INDUSTRIA ȚĂRII ȘI A JUDEȚULUI, ÎN DECLIN!


Categorie: Editorial
|
29-10-2019
Nr: 206 (7.667)
|
Autor: IOAN HUSAR
|

Începând cu luna iunie 2019, evoluția industriei județului Mureș a înregistrat, lună de lună, scăderi importante față de perioadele similare din anul trecut. Comunicatul Direcției Județene de Statistică Mureș arată că la indicii producției industriale s-au înregistrat următoarele evoluții: în luna iunie 2019 s-a realizat 73,5%, în iulie 89,6%, în august 92,1% față de aceleași luni din 2018. Ca urmare, în perioada 1 ianuarie - 31 august, la producția industrială (cumulat pe opt luni) s-a obținut doar 93,5% comparativ cu aceeași perioadă din 2018. Cifra de afaceri din industrie realizată de agenții economici din județ, atât pe piața internă, cât și pe cea externă, în perioada 1 ianuarie - 31 august a crescut cu 3,4% față de perioada corespunzătoare a anului trecut. Agenții economici din județul nostru au exportat produse în valoare de 490.938 mii de euro, în același timp (1 ianuarie - 31 august 2019) s-au importat produse în valoare de 712.178 mii de euro. Totuși, comparativ cu aceeași perioadă din 2018, valoarea mărfurilor exportate a scăzut cu 3,4% (-17.216 mii de euro), iar valoarea importurilor a crescut cu 14,3% (+89.297 mii de euro). Deficitul comercial, în perioada celor opt luni din acest an a fost negativ (-221.240 mii de euro), iar în anul trecut soldul balanței de comerț exterior a fost tot negativ, cu un deficit de 114.727 mii de euro.

Până la 31 august a.c., ponderi mai mari în structura exporturilor s-au înregistrat la: mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau reprodus sunetul și imaginea, produse ale industriei chimice și ale industriilor conexe, mobilier și produse diverse etc., în timp ce la import, cantități mai importante s-au înregistrat la produsele chimice și ale industriei conexe, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau reprodus sunetul și imaginea, produse din materiale plastice, animale vii și produse animaliere etc.

În perioada celor opt luni trecute, din acest an, județul Mureș a fost vizitat de 408.359 persoane, cu 30.163 mai multe comparativ cu aceeași perioadă din 2018 (o creștere de 8%), care au dormit în hoteluri și pensiuni. Indicele de utilizare netă pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 4,8% comparativ perioadei corespunzătoare din 2018. După țara de origine a turiștilor străini, cei mai mulți au fost din Ungaria (12.485 persoane), Germania (6.727 persoane), Republica Moldova (4.313), Italia (4.223 persoane), Spania (4.041 persoane).

La sfârșitul lunii august 2019, efectivul salariaților a fost de 142.250 persoane, cu 3.058 persoane mai multe decât la sfârșitul lunii august 2018. Câștigul salarial nominal mediu brut, în luna august 2019, a fost de 4.659 de lei, iar cel net de 2.884 lei, cu un plus de 448 lei mai mare decât în august 2018. Indicele câștigului salarial real, calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal net și indicele prețurilor de consum a crescut cu 14% în luna august 2019, comparativ cu aceeași lună a anului 2019.

La sfârșitul lunii august 2019, numărul șomerilor înregistrați a fost de 6.045 persoane, cu 1.366 persoane mai puține decât în luna august a anului trecut, iar rata șomajului a fost de 2,7%, cu 0,5% mai mică decât în aceeași lună din 2018.

Numărul mediu al persoanelor cu asigurări sociale de stat a fost, în trimestrul doi 2019, de 131.455 persoane, cu 686 persoane mai puține decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, iar pensia medie lunară a fost de 1.119 lei, cu 102 lei mai mare față de trimestrul doi 2018.

La Oficiul Județean al Registrului Comerțului, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2019, au fost înmatriculate 35 de societăți comerciale cu participare străină la capitalul social, care au subscris sume neimportante pentru societățile comerciale nou înființate.

Cum se va încheia anul? În industria țării și a județului Mureș e greu de anticipat, mai ales că deocamdată nu avem un guvern legitim, din cauza ipocriziei și mofturilor partidelor politice parlamentare care, pretind tot felul de inepții, chipurile spre binele poporului și al țării, în schimbul votării Guvernului Orban, exemplu Victor Ponta cu a lui Pro România (mai exact spus Contra România) și Barna cu a lui USR, condiționând votul favorabil în schimbul alegerilor anticipate, ceea ce știe că nu se pot face, Constituția nu permite, însă nici parlamentarii nu sunt dispuși să piardă un an din privilegii.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval