PROIECT: REDUCEREA VÂRSTEI DE PENSIONARE ȘI NOI CONDIȚII DE ACORDARE A AJUTORULUI DE DECES


Categorie: Social
|
10-10-2019
Nr: 193 (7.654)
|
Autor: LUCREȚIA POP
|

Ministerul Muncii și Justiției Sociale (MMJS) a inițiat un proiect de ordonanță de urgență, potrivit căruia persoanele care au desfășurat activități miniere în subteran, în domeniul prospecțiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării sau prelucrării concentrării, conservării și închiderii minelor din cadrul unităților de prospecțiuni și explorări geologice, pot beneficia de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 20 de ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani, realizat în aceste activități.

“Propunerea are drept scop corectarea efectelor unor dispoziții legale succesive, pentru a fi eliminate inechitățile existente între categorii de pensionari care au desfășurat activități în aceleași condiții și mediu, iar la determinarea punctajului mediu anual au fost utilizate stagii complete de cotizare diferite, în funcție de legislația în vigoare, la data înscrierii la pensie”, se arată în nota de fundamentare.

O altă noutate a proiectului se referă la reglementări referitoare la desființarea Comisiei Centrale de Contestații, ce funcționează în cadrul Casei Naționale de Pensii Publice și crearea cadrului legal pentru înființarea comisiilor teritoriale, a căror organizare și funcționare se stabilesc prin ordin al ministrului Muncii și Justiției Sociale.

Totodată, proiectul propune reglementări referitoare la acordarea ajutorului de deces, în situații în care a intervenit o cauză de suspendare temporară a raportului de serviciu (contractului de muncă).

“Potrivit Legii 263/2010, o persoană care se află în concediu pentru creșterea copilului nu poate beneficia de ajutor de deces, în cazul decesului unui membru de familie, întrucât are contractul de muncă suspendat, iar pe perioada suspendării nu datorează contribuții de asigurări sociale și, pe cale de consecință, nu are calitatea de asigurat”, se precizează în proiect.

De asemenea, proiectul mai prevede “acordarea ajutorului de deces și în cazul decesului persoanei care, în ultimele 3 luni anterioare decesului, a fost asigurat cel puțin o zi, chiar dacă la data decesului nu avea calitatea de asigurat”.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval