale societăților comerciale din eșantion în cele șase luni din 2019, au fost pozitivi cu excepția lunii iunie. Cifra de afaceri nu include TVA și veniturile din vânzarea sau transferul de mijloace fixe. În schimb, la comerțul exterior realizat de agenții economici din județ, în perioada primului semestru din 2019, s-a înregistrat exporturi în valoare de 329.372 mii de euro și importuri în sumă de 463.043 mii de euro. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, valoarea mărfurilor exportate a crescut cu 2,9% (+9.351 mii de euro), iar valoarea importurilor a fost cu 11,9% mai mare, cu un plus de 49.297 mii de euro. Drept urmare, deficitul comercial a înregistrat un minus de 133.671 mii de euro. Astfel, soldul balanței de comerț exterior a fost negativ, înregistrându-se un deficit de -93.725 mii de euro.

În primele șase luni ale acestui an, ponderi însemnate în structura exporturilor (conform clasificării din Nomenclatarul Combinat - NC) s-au înregistrat la mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau reprodus sunetul și imaginile, produse ale industriei chimice și a industriei conexe, materiale textile și articole din acestea, mobilier și produse diverse, produse din lemn, plută și împletituri din nuiele, mijloace de transport etc. La importuri, ponderea o dețin produsele industriei chimice și ale industriilor conexe, mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau reprodus sunetul și imaginile etc.

În domeniul turismului s-au înregistrat creșteri. În primul semestru din 2019, în județul Mureș au venit 266.326 turiști, cu 21.377 mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut, mai mulți cu 8,7%, care au efectuat un număr de 499.048 de nopți de cazare cu 54.177 mai multe față de perioada corespunzătoare din 2018, respectiv o creștere de 12,2%. După țara de origine a turiștilor străini, 7.782 au venit din Ungaria, 4.028 din Germania, 2.714 din Republica Moldova, 2.337 din Italia și 2.037 din Spania.

La sfârșitul lunii iunie 2019, în județul Mureș erau 141.470 salariați, cu 2.268 mai mulți decât la 30 iunie 2018. Câștigul nominal mediu brut, în luna iunie 2019, a fost de 4.859 de lei, iar cel net de 3.028 de lei, cu un plus de 512 lei față de aceeași lună din anul trecut. Indicele câștigului salarial real, calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal net și indicele prețurilor de consum, a crescut cu 15,9% în luna iunie 2019 comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Numărul șomerilor la sfârșitul lunii iunie 2019 a fost de 6.043 persoane, cu 2.379 persoane mai puține decât în luna iunie din anul trecut, iar rata șomajului de 2,6%.

În trimestrul întâi 2019, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost de 131.848 persoane, cu 654 mai puține decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. Pensia medie lunară este de 1.118 lei, mai mare cu 101 lei față de trimestrul întâi 2018.

În perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, au fost înmatriculate la Oficiul Județean al Registrului Comerțului 31 de societăți comerciale cu participare străină la capitalul social, care au subscris 124,3 mii lei, echivalentul a 29.527,5 USD, respectiv 26.102,5 euro.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval