PSD N-A MURIT, DOAR SE VA HODINI PUȚIN!


Categorie: Editorial
|
19-10-2019
Nr: 200 (7.661)
|
Autor: VASILE BOTA
|

Bucurie mare pe ulița celor din partidele de opoziție și tristețe în ograda pesediștilor. Lumea spune că România este încercată de o criză politică gravă. Povești de adormit copii, fiindcă, vorba unei ziceri din popor: “ Merg ai noștri, vin ai noștri” , sau “Altă Mărie cu aceeași pălărie”. Năravul spurcat, de a promite marea cu sarea, de a provoca circ gratuit în fața poporului, este o practică la modă în toate partidele. Te apucă, așa, un dor de haiducit când îi vezi, seară de seară, cum se grozăvesc care de care, de zici că i-a apucat o diaree vocală.

Din fericire, PSD, cel mai mare partid din România, partidul cu cei mai statornici membri, din toate categoriile sociale, se poate spune că “N-o murit, doar se va hodini puțin”.

După atâția ani de guvernare au nevoie de o odihnă binemeritată, timp în care să se reorganizeze, să primenească partidul cu forțe proaspete, cu tineri curați la suflet, deștepți, fără apucături liberale, capitaliste. Să privim doar în curtea noastră mureșeană, pentru a constata cine sunt baronii care au beneficiat din plin de sprijinul PSD. Aceștia n-au habar de doctrina social-democrată, s-au încuscrit, nășit, mai știe mama supărării ce încrengături au reușit să pună la cale, cert este că toți membrii de valoare din PSD Mureș au fost marginalizați. Este adevărat că o mică parte dintre ei au prins gustul liberalismului și au devenit patroni cu ifose de capitaliști. Nu amintesc nume, fiindcă nu doresc să-mi fac niște dușmani în plus. În urmă cu două luni m-am întâlnit întâmplător cu un profesor universitar, finanțist de profesie, luminat la minte, fost pesedist convins, și l-am întrebat: “Ce faci, domnule, lăsăm PSD-ul să moară? Nu te implici deloc în viața politică? La care, omul mi-a spus: “Nu-mi schimb convingerile politice precum izmenele, deocamdată nu m-a întrebat nimeni de sănătate. Dacă voi fi solicitat, normal că mă voi implica...!”

Se mai spune în popor că “fiecare pasăre pe limba ei piere”. Social-democrații au pierdut din credibilitate pe limba lor, prin minciună, ipocrizie și interese de gașcă. Nu cred că liberalii sunt mai breji. Vin la guvernare hămesiți, cu apucături capitaliste, interesați, în primul rând, de interesele lor, iar cei din USR par debusolați, încă își caută actul de identitate. Despre celelalte partide de buzunar, nu are rost să comentăm, doctrina lor politică poate fi catalogată ca fiind doar INTERES.

Până una-alta, trebuie lăsat PSD să se odihnească puțin, în liniște. Urmărind spectacolul prezentat seară de seară în mass-media, mi-am adus aminte de o întâmplare trăită într-un sat din Maramureș, de pe Valea Izei, unde am fost repartizat după terminarea facultății. Satul socialist din vremea aceea asigura absolvenților de învățământ superior repartizați în mediul rural un apartament confortabil în blocurile construite în centrul comunelor, o primă de instalare în echivalentul a trei salarii. Fiind căsătoriți din studenție, am fost primiți în comuna respectivă, eu inginer agricol, iar soția profesoară de biologie. Autoritățile locale ne-au sprijinit și încurajat să rămânem acolo. Vecin cu mine, la bloc, locuia un milițian, sergent major, ajutor de șef de post, căsătorit cu o femeie simpatică, absolventă a opt clase, fericită că a ajuns doamnă, să poarte ștrimfi de nailon și pantofi, să locuiască la bloc în condiții onorabile. Milițianul nostru avea obiceiul ca în fiecare după-amiază să se odihnească puțin, să doarmă un ceas-două. Domnuca lui ieșea în fața blocului, la parterul căruia era o cofetărie, și ne spunea: “Faceți liniște, domnul nostru se odihnește puțin!”

Să-mi fie cu iertare că am plictisit cititorii ziarului “Cuvântul liber” cu această întâmplare din viața mea, dar am găsit o similitudine cu ce se întâmplă azi cu social-democrații. Odată, sub guvernarea lor s-a acordat un oarecare sprijin populației, s-a domnit lumea cu salarii și pensii îndestulătoare, pentru tineri - sprijin prin programul prima casă etc., iar doamna prim - ministru Viorica Dăncilă, ajunsă printr-o conjunctură favorabilă într-o demnitate politică de vârf și de ocrotitoare a domnilor baroni din PSD, va trebui o perioadă de timp să le vegheze odihna, pentru ca să fie odihniți, capabili să devină paznici de nădejde ai societății românești, “stupid people”, mai pe românește - neam prost, cum ne caracteriza în urmă cu 25 de ani politologul Silviu Brucan, să-i fie țărâna ușoară, când a “proorocit” că avem de parcurs un drum lung spre normalitate.

Pe de altă parte, stau și mă întreb nedumerit, dacă e așa de dificil să conduci un popor, acuzat pe nedrept de “canibalism” politic, de ce această inflație de pretendenți la președinție?

 

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval