NICI PE VOI NU VĂ PREA CREDEM!

Distribuie pe:

Punctul acesta de vedere ni l-am exprimat nu demult cu privire la guvernarea PSD și, din păcate, suntem obligați să ni-l menținem în continuare, și cu prilejul ajungerii Opoziției la putere, în urma căderii Guvernului Dăncilă. De ce acest lucru? Pentru că, după cum spune proverbul “cine s-a fript o dată cu ciorbă, suflă și în iaurt”, iar lucrul acesta îi fac români, îi simt pe propria lor piele de prea multă vreme, întrucât niciunul din guvernele postdecembriste, indiferent de culoarea și orientarea politică, nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor cetățeanului. Mai mult decât atât, guvernările s-au dovedit nu numai neprofesioniste, ci false și mincinoase, ele lăsând un gust amar românilor, nu doar prin lipsa de progres în eradicarea sărăciei, dar și în implementarea statului de drept, a unei vieți oneste și civilizate.

Exemplul cel mai la îndemână îl avem în cazul recentei guvernări a celor de la PSD, care, iată, prin politica nesinceră și duplicitară au început cu bine și au sfârșit-o prost.

Programul lor de guvernare, complex și coerent, cu obiective majore în toate domeniile, a stârnit pe timpul alegerilor un val crescut de simpatie, o adevărată stare de emulație în rândul cetățenilor, care, entuziasmați de ceea ce au văzut pe hârtie ca intenție, le-au dat votul masiv, ca după nu prea multă vreme, după instalarea lor la putere să se constate că promisiunile lor au o cu totul altă conotație. Iar cel mai jignitor lucru este faptul că majorările de pensii și salarii, inclusiv alte favoruri, cu dedicație, primarilor și bugetarilor, n-au avut loc ca urmare a unei griji sincere și reale, de tip social-democrat, față de cetățenii defavorizați ai țării, ci ele au apărut mai mult ca un soi de mită, la adresa acestora, pentru a le închide ochii și a-i face inofensivi la toate manevrele de tristă amintire care au urmat și care vizau scoaterea liderului lor, Liviu Dragnea, din vizorul justiției, pentru fapte de corupție și abuz în serviciu. Frământările de stradă care au avut loc în capitală și în marile orașe ale țării timp de mai bine de doi ani, și care au culminat anul trecut, la 10 august, cu cele din Piața Victoriei, ale Diasporei, n-au fost atât ca manifestări contra PSD, ci contra răului din PSD, a grupului din jurul lui Dragnea, care conducea partidul și țara discreționar și în interesul lor de grup. Datorită acestui gen de politică, țara a pierdut foarte mult, atât pe plan intern, cât și extern, ca prestigiu și relații.

Este dureros faptul că sub Dragnea și ai săi, PSD n-a funcționat ca partid politic, ci ca o puternică gașcă, lipsită complet de o democrație internă, construită masiv pe obediența față de marele lider a membrilor săi, și mai ales a celor din componența “cepexului”, format în majoritate din baronii locali și conducători de organizații județene. Drept dovadă a acestei slugărnicii este faptul că, cu toate devierile lui de la linia corectă a unui partid care se pretinde, prin subordonarea intereselor țării și mai ales a justiției, interesului personal, Liviu Dragnea n-a fost înlăturat de la putere, cum ne-am fi așteptat, pe cale democratică, prin forța democrației interne de partid, ca urmare a intervenției sănătoase a membrilor acestuia, ci doar cu ajutorul Justiției.

Executarea politică a lui Dragnea a avut loc, din păcate, prea târziu, pentru a-i da posibilitatea partidului, sub conducerea Vioricăi Dăncilă, să se reseteze. Faptul că Lviu Dragnea, cu ambițiile și prostiile lui, a influențat în rău bunul mers al partidului îl constituie și prestația foarte slabă a Vioricăi Dăncilă ca prim-ministru, din epoca acestuia, stare de fapt complet schimbată în bine după înlăturarea lui de la șefia partidului.

Deși activitatea PSD s-a îmbunătățit sub comanda Vioricăi Dăncilă, marcată și de epurările operate în rândul locotenenților lui Dragnea, ea n-a mai putut fi recepționată ca atare, datorită întârzierii de care vorbeam, aceasta dându-i posibilitatea opoziției să se unească și să formeze, în cele din urmă, masa critică adecvată înlăturării PSD de la putere.

Ziua de joi, 10 octombrie 2019, când s-a întâmplat acest lucru, va rămâne o zi de referință în viața politică a României, dar nu știm și cât de importantă. Nu pentru partidele de pe scena politică, ci pentru poporul român, care de atâta vreme așteaptă schimbarea, dar nu cea a guvernelor, ci a stării lui de fapt, a vieții și prosperității cetățeanului. Pentru că plecând de la raționamentul, nu fără sâmbure de adevăr, cum că “schimbarea guvernelor ar fi bucuria proștilor”, românii adevărați așteaptă de multă vreme un guvern care să le satisfacă, nu doar orgoliul și vanitățile, ci un guvern care prin reformele pe care le promovează să le aducă bunăstarea în bătătură, în viața de zi cu zi. Ori, așa ceva este greu de închipuit că îl va face în pripă un guvern de tranziție, probabil multicolor, al cărui gând imediat este organizarea alegerilor care vor urma. Fie în interesul președintelui, fie al lor ca formațiuni politice, ceea ce înseamnă o nouă amânare a soluționării problemelor de interes național.

În consecință, așteptările noastre de la noua Putere sunt mari. Ea va trebui să facă ceea ce n-au făcut predecesorii săi, și mai mult decât atât. În domeniile infrastructurii, al educației și sănătății, al calității vieții, cât și al îndreptării unor legi emise de vechea putere cu dedicație, ca cele din domeniul Justiției sau de natură electorală, printre care cea mai importantă este alegerea primarilor în două tururi. De asemenea, se cere o atitudine nouă față de diaspora în ansamblul ei, atât a celei plecate la muncă, cât și a comunităților istorice din jurul granițelor,a republicii Moldova, apropiindu-i de Țară, ca o mamă bună ce ar trebui să fie. Când vom vedea că lucrurile se îndreaptă în această direcție, atunci putem să spunem că țara este pusă pe făgașul cel bun de către noua guvernare.

Evident, problemele țării sunt multe și importante. Dar dacă un partid politic nu are capacitatea să observe că prioritatea nr. 1 din tot acest noian al nevoilor României sunt arterele de circulație, fie ele rutiere sau feroviare, sistem crucial care asigură buna funcționare a oricărui organism, uman sau social, înseamnă că nu a înțeles nimic din ceea ce este de soluționat în această țară.

Ca urmare, stimați noi guvernanți, suflecați-vă mânecile și treceți de îndată la treabă folosind fonduri europene pentru construirea de autostrăzi, și modernizarea întregii structuri rutiere, scoțând astfel țara din izolarea rușinoasă de țările Europei, făcând-o mai funcțională, mai apropiată, dar și mai competitivă cu acestea. Dacă lucrurile vor merge într-o astfel de direcție, la nivel global, noi, mureșenii și târgumureșenii, le vom putea proba pe plan local, printr-o nouă atitudine a Puterii față de cele două autostrăzi care vor face joncțiune pe teritoriul județului nostru. Cea care vine din București spre Oradea și cea care pleacă din Târgu-Mureș spre Moldova, denumită și Autostrada Unirii. În aceeași ordine de idei, trebuie să ne așteptăm la o nouă abordare a Centurii ocolitoare a municipiului Târgu-Mureș, cea pe la Livezeni, pe care o tot moșim de peste două decenii și nu se mai face, în vreme ce orașul este sufocat de numărul mare de mașini care-l traversează.

Așa cum se știe, problemele țării care-și așteptă soluționarea sunt multe și mari. Ca atare, nu putem pretinde ca ele să fie rezolvate în totalitate, mai ales de către un guvern de tranziție. Dar modul de alegere, de selectare din capul locului a priorităților constituie un prețios indiciu cu privire la anvergura și calitatea politicii pe care și-au propus să o facă: în interesul partidului, al partidelor ce formează coaliția, sau al Țării. În funcție de direcția în care vor să orienteze resursele materiale și umane ale țării, de scopul căruia ele vor fi subordonate, noi, cetățenii acestei țări, avem tot dreptul să decidem cu cine vom merge alături, sau pe cine-i agreem în frunte. De vorbe ne-am săturat! Așteptăm, așadar, fapte! “Acta, non verba!”, cum spune latinul.

 

Lasă un comentariu