ÎN ACEST AN, NUMĂRUL TINERILOR ROMÂNI CARE AU CĂLĂTORIT ÎN STRĂINĂTATE A CRESCUT DE CINCI ORI!

Distribuie pe:

Potrivit unei analize Revolut (un serviciu bancar virtual din Marea Britanie, gratuit, fără costuri de administrare), aproape jumătate dintre tinerii români (47,5%) au călătorit în afara țării cel puțin o dată în anul 2019, față de un procent de doar 9,41% în 2018, iar vara aceasta, majoritatea românilor au optat pentru plajele bulgărești.

Românii, cea mai mare creștere

Revolut a analizat obiceiurile de cheltuire și călătorie ale europenilor din generația Millennials (tinerii care, în prezent, au vârsta cuprinsă între 18 și 34 ani), pornind de la propria bază de date, ce cuprinde 7 milioane de utilizatori în Europa, dintre care peste 600.000 sunt români.

Conform acestui studiu, dintre toate țările analizate, România înregistrează, anul acesta, cea mai mare creștere a numărului de tineri care călătoresc în străinătate. Astfel, dacă în 2018 doar 9,41% dintre aceștia au călătorit peste hotare, în 2019, procentul a ajuns la 47,5% - un număr semnificativ mai mare față de alte țări europene.

Destinații preferate

Printre destinațiile de concediu cele mai populare în rândul tinerilor români se numără Bulgaria, Marea Britanie, Ungaria, Grecia și Italia. Deși mulți dintre români optează pentru plajele vecinilor din Bulgaria în timpul vacanței de vară, bulgarii aleg preponderent ca destinații turistice Grecia și Italia, în timp ce ungurii preferă să se relaxeze în Austria, Croația și Italia.

În vacanță, tinerii români nu se zgârcesc...

Cu toate că preferințele pentru o destinație anume nu s-au schimbat semnificativ față de anul trecut, în 2019 românii au plătit mai mult pentru un sejur, respectiv o medie de 827 euro, față de 700 euro, cât au cheltuit în 2018.

În ceea ce privește alte cheltuieli din perioada vacanței, un tânăr român cheltuiește în medie 363 euro în afara pachetului turistic achiziționat, față de 288 euro cât cheltuiesc bulgarii și 316 euro, în cazul ungurilor.

În timp ce europenii (precum britanicii, francezii, spaniolii sau chiar vecinii bulgari) au redus cheltuielile zilnice în vacanța din 2019, tinerii români și-au permis financiar mai mult anul acesta. Astfel, ei au cheltuit, în medie, 47,65 euro zilnic, față de 41,60 euro, în 2018.

Cele mai scumpe destinații

Datele Revolut dezvăluie și destinațiile unde românii cheltuiesc cei mai mulți bani pe zi. Astfel, cele mai mari sume sunt cheltuite în Maldive, cu o medie de 463 euro zilnic, urmate de Emiratele Arabe Unite și Bahamas, care s-au dovedit a fi cele mai scumpe destinații pentru majoritatea europenilor, turiștii cheltuind acolo sute de euro zilnic pentru vacanțe luxoase.

La polul opus se află Irlanda, unde românii plătesc zilnic în medie doar 30 euro, sau Polonia și Estonia, unde cheltuielile zilnice sunt de aproximativ 25 euro.

Pachetele all-inclusive, pe primul loc

Și anul acesta, cei mai mulți tineri români au ales pachete all-inclusive, o opțiune fără griji, care acoperă toate costurile de cazare și masă în vacanță.

Cei care au ales să ia masa în oraș, au plătit cu cardul 117 euro pe perioada vacanței, sumă asemănătoare cu cele cheltuite de bulgari și de unguri, respectiv 118 euro și 112 euro.

Peste 600.000 de români folosesc în prezent Revolut, iar echipa locală își propune să depășească în curând un milion de utilizatori.

Lasă un comentariu