IGNORANȚA CUNOAȘTERII SENSULUI CREȘTIN AL VIEȚII (II)


Categorie: spiritual
|
20-09-2019
Nr: 179 (7.640)
|
Autor: Pr. Dr. EMANUEL SORIN BUGNER
|

Trăim lumea nebunului din Scriptură, care este liber să zică în inima lui: ,,Nu există Dumnezeu'', iar iubirea lui devine practic reducționistă, materialistă, nebună, aflată în contrast cu acea ,,trăire emoțională a procesului de trecere de la realitate în extra-realitate, de la neștiință la știință''(Nae Ionescu), de la întuneric la lumină, de la contingent la transcendent, de la profan la sacru.

Neputința lui homo economicus de a percepe sensul transcendent al veții sale este evidentă. Omului căzut i s-au alterat simțurile cunoașterii duhovnicești, iar această lipsă a cunoașterii lui Dumnezeu nu arată altceva decât gravitatea bolii sufletești care s-a extins la tot mai mulți oameni, căci de vreme ce starea firească a sufletului este aceea de a-L căuta pe Creator, ignorarea Lui descoperă o viețuire contra firii a celui păcătos. Prin păcat, sufletul omului s-a pervertit, confundând creatura cu Creatorul (Romani 1, 19-23). În locul cunoașterii spirituale, omul este înrobit de cunoașterea realităților sensibile, cunoașterea după trup. Acest mod de a privi și înțelege (cunoaște lumea) îl îndepărtează, în chip pătimaș, pe om de Dumnezeu, înstrăinându-l. ,,Trebuie să se știe că înțelegerea celor spirituale nu o avem decât prin învățare sau prin gândire naturală și nu prin percepție. Pe cele sensibile ni le amintim de la sine. Pe cele spirituale, însă, ni le amintim dacă le-am învățat, dar despre ființa lor nu avem nicio amintire'' (Sf. Ioan Damaschin).

„Cunoașterea spirituală are nevoie de credință. O credință slabă naște cunoașterea gnostică, un alt tip de cunoaștere spirituală, îndepărtată de adevăr, care îl așază în centrul vieții pe om, căci în vreme ce credința respectă alteritatea și măreția lui Dumnezeu, gnoza îl face pe om dumnezeu și, nesupunându-se revelației (ignorând Scriptura), se relevelează pe ea însăși" (Peter Johnes).

Lipsa cunoașterii duhovnicești a lumii create și necreate a dat naștere antropologiei moderne seculare. Ca atare, omul este pus în fața unui nou concept de spiritualitate, de mentalitate, care nu mai e capabil să distingă între sacru și profan, între Dumnezeu și lume, între păcat și virtute.

Necunoașterea duhovnicească a sensului vieții atrage omul într-un fel de cunoaștere delirantă. Nu putem vorbi despre un vid de cunoaștere, ci despre o anumită calitate a cunoașterii lumii și a destinului ei. În cazul omului păcătos, cunoașterea sa este fantasmagorică, iluzorie, delir. ,,Orice ființă este prin natura ei legată de Dumnezeu, și a o privi în afara acestei legături ontologice înseamnă a n-o cunoaște în mod real, ci a o cunoaște așa cum nu este'', afirmă Jean-Claude Larchet.

Lipsa cunoașterii sensului pe care Dumnezeu l-a dat vieții umane ia forma unei pseudocunoașteri cu implicații sever de grave în ceea ce privește îndepărtarea omului și a societăților omenești de Dumnezeu, drept pentru care ideologiile moderne și postmoderne sunt privite din perspectiva unei cunoașteri teonome, utopice.

,,Oamenii zilelor noastre caută și ei un sens al vieții, numai că ei nu promovează viața, ci, dimpotrivă, o distrug. Odată cu acceptarea avortului ca drept al omului modern, păcatul pătrunde nu doar în vistieria vieții, ci și în vistieria istoriei. Este un fapt cunoscut că semnificația și sensul istoriei depinde de scopul spre care ea se îndreaptă. Dacă sfârșitul istoriei este o catastrofă sau o serie de catastrofe care se repetă, o distrugere a vieții, o dezagregare a materiei sau dezmembrare a universului nostru, atunci nu-i putem da niciun sens. În cazul acceptării avortului, avem de-a face cu viața atinsă de nimicire, de distrugere totală și haos. Între distrugere și haos nici iubirea și nici viața, precum nici natura și nici istoria nu pot avea niciun sens. Dacă există un sens, el există pentru toate valorile existenței, trebuind să fie unul profund, prezent în existență, dar și înrădăcinat în ceea ce este dincolo de orice posibilitate de distrugere, pentru a rămâne în siguranță necondiționat, nezdruncinat și imuabil. Acesta nu poate fi altul decât sensul și conținutul divino-umanității lui Hristos" (Pr.prof. Dr. Ilie Moldovan).

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval