ROMÂNII, ÎNTRE DACI ȘI ROMANI


Categorie: Editorial
|
05-09-2019
Nr: 168 (7.629)
|
Autor: IOAN CISMAȘ
|

Vorbim deseori despre daci și geți ca despre două entități separate. Între unii și alții nu este nicio diferență. Ei înseamnă același lucru, doar că romanii le spuneau tracilor daci, în timp ce grecii îi numeau geți.

De când lumea și până astăzi s-a constatat că evoluția omenirii este un proces dirijat. Civilizația acesteia s-ar fi putut dezvolta fără îndoială pe alte cărări și în alte condiții dacă i s-ar fi oferit vreo altă șansă. Din păcate, istoria omenirii a fost scrisă dintotdeauna cu pana învingătorilor, care au impus direcția și, ca atare, astăzi suntem aici unde suntem, deși puteam fi altundeva. Referindu-ne la ai noștri români, ne întrebăm ce s-ar fi ales de noi dacă Dacia ar fi fost cucerită de greci și nu de romani. Astăzi am fi vorbit despre geți și Getica, nu despre daci și Dacia. Mergând mai departe cu raționamentul; ce s-ar fi întâmplat dacă Dacia ar fi fost cucerită de romani cu 2-3 secole mai devreme, așa cum este cazul Spaniei, Italiei, Franței sau nordului Africii. De asemenea, ce s-ar fi întâmplat cu băștinașii acestor meleaguri dacă Dacia n-ar fi fost deloc ocupată de romani. Este o realitate faptul că Dacia se numără printre provinciile cucerite cel mai târziu de către romani, abia după două încercări (101-102 și 105-106 e.n.), și aceasta nu pentru că romanilor nu le-ar fi trebuit teritoriile ei deosebit de bogate, ci pentru că regatele lui Burebista (70-44 î.e.n.) și al lui Decebal (87-106 e.n.) n-au putut fi cucerite, ele având un puternic potențial economic și militar, precum și un ridicat nivel de civilizație. De altfel, toată lumea știe că în urma cuceririi Daciei de către împăratul Traian, acesta a organizat la Roma, în semn de uriașă izbândă, o suită de sărbători ale victoriei timp de 120 de zile. Și tot ca unicat în viața marelui imperiu, a imortalizat evenimentul pe o columnă pe care, de asemenea, o știm cu toții, și care dăinuie și azi ca mărturie a acelor vremuri, “Columna Traiana”.

Din acel moment al supunerii Daciei de către Traian și al umplerii visteriei imperiului, secătuită de altfel, cu miile de tone de aur și argint ale Daciei, care a avut nu întâmplător capitala la “Gura aurului”, în Munții Apuseni, firul istoriei pare a se fi scurtcircuitat și evoluția ei a luat o nouă direcție. În timp ce dacii și Dacia, ca realități certe ale acelor vremuri, au intrat într-un con de umbră și chiar au fost date uitării, invincibilul imperiu roman, care mai apoi s-a dovedit și el trecător, a scris nu numai propria istorie, dar și a Europei, a lumii și, după cum se vede, a noastră.

Evident că, în acest context și noi, românii, ca urmași siguri ai daco-geților, am devenit în decursul evoluției istoriei circa 90 la sută romani și, poate, doar 10 la sută daci, dar împreună daco-romani și nu romano-daci; ordinea cuvintelor păstrând totuși primordialitate dacilor. Adică suntem daco-romani, pentru că am fost mai întâi daci. Raportul acesta aproximativ între procente a suferit de-a lungul vremii diferite schimbări în concepția noastră, însă niciodată el n-a fost inversat. Înconjurați de venetici din toate părțile (bulgarii, sârbii, rușii - sec V-VII e.n.; ungurii - sec IX) care și-au croit vetre din vatra noastră, aceștia au avut interesul comun să ascundă realitatea, mergând cu falsificările până la plasarea noastră în afara spațiului Carpato - Danubiano - Pontic, negându-ne existența pe propriile și străvechile meleaguri. De aceea, poziția cărturarilor Școlii Ardelene a fost salutară, consfințind faptul că noi “de la Râm ne tragem”, ceea ce, să recunoaștem, a fost un imens pas înainte în stabilirea identității noastre. Lucrul acesta este perfect adevărat dacă această sintagmă îi cuprinde pe urmașii lui Caezar și Traian, ceea ce înseamnă o zdravănă și sănătoasă rădăcină a arborelui genealogic. Dar cum orice copac puternic are în mod firesc mai multe rădăcini, ne întrebăm ce s-a întâmplat cu cea dacică, dacă aceasta n-a fost totuși cea mai importantă și dacă nu cumva în procesul evoluției robustului stejar, care este poporul român, ea n-a fost neglijată tocmai din motivele arătate mai înainte.

Iată că pe măsură ce se deschid arhivele marilor cancelarii și căutările arheologice se intensifică, se pare că ies la iveală tot mai multe dovezi cu privire la rolul dacilor în constituirea și evoluția poporului român, și nu numai, ci a întregii Europe. Aici nu este vorba de răsturnări de situații la 180 de grade, în sensul că nu mai avem nimic cu romanii, ci de schimbarea raportului dintre cele două procente în sensul că aportul dacic la formarea poporului român devine mult mai consistent din toate punctele de vedere: biologic, economic, cultural și religios. Cât anume scade la romani și crește la daci e greu de stabilit, dar, oricum, el ar putea spori la 50 la sută și poate chiar peste.

După ce s-a stabilit cu claritate că noi suntem urmașii dacilor și romanilor, în subconștientul multor înaintași de-ai noștri a sălășluit ideea apropierii noastre mai mult de daci decât de romani, sau cel puțin recunoașterea într-o mult mai mare măsură a aportului dacic la formarea poporului român. Încă din zorii civilizației moderne, minți luminate vorbeau de renașterea Daciei (Dacia redivivus). Însuși Mihai Viteazul în truda sa de unire a celor trei principate (1599-1601) considera aceasta “Restitutor Daciae”, iar revoluționarii de la 1848 au acționat pentru constituirea Daco - Romaniei în granițele Vechii Dacii.

Faptul că în simbioza dintre elementul dacic și roman primează cel dacic, rezultă și din următoarea stare de fapt. În timp ce în conștiința românească vechile orașe ale țării edificate poartă nume romane: Cluj - Napoca, Alba Iulia - Apulum, Turda - Potaisa, Turnu-Severin - Drobeta etc., mult mai vechile realități geografice, bunăoară principalele cursuri de apă, au moștenit nume dacice, ele venind deci mult mai de departe din negura istoriei. Iată: Mureș - Maris, Olt - Alutus, Someș -Samus, Criș - Crisius, Dunăre - Donaris etc. De asemenea, statura și portul românilor sunt mult mai apropiate de cele ale dacilor. Aceștia erau de statură potrivită, purtau plete și barbă, asemănător cu țăranii noștri de la munte. Se îmbrăcau cu cămăși lungi ce le cădeau peste ițari și se încingeau cu o curea. Exact cunoscutul nostru port popular de azi.

Lucrul acesta, zicem noi, nu e puțin, ceea ce înseamnă că prezența dacică în realitățile vieții noastre este mult mai puternică decât în conștiința noastră. Dacologii, dintre care unii merg poate prea dur pe această linie, tocmai acest lucru vor să-l demonstreze. Să scoată la iveală această contribuție dacică, care, surprinzător, depășește granițele locale vizând întreaga civilizație europeană. Însă, așa cum am mai spus, de-a lungul vremii, aportul dacic a fost restricționat, închis în sertarele secrete ale istoriei, fie în arhive sau în subsol, de unde, iată, încep să vorbească prin aportul unor oameni care cred în steaua strămoșilor primari. În acest proces al reconsiderării, mulți istorici și savanți se întreabă unde sunt sau de ce au dispărut capodopere ale civilizației care abordau tocmai aportul dacilor la dezvoltarea europeană, dar și realități istorice cu privire la strămoșii noștri, existente cândva, dar care au dispărut într-un mod straniu. Este vorba de o sumedenie de opere celebre, printre care Dacica, jurnalul împăratului Caius Ulpius Traianus, Getica, a lui Criton, medicul personal al lui Traian, Istoria geților, a filozofului Dion Chrysostomos, cele 24 de volume ale Istoriei Romanilor ale istoricului grec Appianus din Alexandria și multe altele. De asemenea, s-au pierdut însemnările celebrului arhitect Apollodor din Damasc, cu detaliile despre construcția podului peste Dunăre la Drobeta-Turnu Severin etc. Toate aceste realități duc cu logica spre o conspirație de-a lungul timpului, care ne privează pe noi, românii, cei veșnici pe aceste meleaguri, să ne cunoaștem, să ne reconsiderăm istoria, cu aportul real al ambilor strămoși, dar și pentru a fi ceea ce suntem în văzul lumii contemporane. Sperăm, deci, că efortul dacologilor nu va fi în zadar. Iar cele mai veridice răspunsuri le vom primi în momentul în care românii se vor hotărî să pună mai mult preț pe propriul lor trecut, acordând o atenție mult mai mare “ vocii pământului” din Munții Orăștiei, acolo unde se află fosta, celebra și enigmatica în continuare capitală a Daciei - Sarmizegetusa și unde astăzi, civilizația lumii continuă să se bată pentru aurul, dar poate nu numai pentru el, al Munților Apuseni.

Apariția la orizont a acestei perspective de reconsiderare a aportului dacic la formarea poporului român i-a înfierbântat pe mulți “dacologi”, gata să dea de pământ cu întreaga noastră istorie, dominată de romani, cerând rescrierea acesteia, fără aportul lor, care, în opinia lor, simbolizează spiritul răului. Ei merg atât de departe încât vor să scoată chiar numele de Traian din conținutul Imnului. Modificări de asemenea amploare ar arunca în aer istoria noastră, și așa destul de contestată, de neprietenii noștri, care nu sunt nici puțini și nici toleranți. Asemenea ambalare pe subiect, în ideea înlocuirii, să zicem, a unui mit cu altul, constituie o întreprindere foarte periculoasă într-un moment de mari frământări nu numai pe plan european, dar și mondial, care pun la îndoială soliditatea actualelor construcții statale. Și chiar dacă, prin absurd, dacologii noștri ar avea dreptate, la ce ne-ar folosi această dreptate și cine ar lua-o în considerare? În consecință, invităm la prudență în vehicularea în spațiul public a unor astfel de teorii. Să lăsăm subiectul spre dezbatere la nivelul simpozioanelor științifice, iar când o fi să fie, concluzii și argumente solide, să purcedem la reconsiderarea raportului între daci și romani la formarea limbii și civilizației poporului român, cu prudență și realism, fără a dărâma ziduri care nu trebuie dărâmate. Dacă noi punem astfel problemele ne întrebăm ce vor face spaniolii, portughezii, francezii și alții a căror istorie nu poate fi separată de cea a romanilor, dacă vor accepta logica noastră, care de fapt nu este de acceptat?

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval