IERI S-AU ÎMPLINIT 79 DE ANI DE LA INTRAREA TRUPELOR HORTHYSTE ÎN TRANSILVANIA


Categorie: Istoric
|
06-09-2019
Nr: 169 (7.630)
|
Autor: 
|

ATUNCI: HORTHY MIKLOS

BISERICA ROMÂNEASCĂ DIN NORD-VESTUL ȚĂRII SUB OCUPAȚIA HORTHYSTĂ 1940-1944 (XXX) OMORURI, SCHINGIUIRI, MALTRATĂRI - OMORURILE AU FOST ÎNSOȚITE DE SCHINGIUIRI ȘI MALTRATĂRI

 

Faptele dramatice petrecute cu românii din comuna Cociu, județul Năsăud, sunt descrise de preotul Iuliu Sonea, într-un memoriu trimis forurilor superioare bisericești din nord-estul Transilvaniei. Deosebit de semnificativă este mențiunea acestuia, potrivit căreia “populația românească a primit deciziunea (de la Viena - n.n.) cu resemnarea creștinească, aflând și în aceasta voința lui Dumnezeu, comportându-se

în consecință”. În această situație, ca un “conducător spiritual - menționează preotul Sonea - am crezut și aflat de bine să stau alături de turmulița mea, să n-o las pradă deznădejdii și la discreția și bunul plac al acelora pe care nu-i cunosc și sunt streini de ei și de sufletul lor”. Cu toate acestea “populația românească, încă din primele zile de ocupație, a fost supusă la cele mai groaznice și neînchipuite acte de teroare și barbarie, fără deosebire de rang și clasă socială. Furia dezlănțuită s-a manifestat îndeosebi asupra preoțimii noastre, cu convingerea că lovesc și nimicesc centrul nevralgic al neamului nostru, pe conducătorii firești, pe cei mai apropiați de sufletul românesc” (s.n.). În ceea ce-l privea, preotul Sonea și-a dat seama de la început că noii stăpânitori vroiau să se “descotorosească” de o persoană “indezirabilă a unui popă valah”. În cea de a șasea zi de la intrarea trupelor ungare în teritoriul românesc - se arată în memoriu- “două autocamioane înțesate cu soldați înarmați care au stopat în fața casei mele, descinzând din ele soldați înarmați cari comentau, mi-au înconjurat casa, somându-mă să ies și să-i urmez la primărie. Între baionete, am fost supus unui interogatoriu, adresându-mi-se întrebări absurde”. Pentru răspunsul dat, care era socotit ca “îndrăzneț” - arată preotul - “mi-am luat răsplata, lovindu-mă cu patul armelor atât timp cât au văzut că am căzut pe o laviță”. Reușind să scape doar cu atât, întrucât cele două camioane cu soldați și-au continuat drumul, preotul s-a mulțumit că nu a fost mai rău. Și-a văzut de treburi până când, venind cu trenul de la târgul Năsăudului, în gara Cociu - arată el - “din nou m-am trezit înconjurat de un grup de soldați înarmați, care m-au condus pe stradă până în dreptul școlii primare, unde m-au vârât într-un colț format de edificiul școlii și o casă veche înțesată de cărămizi. În acel colț m-au înconjurat în văzul credincioșilor mei cari, deși ținuți la distanță, barate fiind străzile, s-au urcat în arbori și pe acoperișuri să vadă ce vor face cu preotul lor”. Aici a început un alt “interogatoriu”, pe care apoi l-au continuat în primărie, unde victima a rămas singură, față în față cu “anchetatorii”. În situația când preotul refuza să recunoască vini absolut inventate, barbaria soldaților s-a dezlănțuit mai violent ca în primul caz. “Deși se îmbărbătau în decursul bătăii mele cu cuvintele “üssed a fejet hogy ne sántuljon” - mi-au lovit în schimb spatele și șalele mele cari între împrejurări normale s-au dovedit a fi destul de solide, de astă data s-au afirmat că sunt slabe în fața loviturilor atâtor bravi. Mi-au învinețit spatele și șalele, și mai târziu, în refacere, urmele loviturilor au devenit cafenii, asemănătoare cu culoarea ursului, fiară cu care m-au comparat bătându-mă (...). Nu știu dacă avansarea lor s-a făcut, dar spinarea și șalele mele au devenit culoarea ursului (...). Credincioșii și familia mea, cu lacrimi în ochi și înmărmuriți de frică și groază, n-au fost lăsați să părăsească domiciliul pentru a-mi veni într-ajutor, și nespusă le-a fost bucuria când au văzut că pleacă fără mine și când am părăsit primăria și plec spre casă. Fugit apoi de acasă și peregrinând timp de trei săptămâni, preotul s-a întors la Cociu spre sfârșitul lui octombrie, crezând că s-au mai liniștit lucrurile. S-a înșelat însă. Fiind chemat la comandamentul de plasă Beclean, a fost dus la postul de jandarmi. Apoi, împreună cu alți români, au fost duși cu un autocamion într-o cetate și ținuți dezbrăcați, timp de 11 zile, “în condiții inadmisibile”. Eliberat de acolo, a fost obligat ca tot a doua zi să se prezinte la postul de jandarmi Beclean. “Este o măsură - arăta preotul - a stăpânirii care, pe lângă greutatea nespus de mare a executării, îmi mai provoacă cele mai mari prejudicii morale și fizice. După câte observ - remarca în încheiere preotul Sonea - cu orice preț călcând peste orice considerente, vreau să-mi zdruncine și să-mi nimicească moralul, după ce mi-au nimicit aproape fizicul, ca, îngrozit, să-mi iau plaiul”. Nu știm, astăzi, care a fost soarta acelui venerabil preot român. Dar din faptul că memoriul la care ne-am referit a fost redactat și trimis din Cociu și din faptul că față de Episcop, se ruga ca bunul Dumnezeu să facă astfel “ca suferințele, durerea, lacrimile și sângerarea acestui neam (român - n.n.) să fie ca o jertfă adusă pe altarul neamului, pentru călăuzirea spre un destin mai bun, mai fericit”, și că el se socotea păstorul “turmuliței” din Cociu, pe care nu vroia s-o părăsească - sunt considerente care ne fac să credem că Iuliu Sonea a fost decis să îndure totul alături de credincioșii lui.

În aceleași zile, când era hăituit, bătut, batjocorit, Iuliu Sonea, în colonia Marele Voevod Mihai, din județul Satu Mare (14 septembrie 1940), preotul Tohătan Gheorghe “a fost ridicat de jandarmi la ieșirea din biserică, dus la școală, pus să se descalțe și bătut cu patul armelor peste cap, spate și șale. A fost apoi călcat cu bocancii peste degetele picioarelor, lovit cu diverse obiecte și strâns de gât. Are două coaste rupte și 3 dinți, iar pe faâă are o rană de vreo 7 cm”.

(Va urma)

 

Conf. univ. MIHAI FĂTU

 

 

ACUM: VIKTOR ORBAN

PROVOCĂRILE ANTIROMÂNEȘTI ALE POLITICIENILOR DIN UNGARIA, LANSATE ÎN ROMÂNIA - CHIAR ȘI ÎN ANUL CENTENAR

 

În vara anului 2018, la Băile Tușnad, la Universitatea de Vară și Tabăra Studențească, la manifestarea FIDESZ, a partidului premierului Ungariei, Viktor Orbán, ne-am întâlnit din nou cu acea provocare antiromânească care nu a lipsit niciodată de la această manifestare, care este organizată anual. În expunerea sa politică rostită în ultima zi a taberei studențești, premierul Ungariei a considerat că este necesar să reitereze ceea ce a mai subliniat odată cu prilejul vizitei sale efectuate la Satu Mare, potrivit căreia pentru maghiarii din România centenarul Marii Uniri nu reprezintă o sărbătoare.

Prezent la această manifestare și urmând exemplul premierului Viktor Orbán, vicepremierul pentru politica națională, Zsolt Semjén, a declarat: “Înțeleg că pentru ei, ziua de 1 Decembrie este foarte importantă din punct de vedere al identității naționale. De aceea nu le cer decât să studieze Rezoluția de la Alba Iulia. Dumneavoastră ați promis atunci autodeterminare și autonomie pentru maghiari, de aceea noi nu vă cerem altceva decât să respectați propria promisiune și să nu priviți drept un act de extremism solicitarea de autonomie a maghiarilor”.

Iar eu îl rog, cu respect, pe domnul Zsolt Semjén să studieze Constituția României, deoarece, dacă va proceda ca atare, își va da seama că revendicarea autonomiei este interzisă de Legea fundamentală a țării și de aceea solicitarea domniei sale este, de fapt, o propagandă antiromânească, este o instigare împotriva Constituției României.

Pentru a susține prin argument condamnarea justificată a atitudinii inacceptabile a vicepremierului Zsolt Semjén, voi cita aprecierea redacției cotidianului “Cuvântul liber” din Târgu-Mureș:

“Este o obișnuință pentru propagandiștii maghiari, fie ei budapestani sau din România, să deformeze realitățile, prezentând, pentru a-și adjudeca credibilitate, minciuna drept adevăr. Referindu-ne la Rezoluția de la Alba Iulia, subpunctul 1 din punctul III, textul complet sună astfel: «Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba proprie, prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept reprezentare în Corpurile legislatoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc».

Întrebarea pe care o adresăm domnului vicepremier budapestan, Zsolt Semjén, este, unde scrie în acest text despre autodeterminare și autonomie? A doua problemă care se pune, dacă, să zicem, cei de la Adunarea de la Alba Iulia au făcut această ofertă, de ce maghiarii din România, la îndemnul Budapestei, au respins-o categoric atunci, luând-o acum de bună? Ce obligație poate avea România pentru cei care în momentul respectiv i-au întors spatele? Un alt aspect care suscită semne de întrebare este dacă o adunare, fie ea chiar de talia și importanța celei de la Alba Iulia, era îndrituită să emită documente juridice din sfera dreptului privind relațiile internaționale dintre state? (1 august 2018)

În cele ce urmează voi publica din nou două articole scrise de mine în urmă cu trei ani, în care am criticat provocările lansate la adresa României de unii politicieni din Ungaria pe teritoriul țării noastre. Consider că aceste scrieri sunt astăzi mai actuale, din păcate, decât în perioada în care au fost redactate. Cred că cele două articole vor fi o bună introducere pentru această reflecție care se intitulează: “Un fel de scrisoare adresată celor mai importanți demnitari publici ai Republicii Ungare, precum și liderilor uniunilor, asociațiilor, mișcărilor și partidelor politice”.

 

HAJDU GYÕZÕ

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval