MUNCA DE CERCETARE

Distribuie pe:

Dimineață, când am întâlnit-o pe asistenta de serviciu, am întrebat-o dacă n-a uitat să pună în frigider, până dimineață, eprubeta cu lichid cefalo-rahidian prelevat de la un bolnav astă-noapte.

- N-am uitat, mi-a răspuns, numai că de dimineață m-am întâlnit cu doctorul X, care m-a apostrofat, ba chiar a zbierat poruncitor:

- De ce ați pus lichidul cefalo-rahidian în frigider, Nu este bine! Să nu mai puneți lichidul în frigider, pentru că se pierd componentele de cercetat. M-ai înțeles!

- Bine, bine, Aniko. Dacă eșantionul de cercetat, pentru început, ca să nu stea de izbeliște în căldura camerei, se ține două-trei ore din noapte în frigider. Apoi se trimite la laboratorul central, unde suferă un proces de liofilizare la -30 de grade. Cele 4 grade din frigider sunt o slabă “mângâiere”. Și-apoi, cum vine “aiasta” treabă? Cel care conduce cercetarea nu știe tehnologia și etapele cercetării?

Cercetarea este o pasiune de nestăpânit. Se spune despre cercetător că este ca un copil. Și unul și altul vor să știe, numai că cercetătorul se întreabă, iar copilul întreabă. Activitatea de cercetare este anevoioasă, dificilă, trudnică, gravă și remunerată la limita necesarului.

Munca de cercetare are valențe inductive, iar ideile în devenire sau cele care au dat “colț”, în evoluție, ca și rezultatele preliminare, bune sau false, au năravul convingerilor, jucând un rol pozitiv sau distructiv în munca cercetătorului. Un rezultat promițător țintuiește scrutătorul deasupra “microscopului” și-l face robul muncii. Acesta nu mai are tată, mamă, frați surori, prieteni. Adicția își cere doza de muncă zilnică și-l face captiv.

Dacă în final rezultatele sunt neconvingătoare, iar “trudnicul” își dă seama de munca lui sisifică și constată că a ajuns la capătul “drumului”, starea lui sufletească devine dărâmătoare și, de multe ori, cu efecte organice distructive. “Vae victis!”

În afară de munca epuizantă de asimilare a subiectului, apar necazuri, nevoi, griji, supărări și dificultăți la locul de muncă sau acasă. De multe ori, munca dăruită este generatoare de invidii, greutăți, necazuri, neajunsuri și lipsă de recunoștință. În multe cazuri, la tipărirea rezultatelor, șeful se erijează în autor prim.

O colegă mai în vârstă, un medic de excepție, rob al cercetărilor în patologia ficatului, nu știa să vină acasă de la serviciu decât seara după o muncă non stop, de dimineață până la apusul soarelui. Cu toate că i s-a atras atenția de către soț și rude, ea nu a știut decât că bolnavul în suferință trebuie ajutat “ad litteram” și-apoi timpul rămas trebuie folosit în munca de căutător în ale “secretelor” suferinței. Întâi a divorțat soțul, apoi au părăsit-o prietenii. Nici părinții nu o vedeau decât foarte rar. Mulți colegi, în rezolvarea cazurilor dificile, i-au cerut sprijinul. Mulți colegi bolnavi sau rude ale acestora au fost lecuiți de medicul știutor.

Când s-a îmbolnăvit, în urma unei înțepături cu un ac nesteril, a fost internată la terapie intensivă. Starea bolnavei o cerea. Nimeni nu a vizitat-o. “Ante finem”, femeia de serviciu i-a aprins o lumânare și tot ea a fost singura care a însoțit-o la groapă, și tot ea a fost singura care i-a pus o floare, o singură floare pe sicriul care cobora, domol, în neant.

Ăla, știți voi cine, are dreptate cu aserțiunea! “Recunoștința este o boală câinească” zice satrapul care s-a ocupat mai mult cu exterminarea consătenilor și a polonezilor, în pădurea de la Katyn. Dacă nu căsăpea milioane de oameni, dacă nu-i dădea “apă la moară” lui Soljenițîn și dacă era recunoscător față de cei care l-au făcut conducător, rămânea un gânditor, nu un criminal.

Munca de cercetare nu este o muncă de fotoliu, simplă, comodă, muncă tip “trece luna, vine leafa”.

Observată atent, cercetarea care interesează subiectul și-l angajează devine istovitoare, muncă grea, cu consum mare de energie la nivelul creierului. Acesta, creierul, nu depășește 2% din greutatea corporală, dar consumă energie peste 25% din necesarul corpului.

Experiențele efectuate de noi, pe matematicieni, medici și studenți eminenți au arătat că în timpul activității mintale intense, ca de exemplu calculul matematic mintal, sau în timpul unor încercări de ecforare mintală, electrogeneza cerebrală se modifică dramatic (orice fel de oscilație este însoțită de transport de energie). Astfel se demonstrează că activitatea mintală se efectuează cu consum mare de energie.

Ne-au atras atenția cazurile de oboseală cronică la prestatorii de două sau chiar trei norme, la muncitorii care lucrau în trei schimburi și la cercetători. Ne-am pus întrebarea, în ce măsură munca în schimburi de noapte, munca de două sau chiar trei norme sau munca de cercetare afectează sănătatea prestatorului.

Concluziile au arătat că trecerea de la munca de zi la cea de noapte sau munca efectuată în două sau chiar trei norme, dar, mai ales munca de cercetare produc dereglări semnificative în economia energetică a sistemului nervos, “Avaria” încep cu un răspuns patologic funcțional dar, încetul cu încetul, se trece la modificări de structură și subiectul devine un bolnav cronic. S-au interesat de rezultatele acestor cercetări: cehi, slovaci, francezi, olandezi, japonezi. După ce au fost publicate, rezultatele cercetării au atras atenția că o singura țară nu s-a interesat de organizarea muncii la salariați puși într-o situație generatoare de boală cronică. Ghiciți, care țară?

Cercetătorul este un quasi-anonim. Nu iese la “rampă” a la Rambo. Cine nu-l cunoaște pe Sylvester Stallone, care, toată viața a “distrat” tineretul, folosind-se cu pricepere și îndemânare de un kalashnicov. Rambo nu a dat sănătate nimănui.

Câți dintre cei vindecați de sifilis știu de îndârjitul Ehrlich, care nu s-a lăsat până nu a descoperit salvarsanul, antidotul luesului, considerat de unii primul antibiotic, Ehrlich a salvat omenirea de la flagelul sifilisului. Pentru acest fapt el a primit premiul Nobel de cca. 40.000 de coroane.

Câți din cei vindecați de tuberculoză, ajunși cu plămânii ciur din cauza tergiversării tratamentului, știu de Robert Koch? Câți dintre cei vindecați de pneumonie sau alte boli infecțioase știu de Fleming, descoperitorul penicilinei?

Ca să faci muncă de cercetare eficientă, cu rezultate bune, valoroase, trebuie să obții glonțul magic recomandat de Ehrlich (cercetător și profesor evreu cu educație prusacă și iudaică). Acest glonț de aur îl obții, spunea el, cu bani, Geld), răbdare Geduld), îndemânare (Geschicktlichkeit) și cu noroc (Gluk).

La glonțul lui de aur, Ehrlich nu a semnalat și nu a adăugat munca, (mare greșeală) munca de dimineață până seara, munca fără încetare, fără pauze recreative și iarăși munca, munca și gata cu distracția, “schluss” cu muzica hip-hop, cu tremurul nervos al capului, al mâinilor și cu convulsiile dansante.

Fără doar și poate că munca de cercetare “ab initio” necesită cunoașterea și stăpânirea elementelor de bază ale cercetării și ale subiectului cercetat. Este la mintea cocoșului că un cercetător care nu deține și nu știe să strunească cunoștințele de bază va ajunge la concluzii eronate. Este sigur că evreului cu educație prusacă nu i-a trecut prin cap că ajutorul lui, un japonez, Sahachiro Hara, poate să facă munca de explorare și să-l ajute fără să cunoască “alfabetul” problemei.

Munca de cercetare este extrem de avantajoasă pentru întreprinderile organizatoare. Aduce venituri substanțiale concernelor suprastatale, mai ales cele cu specific de cercetare farmaceutică. L-am întrebat pe profesorul Ristea, de la UMF Târgu-Mureș, care a stat 3 luni în Germania, la concernul Hoechst, dacă acesta are bază de cercetare? Mi-a răspuns scurt:- 2.000 de cercetători pe tură.

Marile concerne sunt productive, pentru că cercetarea la ei este prioritate majoră, altfel nu se explică cum IGFarben, Bayer, Hoechst au putut să pregătească și să finanțeze cel de-Al Doilea Război Mondial.

Cercetarea te obligă la muncă stăruitoare, cu început, dar fără sfârșit, cu remunerație la subzistență, muncă obositoare plătită în batjocură, așa cum zice poetul Ion Pribeag:

Si-n lumea asta răsturnată,

Unde cei strâmbi sunt cei mai drepți,

Savanții (cercetătorii n.n.) noștri mor de foame

Și numai PROȘTII sunt deștepți.

Lasă un comentariu