“SISTAREA GAZULUI RUSESC AR FI UN RISC MAJOR PENTRU ROMÂNIA”


Categorie: Editorial
|
15-10-2019
Nr: 196 (7.657)
|
Autor: IOAN HUSAR
|

De Rusia și Ucraina depinde dacă România, în zilele geroase ale iernii, va putea asigura necesarul de gaze naturale. De ce? Pentru că Rusia și Ucraina discută încă condițiile acordului de tranzit a gazului pentru țara noastră, acord care expiră la 31 decembrie 2019. Dacă acest acord de tranzit nu va fi semnat între cele două țări (din cauza neînțelegerilor teritoriale, mai ales cu privire la statutul Crimeei), România nu va putea asigura din producție proprie consumul de gaze în perioada de vârf în zilele cu temperaturi scăzute în iarna ce se anunță mai lungă și geroasă. Din cauza capacității de stocare de două ori mai mică a țării noastre față de Ungaria, guvernul de la București (indiferent care va fi) va fi nevoit să apeleze la Budapesta pentru importul de gaze, la prețuri ridicate, care și-a asigurat, în depozite, stocuri importante de la ruși, ce îi permit să exporte la prețuri mari, chiar dublu față de cel plătit la Gazprom.

“România și-a dublat, în 2019, importurile de gaz, ajungând să cumpere din exterior în jur de 20% din necesarul de consum, după introducerea ordonanței de urgență 114 și a replicii marilor producători de gaze, precum OMV Petrom, care au decis să își reducă producția, pentru a-și proteja investițiile. Principala sursă de gaze din import este Rusia. Deși în luna iunie raportul Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) arăta că România importă gaz în proporție de aproape 100% din Uniunea Europeană, în realitate gazul respectiv este tot de proveniență rusească, doar că e vândut de companii sau state UE. În condițiile în care Rusia și Ucraina negociază prelungirea acordului de tranzit al gazelor rusești către Europa, care expiră la 31 decembrie 2019, în această iarnă, România riscă să se trezească cu un deficit de gaze din import, pentru că, este probabil, negocierile ruso-ucrainene nu se vor finaliza la timp, din cauza diferendelor politice.”

Anca Otilia Nuțu, expert în energie, consideră că în aceste condiții “probabil că în vârful de iarnă vom fi nevoiți să cumpărăm ceva gaz din depozitele Ungariei. Întrebarea este la ce preț.” Nu se știe cât va dura o eventuală întrerupere a importurilor, din cauză că Rusia și Ucraina să nu ajungă la un acord până la 31 decembrie 2019, pentru că rușii vor să facă un acord doar pe un an. Ei speră să termine Nord Stream 2 și Turkish Stream, să poată ocoli Ucraina în circa doi ani. În schimb, Ucraina ar vrea să încheie un acord pe 5-10 ani, pentru a nu putea să fie ocoliți cu tranzitul. Uniunea Europeană este interesată ca cei doi să se înțeleagă, încât la începutul anului viitor s-ar putea ca gazul rusesc să nu mai treacă prin Ucraina. Țările UE și-au făcut deja depozite de gaze, între care și Ungaria, la care vom fi nevoiți să apelăm în caz de forță majoră. Totuși, România se bazează pe stocurile de aproximativ 2,5 miliarde de metri cubi de gaze înmagazinate în subteran.

Însă, aceste rezerve sunt la limită, cu toate că Ministerul Energiei susține că s-a înmagazinat o cantitate cu 10% mai mare decât în anul trecut, estimând un consum de 1,95 miliarde de metri cubi doar pentru centralele termice și termoelectrice, în perioada noiembrie 2019 - martie 2020. Consumatorii casnici consumă iarna lunar peste 0,5 miliarde de metri cubi de gaze, conform raportului ANRE.

“Spre deosebire de Ungaria, capacitatea României de înmagazinare de gaze naturale este redusă, e de două ori mai mică. Dacă România poate stoca în cele 6 depozite ale sale doar puțin peste 3 miliarde de metri cubi de gaze, Ungaria are depozite în care intră 6,3 miliarde de metri cubi și în 2019 a planificat să le umple 100%, tocmai pentru a preveni o eventuală criză ruso-ucraineană, dar și pentru a avea de unde vinde unor eventuali clienți aflați în nevoie urgentă, ca și România.” Deci, sistarea gazului rusesc ar provoca un risc major pentru România. Guvernul nostru a stabilit, în februarie 2019, cinci posibile scenarii de risc pentru securitatea energetică a României, în domeniul gazelor: “defecțiuni pe direcțiile de transport din import, “defecțiuni tehnice în Sistemul Național de Transport, “dezechilibre în activitatea de înmagazinare a gazelor”, “condiții meteo extreme” și “sistarea furnizării de gaze naturale din Federația Rusă către UE.” Al cincilea scenariu, cel legat de gazul rusesc care vine în UE, via Ucraina, este calificat în documentul respectiv ca având o probabilitatea medie (doar două din cele cinci scenarii au acest grad, restul sunt calificate cu probabilitate scăzută), un impact major și un risc “politic-comercial”. Câte din aceste condiții sunt îndeplinite? Nici unul.

Mai mult, guvernul susține că deficitul de gaze pentru aprovizionare cu gaze ar putea fi zero, dacă iarna nu ar fi prea geroasă, cu temperaturi medii de - 5 grade C. Dacă Rusia și Ucraina nu se înțeleg cu privire la tranzitarea gazelor, România are nevoie de surse alternative de import de gaze pentru a asigura stocuri alternative, de contracte de import sigure și depozite strategice, însă deocamdată nu avem inițiative în acest sens. Cum s-a ajuns ca România să fie în urma Ungariei și Bulgariei, pe piața gazelor? Vasile Iuga, fost partener și șef al Pricewoterhouse Coopers în România, arăta de curând, la lansarea “Barometrului Securității Energetice”, cum vecinii României au știut să joace mai bine cartea energiei, în pofida faptului că plecau cu handicapuri cu mult mai mari (nu au zăcăminte de gaze naturale) în acest domeniu.

“Noi, după 1990, am trăit cu iluzia că peste noapte putem deveni un hub energetic, că doar acesta este destinul nostru în regiune. În aceeași perioadă, Ungaria, slab înzestrată cu resurse energetice față de România, prin politici publice inteligente, urmărite dincolo de ciclurile electorale și de cine este la guvernare, a reușit să își îmbunătățească semnificativ securitatea energetică. Ungaria are un consum anual de circa 11 miliarde de metri cubi, comparabil cu România, care este din import în proporție de două treimi. Dar capacitatea interconectorilor Ungariei este de 24-25 de miliarde mc pe an, iar Ungaria dorește să își construiască interconectori cu toți cei șapte vecini pe care îi are. Capacitatea interconectorilor noștri este de 14-15 miliarde mc pe an, 90% cu o singură sursă - Medieșul Aurit și Isaccea, care înseamnă interconectare doar cu Ucraina. Stăm mai prost decât Ungaria”, a explicat Iuga.

De cealaltă parte, Bulgaria, “pe care uneori am avut tendința să o tratăm cu superioritate pe zona de energie, dependentă de importuri de gaz din Federația Rusă, prin politici inteligente, se poziționează mai aproape de marile coridoare energetice decât noi”.

Marele handicap al României în domeniul energetic, considera Vasile Iuga, este că “marile coridoare și culoare energetice ne ocolesc. În vechea paradigmă, geografia era destin. În noua paradigmă, operăm într-o lume în care conectivitatea este destin. Statele încearcă prin conectări de fluxuri economice, energetice, financiare, umane, de infrastructuri să își treacă prin teritoriul lor o parte cât mai mare din lanțurile de valoare economice. Noi suntem izolați de marile fluxuri, care înseamnă o vulnerabilitate. Rolul tău la masa deciziilor este mult mai mic”.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval