MULȚUMIRI CUVENITE


Categorie: Politic
|
30-11-2019
Nr: 230 (7.691)
|
Autor: VASILE BOLOȘ, consilier județean PSD
|

Domnule președinte,

Domnilor vicepreședinți,

Doamnelor și domnilor consilieri,

Cu toții știm că o instituție de cultură, de importanță majoră în plan spiritual, aflată în subordinea Consiliului Județean Mureș, este Biblioteca Județeană Mureș.

Așa cum se precizează în pagina de prezentare de pe site-ul oficial al acestei instituții: “Corespunzător conceptului de mare bibliotecă la Târgu-Mureș, pe care o prefigurau primii ei custozi, dr. Molnár Gábor și Aurel Filimon, s-a constituit fondul de carte rară, bibliofilă, constând în ediții vechi comentate, ale clasicilor greci și latini, carte veche românească și maghiară, transilvăneană, publicații periodice, afișe, pliante, iconografie. Bibliotecarii care i-au urmat, dată fiind cantitatea mare de documente, enciclopedismul și adresabilitatea acestora, au procedat la diversificarea serviciilor și secțiilor în conformitate cu imperativele timpului și extinderea tematică a colecțiilor”.

Plecând de la premisa că una din funcțiile principale ale acestei instituții de cultură este aceea de a păstra pentru viitorime dovezi scrise sau iconografice ale “straturilor de civilizație” care s-au dezvoltat și se vor dezvolta în arealul geografic al județului Mureș, am avansat, nu cu mult timp în urmă, propunerea conducerii Bibliotecii Județene Mureș, dnei director dr. Monica Avram, ca în cadrul acesteia să se creeze un nou fond documentar. Acest fond documentar distinct să aibă ca obiect de interes, identificarea și conservarea unor documente care consemnează elemente ale creației tehnico-științifice realizată în decursul timpului, în cadrul județului: brevete de invenție, cataloage de produse, fișe tehnice, prospecte, imagini specifice domeniului tehnic, industrial, agricol, sănătate și alte documente relevante ce consemnează rezultate ale cercetării științifice din diferite domenii.

Am constatat, cu multă satisfacție, că în cadrul manifestării Zilele Bibliotecii Județene Mureș “Philobiblon”, desfășurată în săptămâna 18-22 noiembrie a.c., s-a făcut cunoscută, public, lansarea proiectului intitulat “Tezaur Mureșean în știință și tehnică'“, prin care se dorește materializarea propunerii pe care am descris-o mai înainte.

Aș dori, prin această intervenție, să adresez mulțumiri doamnei director, dr. Monica Avram, precum și colectivului Bibliotecii Județene Mureș, pentru receptivitatea de care s-a dat dovadă și, totodată, să le urez succes în derularea proiectului.

În același timp, doresc să fac un apel la toți colegii consilieri să contribuie la diseminarea, în rândul cetățenilor din județ, a informațiilor legate de inițierea acestui proiect, pentru ca aceia dintre ei care au posibilitatea să contribuie, prin donarea unor documente care pot fi incluse în acesta, la constituirea acestui tezaur bibliografic.

Vă mulțumesc pentru atenție.

(Alocuțiune prezentată în ședința Consiliului Județean Mureș din 28 noiembrie 2019)

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval