DIN RECENTELE SERI CULTURALE REUȘITE!


Categorie: Cultural
|
09-11-2019
Nr: 215 (7.676)
|
Autor: IOANA FLOREA
|

Am fost curioasă să văd dacă realmente își merită premiul Uniter, acest actor, până acum necunoscut mie, Richard Balint, fiind absolvent clujean, eu cunoscând în mare școala de acolo, unde am studiat doar un an, practic. Actoria de acolo, fiind o secție a Facultății de filologie. În mod surprinzător, este, clar, cea mai proeminentă personalitate a teatrului de aici, și nu numai. Angajat la Teatrul “Regina Maria” din Oradea, momentan joacă în sinagoga Sion, din acel oraș atât de occidental, în spectacolul “Creștini”. Am dori să vedem și noi turnee ale lui, cu acel teatru, în roluri care să îl avantajeze mai mult decât cele de-a dreptul diavolești de aici. Ca și cel din “Teroare”, unde era...avocatul diavolului, nu e reprezentativ nici rolul său din “Navigatorul”, pentru care a luat premiul Uniter, pe merit, nu zic nu, efectiv nu am avut niciodată, aici, un actor ca el, ca interpretare faustică. Dar nu înțeleg această modă a Mefisto, ca personaj central din teatru, după modelul de la Sibiu. Nu știu de ce se promovează cel cu cornițe mai mult decât Domnul Iisus, de exemplu, cum a fost jucat de Lari Giorgescu, la TNB.

În acest spectacol, Alexandra Țifrea apare îmbrăcată frumos în Maica Domnului, cântă la fel de frumos, dar, din păcate, face figurație. Mai bună este în “Școala nevestelor”, unde joacă o mireasă care nu își iubește stăpânul și fuge cu un tinerel. Practic, în piesa lui Conor Mc Pherson, Mr. Lockhart este musafirul care, asemenea lui Brad Pitt, în rolul Morții din “Meet Joe Black”, vine să cumpere sufletul unuia din cei care își petrec viața în compania alcoolului și jocurilor de noroc, victima fiind Theo Marton. Roluri bune în ambele spectacole face Dan Rădulescu, dar Nicu Mihoc, din păcate, se repetă, faptul că joacă prea mult nu îl avantajează, aceasta fiind o modă la actorii directori, Mihoc, în general, făcând roluri în care se autoparodiază, de la alcoolici la miștocari, de la clovni la personaje tragicomice, precum cel din Ivanov.

Ambele spectacole, “Navigatorul” și “Școala nevestelor”, sunt regizate de Cristi Juncu, în aceeași cheie ironică de la Teatrul Act, unde

l-am descoperit prima dată, în teatrul lui Marcel Iureș. De altfel, traducerea spectacolului aparține lui Bogdan Budeș, cel care răspundea și de protocolul de la Teatrul Act, mâna dreaptă a lui Iureș, motiv pentru care e ușor de ghicit cine a acordat, în fond, acest premiu Uniter, unde acesta fusese în juriu cu un an înainte. 

Nu lipseau nici atunci, nici acum nu lipsesc gesturile și expresiile triviale, obscene, care cică sunt noua modă. Așadar, și “Școala Nevestelor” și “Navigatorul”, care se petrece chiar în noaptea de Crăciun, dar seamănă mai mult cu Haloweenul, nu lipsesc înjurăturile, gesturile lascive, injuriile fiind chiar exagerate, din zece în zece minute, actorul fiind frumos, din păcate nu și cuvintele pe care le rostește. Câtva timp, avem chiar impresia că a luat premiul doar pe frumusețe, fiindcă s-au nimerit anul acesta doar femei în juriul Uniter, dar pe parcurs descoperim un actor realmente strălucit. Am vrea să îl vedem însă mai bine în spectacolul acela despre Evanghelii, de la Oradea, unde joacă, de fapt, și dacă se poate în “Scripcarul pe acoperiș”, fiindcă nu am știut mulți despre acel turneu.

Alt artist de valoare, prezent în orașul nostru, a fost din zona muzicală, la Palatul Culturii, Sergiu Cioiu, provenind din zona jazz-ului, dar și a romanțelor și muzicii ușoare, unde a debutat la Mamaia, și recent a continuat la Târgoviște. Artistul, care trăiește de ani buni în Canada, este tot un spirit occidental, ca și actorul care colorează cât de cât scena ponosită a teatrului de aici. Richard Balint are o apariție cinematografică și o voce radiofonică, fiind în momentul de față singurul actor care merită realmente cronici bune. La fel, Sergiu Cioiu, e și el o apariție de artist internațional, el remarcându-se mai mult pe scena teatrelor de revistă, emigrând demult din Spania în Franța, și mai departe în Canada. Comparat cu Yves Montand în tinerețe, eu l-aș asemăna mai degrabă cu Johnny Răducanu, acompaniamentul de la pian live și spațiul mic, ducându-ne mai degrabă cu gândul la Teatrul Luni de la Green Hours.

Cu toată diferența de vârstă dintre cele două generații, dacă Richard Balint e frumosul teatrului, cu figură proeminentă de evreu, la fel de categoric, Sergiu Cioiu, este talentatul muzicii, căruia i s-a spus la fel din câte mi-a mărturisit, un actor-cântăreț și un cântăreț-actor, mai ales de musical strălucit, aș spune de revistă, mai degrabă, fiindcă a plecat de la Teatrul “Constantin Tănase” în străinătate. Este  la fel de bun ca recitator, din Shakespeare și Nichita, de altfel este pasionat de versurile poeților, nu doar contemporani, realizând chiar discuri și dorind să revină aici cu lansări ale acestora. Are un fiu, ca el, Leonard Constant, tot artist recitator, dar în engleză, și tot cântăreț de jazz.

Așadar, din ofertele culturale, putem să ne bucurăm deja de doi mari artiști, cei amintiți, deci motive de optimism avem! Totuși sperăm că în teatru problemele administrative nu vor dăuna actelor artistice, cum a fost până acum. E păcat ca un artist ca Richard Balint să fie obstrucționat de cei de la casa de bilete sau de anumiți directori. Cert e că își merită premiul Uniter și despre asta e vorba. Nu am avut un actor ca el niciodată la Târgu-Mureș.

Poate doar în vizită, cum sperăm că nu va fi și el...

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval