NICOLAE IORGA - PERSONALITATE EMBLEMATICĂ A POPORULUI ROMÂN

Distribuie pe:

În 1904, când Nicolae Iorga publica o broșură despre marele mitropolit moldovean Veniamin Costachi, el scria în prefață și aceste rânduri mișcătoare: „Comemorările nu învie morții. Dar ele scot din colțul lor de nemurire, unde arde înaintea lor numai lumina săracă a recunoașterii celor puțini, chipurile mari ale trecutului și le aduc, în lumina făcliilor de pomenire, înaintea atâtora cari până atunci sau nu știau nimic despre acei oameni sau îi uitaseră, și poporul întreg, pentru care se face comemorarea (și nu pentru mortul de câțiva ani sau de câteva veacuri), se simte într-adevăr, trăind mai puternic în clipele procesiilor, rugăciunilor și cuvântărilor, căci la puterea lui se adaugă atunci, în ceasul de recunoștință, puterea păstrată în scrise așezăminte și fapte ale celui care se pomenește".

Savantul, istoricul literar, criticul, profesorul, conferențiarul, animatorul, deputatul, demnitarul au fost una și aceeași persoană care au întruchipat vasta personalitate a lui Nicolae Iorga, care a pus o pasiune ieșită din comun pentru a face să triumfe principiile sale fără de care nu vedea posibilă așezarea unei societăți pe bazele ei trainice și reale. A fost deci de o consecvență fără fisură, atunci când a susținut că la baza oricărei politici, a oricărei credințe, trebuie să stea dragostea necondiționată de popor, de clasele producătoare, pentru el, țărănimea, cultul tradiției și, deci, privirea circumspectă și mai târziu respingerea necondiționată, a tuturor „înnoirilor pripite", ce nu făceau corp comun cu societatea românească, nu răspundeau unei necesități stringente și nu se dezvoltau din structurile specifice ale istoriei noastre. Era adeptul unei organicități stricte a vieții sociale, pe toate planurile, susținând așezarea existenței sub semnul muncii, acțiunii folositoare obștii, națiunii.

Fiecare act al individului era privit și apreciat prin sensul moral și eficiența socială. Concepția sa asupra lumii era una de natură etică, iar filozofia sa nu avea un caracter abstract și speculativ, ci unul concret care căpăta un sens practic, aplicat realității prin care el înțelegea deopotrivă trecutul și prezentul. Mărturisea, în 1932, această trăsătură a modului său de a gândi: „Optimism și pessimism sunt vorbe cu care se joacă filozofii. Eu nici n-am fost, nici nu sunt și nici n-am de gând să fiu unul din mulții filozofi, economiști și financiari ai poporului român" (Optimism moral, în Sfaturi pe întunerec, vol.I, p. 53). De altfel, acesta este un laitmotiv al operei sale. Biograful lui Iorga, pe măsură ce îi urmărește viața, observă că, în fond, obiectivul cercetării sale se îndreaptă către ideile operei, pentru că istoricul nu a întreprins nimic care să nu fie o rezultantă a lor: diferită era doar forma de exprimare.

Iorga nu a scris numai pagini dedicate istoriei, el a fost un făuritor de istorie. Multe dintre capitolele istoriei noastre contemporane au fost scrise și cu participarea lui nemijlocită, biografia lui confundându-se cu aceea a țării.

El trăia și înțelegea lumea nu pentru sine, ci în numele unui ideal, al unei cauze în care era implicat cu toată ființa. Așa se explică de ce din memoriile, însemnările, notele sale de drum, adică din paginile care privesc direct persoana sa, lipsesc - sau sunt extrem de rare - amănuntele vieții de fiecare zi, detalii cu privire la relațiile sale materiale cu cei din jur, indicații cu privire la prețuri, îmbrăcăminte, obiecte, elemente de confort etc. Numai în autobiografia „O viață de om", când încearcă să răspundă unor atacuri de-a dreptul infame și calomnioase, el ne dă câteva lămuriri despre împrejurările concrete în care și-a redactat operele, despre sărăcia anilor tinereții. Dar, în general, aceste aspecte nu-l mai interesau și nu-l mai sensibilizau, decât în măsura în care au lăsat urme asupra ființei lui, într-atât era de absorbit de urmărirea propriilor convingeri, pe care fiecare acțiune a sa le pune în evidență. Memoria lui era o memorie socială, o memorie a ideilor, o memorie morală.

Pentru tot ce a gândit și a scris Nicolae Iorga, slujind poporul român și cultura românească, se cuvine să-l cinstim pe marele cărturar așa cum se cuvine. Cu acest prilej, trebuie să subliniem importanța operei sale și profundul patriotism de care a fost însuflețit în uriașa sa activitate de om de știință și de cercetător al istoriei poporului român și al istoriei universale.

După cuvântul Acad. Prof. Constantin Daicoviciu, „pentru noi și pentru cei care o să vină după noi, N. Iorga n-a murit. El trăiește în amintirea și cinstirea noastră a tuturora". Într-adevăr, el va trăi de-a pururi și va vorbi generațiilor viitoare, prin zecile de mii de pagini pe care le-a scris și prin jertfa sa supremă pentru apărarea libertății și a drepturilor poporului său la o viață liberă. Prin contribuția sa deosebită la dezvoltarea istoriografiei românești și universale, prin participarea sa masivă la viața culturală și socială a țării noastre, prin dragostea caldă pe care a nutrit-o față de patria și poporul din care a ieșit și prin prestigiul creat acestora în străinătate, numele său va rămâne înscris la loc de cinste nu numai în istoria poporului român, ci și în istoria culturii universale.

 

Lasă un comentariu