DACIA - ȚARA NOASTRĂ. CE ÎNSEAMNĂ A FI NAȚIONALIST


Categorie: Editorial
|
11-09-2019
Nr: 172 (7.633)
|
Autor: Dr. NAPOLEON SĂVESCU
|

Popor: Un grup de oameni care trăiesc în cadrul acelorași granițe, vorbesc aceeași limbă, au aceeași cultură și, în general, aceeași religie. Spațiul geografic care caracterizează un popor este Patria acestui popor. Patriot este acela care iubește acest spațiu, cât și poporul din acest spațiu geografic. Națiunea: Tot ce a dat mai bun un popor de-a lungul sutelor de ani formează Națiunea acelui popor. Națiunea reprezintă stadiul superior al noțiunii de popor, chintesența poporului, sumusul valoric recunoscut și acceptat internațional. Naționalist este acela care iubește ceea ce a dat mai bun poporul său de-a lungul sutelor de ani (națiunea); cel care iubește și protejează națiunea din care face parte.

În vremea noastră, sensul “naționalist” are, după unii, predominant, conotație peiorativă, îngustă: cineva care nu gândește “larg”, ci mai mult în cadrul restrâns al națiunii lui, unilateral, motiv pentru care, după aceștia, nu este bine privit într-o societate multinațională. Sunt și forme negative ale naționalismului: naționalismul șovin, extremist sau cel ultranaționalist. Naționalismul este conștiința apartenenței la un neam. Este normal să existe o voință a națiunii de a-și afirma și apăra pământul strămoșesc, istoria, cultura, religia, limba și rasa. De unde, însă, agresivitatea și suspiciunea față de acest cuvânt? Unii politicieni s-au grăbit să imprime definiției un aspect tendențios: naționalismul ar fi iubirea exagerată a propriului neam. Ca și cum ai putea să-ți iubești altfel decât exagerat propriul popor?! Ei ar vrea să-ți iubești neamul mai prudent, mai ponderat, mai rezonabil, eventual să renunți la exces și să iubești mai mult alte neamuri, străine. Ideea e atât de aberantă, încât nu mai trebuie s-o comentăm. Oare nu pentru neamul român, german sau italian au murit milioane de români, germani ori italieni? Pe ce alt sentiment e clădită întreaga istorie a lumii? Nu poți să-ți iubești neamul decât în exces! Cine este sincer cu sine trebuie să recunoască deschis acest lucru! Politicienii demagogi au priceput că nu pot controla această zonă, că iubirea de neam nu poate fi măsurată, reglată ori cumpărată. Numai într-un regim în care valorile sunt răsturnate, iar religia omului este banul, un asemenea sentiment e neapărat vinovat. Mai ales din cauza faptului că naționalismul intră în conflict deschis cu tezele comuniste, excesiv socialist-democrat-liberale, care și-au dovedit falimentul și au blocat dezvoltarea firească a țării noastre. A fi naționalist înseamnă, însă, nu numai a-ți iubi neamul, ci și a-l respecta pe cel care, de alt neam fiind, e naționalist. Echilibrul care se creează între aceste forțe, sincere și puternice, e unul natural. Nu-i putem condamna pe unguri că țin mai mult la neamul lor decât la al nostru. Nu înțelegem însă pretenția absurdă a unor minoritari de a ne cere să tolerăm noi naționalismul lor pe teritoriul Țării Noastre, în detrimentul nostru. Dacă vor înțelege să fie naționaliști la ei acasă, noi nu putem decât să-i respectăm! Nu este o crimă că ne iubim țara, chiar dacă, în acest sentiment, picurăm și puțin exces...

Nu este o rușine că simțim în noi pulsul neamului nostru. Fondatorul naționalismului românesc, Nicolae Bălcescu (1819-1852), ne-a lăsat o lege: “Națiunea este mai importantă ca Libertatea. Pierdută, Libertatea se recapătă; dar Națiunea, odată distrusă, este definitiv dispărută”.

N-am urmărit, de exemplu, problema influenței pe care ideologia ori poezia naționalistă a lui Eminescu a exercitat-o asupra generațiilor următoare. Unii l-au socotit pe Eminescu prea puțin naționalist, alții -  prea mult obsedat de ideea națională. Pe vremea studiilor la Viena, i se arunca acuzația de cosmopolit și vândut străinilor. La una din adunările Societații România Jună, în articolul său din “Columna lui Traian” (23 august 1871), B. P. Hașdeu îl socoate pe Eminescu cosmopolit. Ceea ce-i mai interesant e că, după moartea poetului nostru național, deși era ușor să i se cunoască activitatea ziaristică întru apărarea cauzei naționale a românilor din Ardeal, din Bucovina sau din îndepărtata Macedonie, deși “Scrisoarea III” ori “Doina” erau la îndemâna oricui, lui Eminescu încă i se mai aduce acuzația de-a fi fost prea puțin naționalist. Recitindu-i versurile, vă las pe dumneavoastră să le apreciați  prezenta lor valoare:

“Scrisoarea III” (fragment)

...”Dintr-aceștia țara noastră își alege astăzi solii!

Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii,

În cămeși cu mâneci lunge și pe capete scufie,

Ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.

Patrioții! Virtuoșii, ctitori de așezăminte,

Unde spumegă desfrâul în mișcări și în cuvinte,

Cu evlavie de vulpe, ca în strane, șed pe locuri

Și aplaudă frenetic schisme, cântece și jocuri...

Și apoi în sfatul țării se adun să se admire

Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subțire;

Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,

Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!

Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi

Să ajung-a fi stăpână și pe țară și pe noi!

Tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitură,

Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,

Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții,

Toți se scurseră aicea și formează patrioții,

Încât fonfii și flecarii, găgăuții și gușații,

Bâlbâiți cu gura strâmbă sunt stăpânii astei nații!

Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa?

Prea v-ați arătat arama sfâșiind această țară,

Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,

Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,

Ca să nu s-arate-odată ce sunteți - niște mișei!

Da, câștigul fără muncă, iată singura pornire;

Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.”

Eminescu îmbrățișează cu dragoste trecutul strămoșesc și evocă figurile mărețe ale neamului. El răscolește conștiința națională, oferind generațiilor viitoare un nou simț al demnității și mai multă mândrie umană, promovând naționalismul. În daci, Eminescu vede un popor plin de noblețe, de iubire de patrie și de libertate: “Era un popor brav acela care-a impus tribut Romei; era un popor nobil acela, a cărui cădere te umple de lacrimi, iar nu de dispreț, și a fi descendentul unui popor de eroi, plin de noblețe, de amor de patrie și libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n'a fost și nu va fi rușine niciodată”. În anul 1889, Eminescu ne spune: “În România totul trebuie dacizat”! Personal cred azi că a fi Dac nu este o calitate, ci un dat. Nu alegem să fim daci, ci ne naștem daci.

Pentru cine este familiar cu ideologia și psihologia manipulării maselor, nu este nimic nou ceea ce am spus și scris în repetate rânduri: “Pentru lichidarea unui popor (să spunem a celui dac), se începe prin a-i altera, a-i șterge memoria: îi distrugi cultura, cărțile, religia, istoria și apoi vine altcineva care îi va scrie alte cărți, îi va da altă religie, altă cultură, îi va inventa o altă istorie (de origine latină ori slavă - vezi 1944 -, după momentul politic). Între timp, poporul începe să uite ceea ce este sau ceea ce a fost, iar cei din jur vor uita și mai repede: limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor, care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală. Noile forme istorice vor aduce elemente și simboluri noi de adorație, care le vor îndepărta pe cele originare. Din vechiul start spiritual vor rămâne undeva, la un etaj inferior al cunoașterii, numai câteva cuvinte, expresii, tradiții, impresii, fragmente, nume de localități, munți și ape, fără un înțeles aparent. Formele vechi care, cândva, au ocupat valența transcendentalului, vor fi deplasate de formele noi, care vor dicta componența și funcțiile «noului popor». Oare chiar așa s-a întâmplat cu noi în ultimii 150 de ani?” Când, nu de mult, nemții se considerau un popor pur, arian, refuzând să-și accepte originea așa cum era ea, noi, toți i-am condamnat; și am avut dreptate. Când un grup de “neinspirați” ne-au schimbat istoria, fluturându-ne în față una mai “nobilă” decât cea adevărată, dacică, mulți dintre noi s-au grăbit s-o accepte “cu mândrie”, dar cu iresponsabilitate față de poporul, națiunea noastră. Lupta noastră prezentă cu acești invalizi intelectuali este, azi, deosebit de grea; o minciună repetată a devenit un adevăr aproape de nezdruncinat. Alexandru Humbold ne spune: “Maturitatea unui popor se manifestă în momentul când își acceptă istoria așa cum este ea, bună ori rea”. Astăzi, după ieșirea de sub dictatura bicefală ceaușească, țara noastră, poporul nostru, națiunea noastră suferă procesul redobândirii conștiinței naționale, atât în interior, cât și în exterior, în cadrul integrării europene.

În lupta noastră pentru adevărata istorie a poporului nostru, trebuie să desființăm zeflemeaua lichelei istorice, cât și scepticismul invalizilor intelectuali, al amatorilor de diversiune în viața culturală, și  să promovăm adevărul așa cum este el, bun sau rău. Știm cu toții că este foarte greu să schimbi o părere falsă, fiindcă e înrădăcinată de secole prin manualele școlare, prin tomuri de istorie, cărți, articole, studii de așa-zisă “romanistică”, intervenții la radio și la televiziune.

Bucuria de a descoperi o magistrală istorie daco-getă a strămoșilor noștri, precum și dorința firească de a face cunoscută această istorie m-au determinat să înființez, în anul 1999, Societatea “DACIA REVIVAL” (“Reînvierea Daciei”), cu sediul în New York. Societatea își propune să aprofundeze studiile privind istoria veche a Daciei. Un public tot mai larg apreciază eforturile noastre de a repune adevărul dacic pe masa diversificată - și uneori eronată - a istoriei omenirii.

În concluzie, a-ți iubi națiunea căreia îi aparții este ceva natural: este o onoare și o datorie.

(Sursa: Curierul Național, 30 august 2019)

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval