... dacă am rămâne în lupta noastră și n-am mai da gir unei rotative infernale, unei clase politice al cărui “înalt ideal” este competiția cu Bulgaria pentru penultimul loc în Europa.
Da, România ar fi mai fericită dacă energiile milioanelor de oameni simpli, care se consumă într-o campanie electorală, ar arde la fel de intens și pentru marile Idealuri Naționale, pentru Sfinții și Aurul acestui Pământ. Cine îmi poate spune că România va renaște din energia irosită de niște “alegeri” în care se “bat” entități străine de aceste idealuri? Când vă certați voi între voi și vă înjurați cu patimă unul pe altul pentru irositorii de istorie și ai anilor din viața voastră, nu auziți în fundal hohotul sarcastic al candidaților? Chiar credeți, măcar preț de-o secundă, că lor le pasă de voi? Că își consumă măcar un ceas din viața lor pentru cei care îi tot aleg și realeg la nesfârșit?
România poate renaște, dar nu prin risipire, ci prin ridicarea unei Troițe și al unui Steag.
De vreți să votați cu adevărat, mergeți mai bine în sate, mergeți în România.
Acolo trăiește un tânăr pe nume Ion, are în jur de douăzeci de ani, dar muncește deja de o bună bucată de timp, alături de taică-său, bucățica lui de pământ. Are visuri mari, să-și cumpere un tractor, să-și întemeieze o familie și, dacă va vrea Dumnezeu, să aibă și copii.
Puteți vota și cu Marin, bărbat în toată puterea, cu mâini crăpate de ogor, soare și vânt. O mai găsiți acolo și pe Ana, femeia care face cozonaci, plăcinte și pâine. Știe ierburi de leac, rugăciuni și povești. Copiii ei cântă în corul bisericii din sat, iar câteodată iese la oraș să vândă bunătăți.
Nea Vasile are 90 de ani, amintiri de pe front, două medalii și ține tot satul cu înțelepciunea lui; ar fi, deci, și el o alegere bună.
Oamenii aceștia nu vă promit nimic, dar dacă ajungeți pe la ei în bătătură, sunt convins că veți primi o cană cu vin, o bucată de brânză și un coltuc de pâine. Că așa e românul, darnic. De la ei din ogradă se poate zări turla bisericii, muntele cu nori pe creștet sau câmpia mângâiată de Hristos. Îl mai puteți întâlni pe Tiberiu, care a pus pe picioare o mică fabrică de dulcețuri și compoturi, care umblă prin țară după fructe de pădure și pe la taxe și impozite, să fie la zi cu toate, că altfel îl ia fiscul la ochi. Dar ce spuneți de Mircea, medaliat cu Aur la o Olimpiadă Internațională? El nu ar fi bun de viitor candidat la Președinție? Nu ar merita bursa încrederii noastre?
Acești oameni nu au programe electorale, nu au partide, fonduri europene sau conturi la vedere ori ascunse prin bănci străine; nu au strategii sau campanii de imagine, televiziuni și ziare. Ei au doar strămoși, voievozi, eroi, haiduci, și-o Cinste și-un Suflet și multe, multe vise; acești oameni au un Ideal și un Nume... și sânge îngropat adânc în pământ. Ei nu sunt marionete, păpuși trase cu sfoara. Acești oameni care se legitimează prin idealurile lor de români, nu vor avea însă acces la funcții înalte în stat, nici măcar nu vor putea candida la ele, atât timp cât noi ne încăpățânăm, într-un mod uimitor, să legitimăm prin prezența noastră la “vot” figurile penibile ce ni se oferă de 30 de ani încoace sau brelocurile “independente” agățate la curelele partidelor. De ce dăm girul nostru unei rotative infernale, care nu a reușit, de la Revoluție încoace, decât să pună România în postura de a se “bate” cu Bulgaria pentru penultimul loc în Europa? Adică singurul “ideal” al clasei politice din România, “marele proiect de țară”, să fie acela de a întrece în această competiție “acerbă”, Bulgaria, și a tăia o panglică amărâtă la doi metri de autostradă pe an?
Ion, Marin, Vasile, Ana, Tiberiu sau Mircea vor fi candidații capabili să rupă acest cerc vicios, măcar și pentru simplul fapt că sunt reali, oameni pe care putem pune mâna. Ei sunt cu adevărat România.
Eu, cu unul dintre ei voi vota atunci când va fi să fie Țara Noastră a Noastră.
