MERSUL LENT, SEMN AL ÎMBĂTRÂNIRII PREMATURE


Categorie: Social
|
13-11-2019
Nr: 217 (7.678)
|
Autor: LUCREȚIA POP
|

Un studiu internațional, care a durat... 45 de ani, coordonat de cercetătorii americani de la prestigioasa Universitate Harvard, citați de descopera.ro, a constatat că ritmul de mers al persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani este un indicator al gradului de îmbătrânire al creierului și al întregului organism.

“Persoanele care obișnuiesc să meargă încet prezintă o îmbătrânire accelerată, plămânii, dantura și sistemul lor imunitar fiind într-o stare mai avansată de degradare în comparație cu indivizii care merg într-un ritm mai alert.

La această concluzie am ajuns, după ce am studiat, timp de 45 de ani, aproape o mie de persoane născute în același an în Noua Zeelandă. Am descoperit, de asemenea, că rezultatele testelor cognitive efectuate, când cei 904 participanți la studiu aveau vârsta de trei ani, puteau prezice ritmul de mers al lor la vârsta de 45 de ani și, prin urmare, puteau fi făcute estimări legate de evoluția persoanei și de cât de repede va îmbătrâni.

Cele mai recente analize ale creierului au indicat că aceia care merg mai lent tind să aibă un volum total al creierului mai mic, o grosime medie inferioară a cortexului cerebral, o suprafață mai mică a creierului și o incidență mai mare a leziunilor mici în substanța albă.

Rezultatele sugerează existența unor indicii la începutul vieții, prin care se poate estima viteza de deplasare a unei persoane în jurul vârstei de 40 de ani, deși unele dintre diferențe în ceea ce privește starea de sănătate și cogniția pot fi asociate și stilului de viață ales.

De obicei, medicii măsoară ritmul de mers al unei persoane pentru a evalua starea generală de sănătate a sa (în special în cazul indivizilor trecuți de 65 de ani), acesta fiind un bun indicator al forței musculare, al funcției plămânilor, al echilibrului, al stării coloanei vertebrale și al vederii, ritmul lent de mers fiind asociat cu un risc mai mare de dezvoltare a demenței și a declinului cognitiv.

Însă, studiul nostru a relevat că un ritm lent de mers semnalează o problemă de sănătate cu câteva decenii înainte de vârsta înaintată, astfel că măsurarea vitezei de mers la o vârstă fragedă poate fi un mod de testare a tratamentelor pentru încetinirea îmbătrânirii și un indicator timpuriu al sănătății creierului și corpului, astfel încât oamenii să poată face schimbări cât timp sunt încă tineri și sănătoși.

De asemenea, monitorizarea modului în care oamenii merg poate contribui la evaluarea calității somnului lor cu ajutorul algoritmilor specifici învățării automate”, explică oamenii de știință.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval