BISERICA ROMÂNEASCĂ DIN NORD-VESTUL ȚĂRII SUB OCUPAȚIA HORTHYSTĂ 1940-1944 (XXXII) OMORURI, SCHINGIUIRI, MALTRATĂRI - ALTE MĂRTURII DRAMATICE


Categorie: Istoric
|
10-09-2019
Nr: 171 (7.632)
|
Autor: Conf. univ. MIHAI FĂTU
|

La 30 octombrie 1940, parohul bisericii românești din comuna Nușeni trimitea o scrisoare Episcopiei Clujului în care descria drama sa și a familiei sale. Socotind că acest caz este tipic pentru modul în care au fost maltratați, terorizați preoții români, pentru a-i obliga să părăsească teritoriul și să plece în România, vom reproduce scrisoarea adresată ierarhului său.

“Excelența Voastră,

“Subsemnatul preot în parohia Nușeni, cu umilință fiiască aduc la înalta cunoștință a Excelenței Voastre, următoarele fapte întâmplate cu mine și familia mea:

«În ziua de 20 septembrie 1940, în comună s-au făcut percheziții domiciliare din partea armatei maghiare. La ora 10 a.m. au intrat în casa parohială 4 soldați, unul cu gradul de sergent, conduși de un om din comună, ungur, fără a zice baremi bună ziua, au năvălit în casă, fără a spune vreun cuvânt care este scopul venirii lor la locuința mea. În bucătărie era dulapul cu arhivul parohial și cărți; au aruncat jos, împrăștiind prin toată casa, arhiva și cărțile. Terminând, au intrat în a doua cameră, aruncând în batjocură hainele din paturi și dulap, împrăștiindu-le toate prin casă. Într-un colț al camerii era așezată lână de oi, lucrată în caere pentru tors, au prefăcut-o în bucăți mici. De aci au trecut în a 3-a cameră, înjurând mereu tot timpul percheziției, au procedat la fel, unul dintre soldați voia să caute mai domol, așezându-le la loc, atunci a strigat sergentul să le arunce jos; așa că au făcut la mijlocul camerii și în uși o grămadă de haine aruncate la întâmplare. Nefiind nimic, au întrebat unde e drapelul tricolor (...). Părăsind cele două camere, s-au oprit în bucătărie și pe cuptorul de gătit mâncare era o cutie de prune aduse pentru fetiță care e de cinci ani. Au întrebat că pentru ce sunt prunele acolo în cutie, le-a răspuns soția în ungurește, căci ea știa puțin vorbi ungurește și eu nu știu, că sunt aduse pentru fetiță să mănânce. La acest răspuns al soției, sergentul zbiară că noi cu prune așteptăm pe soldații unguri, aruncând cutia de pe cuptor jos și în acel moment se repede la soția mea, de la o distanță de 3 metri, lovind-o cu pumnul în dreptul inimii, înjurând în modul cel mai diavolesc pe români. Soția, în urma loviturilor de pumni, este îmbrâncită într-un colț al camerii. Eu priveam pe soția fără a spune vreun cuvânt și în acel moment se repede la mine, căci eram de altă parte și începe a mă lovi cu pumnul în piept apoi mă lovește cu piciorul, împroșcându-mă și înjurând. Îmbrâncit fiind mă lipesc de peretele camerei și imediat îmi așează baioneta în burtă, zicând că mă spintecă, strigând pe ceilalți doi soldați, care făceau percheziție în podul casei și pe afară, să vină repede. Sosind și ceilalți soldați, strigă la mine să plec înaintea lor; îndată ce fac un pas de la perete, încep a mă lovi cu picioarele în partea dinainte strigând să plec; după aceea, tot lovindu-mă cu picioarele și cu patul puștii m-au scos din casă tot bătându-mă, până ce am ieșit din curte prin grădină, iar de aci au spus să plec cu ei prin sat vărsând din gură veninul vorbelor murdare și toate epitetele știute de ei.

La poarta fiecărui locuitor mi-a poruncit să stau pe loc, trei soldați intrau în casă la percheziție, iar un soldat stătea lângă mine. Mi-a fost sete, în urma zdruncinării externe și interne, am cerut de la un credincios să-mi dea un pahar de apă și n-a lăsat soldatul ce era lângă mine să-mi dea apă. Ajungând în dreptul unei fântâni ce era lângă drum au spus că mă vor arunca în ea. Purtându-mă înaintea lor la fiecare casă unde erau unguri și cu cari se întâlneau se interesau întrebând despre faptele și activitatea mea, precum și raporturile sociale ce le-am avut cu ungurii în sat. Neaflându-se nici o persoană să mărturisească vreo vină asupra mea, după vreo 4-5 ore de batjocură și hulă pe ulițele satului, intervin cinci unguri din comună să mă lase liber că n-am făcut rău și n-am vătămat pe nimenea. În zadar e rugămintea lor, nu voiește. În timpul discuției, o altă echipă, după ce se interesează de mine și văzând din spusele ungurilor ce erau acolo că sunt nevinovat, sergentul acelei echipe intervine și el să mă libereze și nu vrea, ci mă duce mai departe prin comună. La vreo jumătate de oră, prin intermediul persoanei ce-i conducea, mă întreabă că n-am batjocorit eu pe ungurii din sat, la ce am răspuns să întrebe pe unguri să mărturisească. După aceea mă întreabă că nu am revolver sau armă. Am răspuns să percheziționeze din nou și dacă vor găsi să mă împuște. Mergând încă puțin se opresc și spun să merg acasă, doi soldați m-au escortat spunând soției că numai pentru aceia m-au eliberat deoarece știe ea ungurește, dar să nu spunem la nimeni că ne-a bătut, altfel ne vor bate și mai mult.

Noaptea a venit o ceată de soldați până în curte și din cauza câinilor s-au înapoiat. Familia n-a dormit acasă în noaptea aceea, ci la altă casă din sat. Această întâmplare a ajuns la cunoștința comandamentului militar al plasei; fiind chemat să mă prezint împreună cu Mult onoratul Roman Bulea. Ne-am prezentat relatând cazul. Ofițerul cu grad de căpitan ne-a răspuns că (...) să fiu liniștit că nu se vor mai întâmpla astfel de lucruri cu mine. După câteva zile au venit jandarmii la locuință, spunându-mi ce să vorbesc credincioșilor, să învăț ungurește cât mai repede, căci altfel nu e bine cu mine. Să pomenesc la Sf. Liturghie pe Regentul Horthy al Ungariei, cu toate titlurile, așa cum e scris pe fotografia lui, nu românește ci ungurește. M-au întrebat că fac Sf. Liturghie în fiecare zi, am răspuns că da, aproape în fiecare zi, au zis că pentru ce, căci ajunge dumineca și sărbătorile. Altă dată au venit iar jandarmii, scriind datele personale și familiare, mi-au spus să învăț ungurește, iar dacă nu-mi convine să trec în România. În 10 octombrie a.c. s-a făcut o altă percheziție mai ales că se aflau în comună o mulțime de soldați, cari au stat trei săptămâni în localul școalei. În dimineața acelei zile plec spre biserică, în drum mă opresc 3 soldați, le spun că merg la biserică ca să fac Sf. Liturghie, îmi răspund ca să mă întorc acasă, deși nu era departe de biserică, la o distanță de circa 60 metri, să stau până mai târziu. După o pauză de o oră plec din nou spre biserică, în drum iar mă opresc soldații, că nu e permis să merg la biserică, spunând să mă întorc acasă. Prin tălmaciu întreb de comandant, căci vreau să vorbesc cu el, să-mi spună că e permis sau nu a mă duce la biserică, soldații nu mă lasă să plec din drum nici într-o parte, ci numai să mă întorc acasă. La o jumătate de oră sosește la locuință un jandarm cu patru soldați și cu subprimarul. În loc de salut jandarmul spune: «Alo nevastă, nu știe bărbatul ungurește, să învețe sau să plece» și că suntem pârâți că se află la noi haine militare, să le dăm afară, dacă le vor găsi ne vor bate și vom fi trimiși în România. La plecare am întrebat pe jandarm că e permis să merg la biserică, mi-a spus că nu, ci voi merge altă dată.

În noaptea de 12 octombrie a.c. bande de unguri civili însoțiți de 1-2 soldați au plecat pe la casele locuitorilor trezindu-i din somn, i-au scos afară din casă și i-au bătut. Dintre aceștia bătăuși au zis că ce crede preotul românesc că va rămâne numai cu cât a fost bătut, trebuie să mai primească bătaie (...).

Aceste sunt faptele petrecute până în prezent în comuna Nușeni referitor la persoana mea. Soția fiind suferindă de mai mulți ani de atunci încoace, din cauza întâmplărilor este grav bolnavă. Fetița s-a speriat și a plâns când a văzut că suntem loviți, așa că întreaga familie nici odihnă, nici mâncare nu are de atunci. Noaptea și ziua la auzul celui mai mic zgomot sau lătrat de câine, ne cuprinde frica și spaima, neavând nici o liniște și odihnă. Soția și fetița sunt plecate, că nu mai pot rezista la atâta nesiguranță și sbuciumiare.

În baza celor suferite descrise mai sus rog cu umilință fiiască pe Excelența Voastră să binevoiască a mă absolvă de la parohia Nușeni pentru a trece în România. Sărutînd sf. dreaptă rămân”.

Nușeni la 30 oct. 1940

Cel mai supus fiu

ss. pr. Emil Căienariu

(Va urma)

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval