NAȘTEREA MAICII DOMNULUI - SĂRBĂTOARE A ÎNTREGII CREȘTINĂTĂȚI


Categorie: spiritual
|
07-09-2019
Nr: 170 (7.631)
|
Autor: FLORIN BENGEAN
|

Auzim în Sfânta și dumnezeiasca Scriptură zicându-se “Prin Sfinții care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru dânșii” (Psalm 15, 3). Tocmai de aceea, noi, creștinii ortodocși, cinstim pe sfinții lui Dumnezeu, știind că Dumnezeu săvârșește în chip minunat voile Sale cu dânșii. Trebuie de la început să spunem că Biserica Ortodoxă face deosebire între adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu, și venerare sau cinstire pe care o dăm sfinților și îngerilor Lui, care slujesc la mântuirea sufletelor noastre. La aceasta ne învață și Sfântul Apostol Pavel, zicând: “îngerii nu sunt oare toți duhuri slujitoare, trimiși ca să slujească pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii?” (Evrei 1, 14). Iar scopul cultului sfinților este de a lăuda pe Dumnezeu prin ei, după mărturia Sfintei Scripturi care ne îndeamnă la aceasta zicând: “Lăudați pe Dumnezeu întru sfinții Lui” (Psalmi 150, 1).

Așadar, noi cinstim pe sfinți și aducem laudă lui Dumnezeu direct și indirect. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne arată că cine cinstește pe sfinți, pe El îl cinstește, căci a zis: “Cine vă primește pe voi, pe Mine Mă primește” (Matei 10, 40). Noi venerăm pe sfinți, pentru că ei sunt prieteni ai lui Dumnezeu, după mărturia Mântuitorului care a zis către sfinții Săi ucenici: “Voi sunteți prietenii Mei” (Ioan 15, 14).

Dintre toți sfinții, cea mai înaltă cinstire i se cuvine Sfintei Fecioare Maria, Născătoarei de Dumnezeu, pe care Biserica o numește “Împărăteasă” și “Doamnă” și despre care mărturisește în rugăciuni că e “mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. Cinstirea pe care Biserica o dă Sfintei Fecioare se numește supravenerare sau preacinstire ori supracinstire, spre deosebire de cea dată sfinților, care se numește venerare. Este de la sine înțeles că Sfintei Fecioare Maria i se dă o astfel de cinstire, deoarece ea s-a învrednicit să fie aleasă de Dumnezeu a fi Maica Fiului Său, care a luat trup omenesc într-însa pentru mântuirea noastră. Ea ocupă deci un loc de frunte în iconomia mântuirii neamului omenesc, fiind vasul ales care a purtat în pântece și a născut pe Mântuitorul lumii. Prea Curatei Fecioare Maria i s-a dat prețuire și cinstire deosebită de persoane diferite și împrejurări deosebite. Însuși Dumnezeu a prețuit-o, prin faptul că dintre toate femeile din lume, pe ea a ales-o să fie Maica Fiului Său.

Nașterea Maicii Domnului, prăznuită în fiecare an la data de 8 septembrie, este o mare sărbătoare pe care întreaga creștinătate o dedică celei care a dat naștere Mântuitorului lumii. Praznicul Nașterii Maicii Domnului, rânduit de Biserică la 8 septembrie, Sfânta Marie-mică cum se mai zice în evlavia străbună, se bucură de aleasă cinstire mai ales în ortodoxie; Sfânta Fecioară fiind aleasa cerului pentru Dumnezeu, împărăteasa îngerilor pentru lumea nevăzută, cununa Bisericii pentru slujitori, mama tuturor creștinilor. Nașterea sa înseamnă începutul arătării milei lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. Răspuns la rugăciunea părinților, împlinirea dragostei, ridicarea blestemului și ștergerea nelegiuirilor s-au înfăptuit prin rod al pântecelui, prin nașterea Mariei. Cu toată neputința bătrâneții, Ioachim și Ana aveau peste 75 de ani, Pronia le-a dăruit o pruncă.

Nașterea Sfintei Fecioare este mult mai bine înțeleasă acum decât atunci. Ea a fost trimisă de Providență pentru mângâierea părinților și pentru a părăsi liniștiți această lume, pentru că femeia se mântuiește prin naștere de prunci și bucuria ei este mare când a dat naștere vieții după atâtea dureri și suferințe. Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută s-a descoperit odată cu nașterea Mântuitorului Hristos, când cele ce erau în întuneric se luminează și cei din umbra morții se trezesc. Înșiși părinții Ioachim și Ana se bucură în lumea lor și împreună cu nepoata lor, Elisabeta, privesc slava lui Dumnezeu și pe Sfânta Fecioară de-a dreapta Mântuitorului, iar pe Sfântul Ioan Botezătorul de-a stânga sa. Astăzi, cu adâncimea cugetului nostru, care este credința, pricepem mai bine decât părinții ei nașterea Mariei, fiindcă Sfânta Fecioară, la rândul ei, a plinit proorociile și a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu cu trup, rămânând tot fecioară, fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos-Domnul, este de aceeași ființă cu Tatăl și cu Duhul și toate prin El s-au făcut, inclusiv nașterea Sa, care a copleșit firea. Nașterea Sfintei Fecioare este începutul luminii pentru a vedea față către față existența și descoperirea lui Dumnezeu în trup, pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire.

Cumințenia și înțelepciunea poporului dreptcredincios român a crezut și a preacinstit pe Sfânta Fecioară așa cum ne-a poruncit Mântuitorul, așa cum ne-a învățat ea: de El să ascultați (Ioan II,5) și așa cum a rânduit Biserica. Există în tradiția și folclorul românesc cultul fecioarei (Alma-mater), iar în practica păstorilor există o întreagă ceremonie având în centru Miorița (Mioara-năzdrăvană, care-și caută Mielul și Păstorul cel Mare); toate acestea au inspirația în evenimentul mântuirii noastre, și oricine știe că nu folclorul “a inventat ideea” mântuirii, salvării sau izbăvirii neamului omenesc. Nașterea Sfintei Fecioare este un moment providențial, real-istoric, cu o destinație clară a mântuirii noastre.

Pentru fiecare creștin, Nașterea Fecioarei este nădejde de biruință, este hrană a credinței celei curate și siguranță a salvării și mântuirii în Hristos, fiul său. Pentru aceasta, din adâncul ființei noastre să aducem preacinstire Maicii Domnului împreună cu îngerii și să o rugăm, așa cum au rugat-o cu lacrimi moșii și strămoșii noștri: Împărăteasa mea cea preabună, nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu; prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioși și ocrotitoarea celor necăjiți; vezi nevoia și necazul meu. Ajută-mă că sunt neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; știi apăsarea mea, ușurează-mă precum voiești, căci nu am alt ajutor afară de tine, nici altă grabnică folositoare, nici altă mângâiere, decât numai pe tine, o, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin!

Așadar, recunoscând Sfintei Fecioare Maria marele ei rol în iconomia mântuirii, Biserica noastră o preamărește din cele mai vechi timpuri, închinându-i imne, adresându-i rugăciuni și dându-i tot felul de numiri, ca: “Împărăteasă Maică”, “Pururi-fericită”, “Prea-nevinovată”, “Biserică sfințită”, “Rai cuvântător”, “Ușă cerească”, “Lauda fecioriei” și altele. Nu există niciun serviciu divin în care Sfânta Fecioară Maria să nu fie pomenită, ori să nu i se adreseze ectenii și rugăciuni.

                                                                                                                    

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval