PESTE 11.000 DE OAMENI DE ȘTIINȚĂ DIN ÎNTREAGA LUME DECLARĂ O “URGENȚĂ CLIMATICĂ”


Categorie: Diverse
|
07-11-2019
Nr: 213 (7.674)
|
Autor: AGERPRES
|

Peste 11.000 de oameni de știință din 153 de țări au vorbit despre “o urgență climatică” care ar putea aduce “suferințe nespuse” dacă nu se iau măsuri urgente pentru conservarea biosferei, informează DPA.

“Oamenii de știință au obligația morală de a avertiza clar umanitatea, cu privire la o mare amenințare existențială”, au declarat semnatarii într-un articol apărut, marți, în revista Bioscience.

“În pofida a 40 de ani de negocieri privind clima la nivel global, cu puține excepții, am făcut în general lucrurile, ca de obicei, și am eșuat în a aborda această problemă spinoasă”, a indicat Alianța oamenilor de știință, condusă William Ripple și Christopher Wolf de la Universitatea de Stat din Oregon.

“Criza climatică a venit și se accelerează mai repede decât se așteptau cei mai mulți oameni de știință”, se declară în articol.

Semnatarii acestuia sugerează șase pași pentru a reduce cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice: înlocuirea combustibililor fosili cu energii regenerabile, cu emisii reduse de carbon; reducerea emisiilor unor poluanți precum metanul; protejarea ecosistemelor terestre; consumarea în principal de alimente pe bază de plante și mai puține produse de origine animală; crearea unei economii fără carbon; și stabilizarea populației umane.

Oamenii de știință susțin că se simt încurajați de “o recentă creștere a îngrijorării” cu privire la criza climatică, demonstrată de mișcarea FridaysForFuture, condusă de studenți și de alte campanii la firul ierbii.

“În calitate Alianță a oamenilor de știință din lumea întreagă, suntem pregătiți să ajutăm factorii de decizie să facă o tranziție echitabilă către un viitor sustenabil și echitabil”, conchide articolul, adăugând că umanitatea ar trebui “să acționeze pentru a susține viața pe planeta Pământ, singura noastră casă”.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval