RESTITUIRI... AUTUMNALE

Distribuie pe:

TUDOR ARGHEZI: NICIODATĂ TOAMNA

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă,

Sufletului nostru bucuros de moarte.

Palid așternut e șesul cu mătasă.

Norilor copacii le urzesc brocarte.

 

Casele-adunate, ca niște urcioare

Cu vin îngroșat în fundul lor de lut,

Stau în țărmu-albastru-al râului de soare,

Din mocirla cărui aur am băut.

 

Păsările negre suie în apus,

Ca frunza bolnav-a carpenului sur

Ce se desfrunzește, scuturând în sus

Foile-n azur.

 

Cine vrea să plângă, cine să jelească

Vie să asculte-ndemnul ne-nțeles,

Și cu ochii-n facla plopilor cerească

Să-și îngroape umbra-n umbra lor, în șes.

 

TOAMNĂ DE SUFLET

Zilele albe, iată, au început să plece,

 

Ca niște bărci tăcute, pornind fără lopeți.

 

În țărm ce face seara și steaua-n cerul rece

Păzește cripta nopții cu candeli și peceți.

 

În șirul vieții noastre întreg, se face seară,

O seară fără sunet, nici vânt, nici amintiri.

Ieri a plecat o barcă, azi alte bărci plecară,

Convoi de goluri strâmte pe undele subțiri.

 

De-ar răsuna în lume măcar un glas de goarnă!

De s-ar clăti pe lume un singur larg talaz!

Nu. Nemișcată-n margini, lumea se răstoarnă

Și, ca să cânte, straja de sus și-a luat răgaz.

 

De-aș fi un stei de peșteri, cioplit cu dalta-n lung,

Aș sta s-aștept cu tihnă, culcat pe-o muchie dreaptă,

Cele din urmă mute vecii să le ajung,

Cu templul în spinare, cărui slujesc de treaptă.

Lasă un comentariu