TURNEUL AMICAL “FEMINA HAND CUP”

Distribuie pe:

Naționala feminină de tineret a României a participat, în weekendul recent încheiat, la turneul amical de handbal desfășurat la Marsilia (Franța), “Femina Hand Cup”. Naționala, antrenată de Dragoș Dobrescu, continuă astfel pregătirea pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin, care va fi organizat în România, în vara anului viitor. Rezultate: Franța - România 30-23, HBCP - România 35-34, România - St Truiden 35-33. Din lotul echipei țării noastre au făcut parte și trei handbaliste de la CSM Târgu-Mureș, respectiv Monica Bărăbaș, Maria Ola și portarul Ioana Ugran. Dragoș Dobrescu, antrenor România: “Am avut parte de un turneu de pregătire foarte bun. Am urmărit să rulez tot lotul pentru a ști ce avem de lucrat în continuare. Au fost lucruri bune și lucruri la care trebuie să mai lucrăm. Avem nevoie de omogenitate, să găsim un nucleu pentru a îndeplini obiectivul de la Campionatul Mondial de anul viitor. Până atunci mai avem multe de pregătit și sper să prindem cea mai bună formă. La turneul din Franța au fost lucruri bune pe faza de apărare pe care aș vrea să le putem menține pe parcursul celor 60 de minute, la asta avem de lucrat pe viitor, precum și la eficacitatea pe partea de atac la fiecare jucătoare”.

Lasă un comentariu