“Popoare turanice parazitare” este o lucrare apărută în anul 1915, la Editura Neamului Românesc, după Conferința ținută de Nicolae Iorga la Ateneul Român, în ziua de 4 decembrie 1914. Cartea a fost reeditată după 100 de ani de la discursul marelui istoric, la cunoscuta editură Vicovia, din Bacău.
Titlul nu e pretențios, cum ar părea, la prima vedere, «Popoare turanice parazitare». Sunt totuși dator cu un cuvânt de explicație în ceea ce privește felul special, cum popoarele turanice pot fi parazitare. Un popor turanic trebuie să fie parazitar până la dispariție sau până la convertirea lui - lucru foarte greu, pentru că cere bun simț; nu toate lucrurile grele cer bun simț, dar toate lucrurile care cer bun simț sunt grele - deci, până la acel act foarte greu, care este convertirea unui brutal popor entuziast, într-un modest popor înzestrat cu bun simț. Cum de am ajuns să gândesc la această problemă? Ea mi s-a impus încă de la începutul războiului actual, și mai ales din momentul când, pe lângă ascuțita notă maghiară care, amintea câmpiile catalaunice, în războiul acesta a răsunat - dacă se poate întrebuința acest eufemism -, guturalul strigăt de război otoman, scos însă din gâtlejuri care, vă asigur, nu își au originile fiziologice în veacul al XIV-lea și al XV-lea, căci gâtlejurile care scot strigătele de «război sacru», astăzi, sunt în foarte multe cazuri, câte un onorabil gâtlej semit sau armenesc - de June Turc, dacă voiți, de foarte June Turc, de tot ce poate fi mai June Turc, așa de june chiar, încât nu mai e Turc deloc. Mi s-a părut - deși, de o parte, era un glas așa de ascuțit, iar, de alta, o guturalitate așa de necăjită, că între unul și altul este oarecare legătură, că seamănă, în acțiunile lor prezente, aceste două popoare.
Și atunci m-am gândit și la alte popoare care se găsesc în situația lor ori s-au găsit cândva, și
mi-am pus întrebarea: cum se poate explica aceasta? Ar zice cineva: acestea sunt popoare exagerate, și, în special, Maghiarii, au reputația de popor exagerat. Numai cât zicând, aceasta nu explică mare lucru. Noi, acei care avem și ocupații științifice, chiar când facem politică, e natural să ne satisfacem mai greu cu un răspuns ușor, și am căutat, deci, să-mi explic altfel de ce seamănă vechiul meu obiect de studiu, Turcul, cu noul meu obiect de studiu, Maghiarul, în felul cum se comporta, și nu numai astăzi, față de alte națiuni.
Ungurii, Maghiarii, sunt un popor turanic. Și Turcii vechi, și Tătarii, tot Turani au fost; Hunii, Avarii, Cazarii, Pecenegii, Cumanii, tot Turani au fost, ca și ceilalți. Ba încă - spune cu dreptate, într-o broșură foarte puțin citită, dar plină de vederi ingenioase, Renan - și între Evrei cea mai mare parte nu sunt Semiți, ci Turani; și, deci, înțelegeți că eu aveam, în fond, dreptate când nu știu cine mă acuza pentru că la un proces am declarat solemn că nu sunt antisemit: citisem broșura lui Renan.
E foarte ușor pentru un Turanian viteaz și neastâmpărat, să cucerească. Este foarte ușor, pentru un an brutal și fără scrupule, să-și mențină dominația. E imposibil însă pentru un Turanian să creeze o civilizație, și nespus de greu pentru el să-și acomodeze măcar sufletul cu o civilizație pe care a întâlnit-o și a împrumutat-o.
