SOMONI “EVADAȚI” DE LA O FERMĂ PISCICOLĂ DIN SUDUL STATULUI CHILE


Categorie: Diverse
|
05-10-2019
Nr: 190 (7.651)
|
Autor: AGERPRES
|

Peste 32.000 de somoni au “evadat” de la o fermă piscicolă din sudul statului Chile și niciunul dintre aceștia nu a fost încă recuperat, a anunțat Serviciul Național pentru Pescuit și Acvacultură (Sernapesca) din acest stat sud-american, citat de AFP.

Cei 32.485 de somoni, destinați exportului, au scăpat luni dintr-o cușcă, în care a fost observată o fisură de doi metri de către angajații companiei care deține ferma, Salmones Aysen, în zona Los Lagos.

Ferma crește în total circa 696.000 de somoni “coho”, cu o greutate medie de 3,1 kilograme, și a primit o certificare din partea Sernapesca că nu folosește produse antimicrobiene și antiparazitare în perioada de îngrășare.

Cu o producție de 631.000 de tone, Chile este al doilea cel mai mare producător de somon din lume, după Norvegia. Numeroase ferme piscicole au fost înființate în sudul țării, iar un număr mare de pești sunt tratați cu antibiotice.

Unele dintre companiile care dețin aceste ferme au fost sancționate pentru nereguli în utilizarea antibioticelor sau pentru “evadarea” unor somoni din specii invazive și prădătoare, cu consecințe nefaste asupra echilibrului biodiversității marine.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval