Fiecare început de nou an ne stimulează imaginația în a selecta dorințele care am vrea să ni se împlinească. Atât în viața personală, cât și în cea profesională, dar și socială, pentru că familia, locul de muncă, modul de organizare a comunității în care trăim sunt jaloanele de bază care dau calitate vieții noastre de zi cu zi, dar și pe termen lung.
Dacă ar fi să facem o analiză a calității vieții noastre de cetățeni români, comparând-o cu cea a continentalilor, în speță a celor aparținători familiei UE, constatăm că la acest capitol locuitorii României (această țară atât de frumoasă și de bogată) nu se pot mândri cu cine știe ce performanțe. Din contră, evaluările ce se fac cu diferite prilejuri, la nivel ONU, sau european, după anumiți indicatori sau parametri ne situează, în primul caz, în a doua parte a listei ocupată de obicei de popoarele afro-asiatice, sau ale Americii Latine, iar dacă comparațiile se rezumă doar la țările membre ale Uniunii Europene, situația devine de-a dreptul dramatică. România este abonată, la ultimele locuri, când este vorba de cele bune, și la primele locuri când sunt vizate cele rele, care nu sunt deloc puține. Este vorba printre altele: de lipsa infrastructuri, îndeosebi a autostrăzilor, de starea de sănătate a cetățenilor, de gradul de răspândire a unor boli de mare gravitate, de asistența socială precară, de nivelul de civilizație în ansamblul său, de poluare și multe altele. Și, pentru că la noi, cele bune nu prea se adună, iar pe cele rele nu prea are cine să le spele, rezultanta este cea care se vede și pe care o știm cu toții, de rudă săracă a Europei, adică mereu la coada clasamentului și, dacă nu pe ultimul loc, pe penultimul, cu siguranță.
Și, atunci ne întrebăm noi: în fața acestor evidențe sumbre, ce imagine își poate face un cetățean oarecare al Europei, sau al lumii (America, Canada, Australia etc.), interesat de România, profesional sau din pură curiozitate? Norocul nostru este cu sportul, pentru că atunci când cineva e solicitat să spună ceva bun despre România, cunoștințele se rezumă la Nadia, Ilie Năstase, Hagi și, mai nou, Simona Halep și Cristina Neagu.
False sau adevărate, aceste imagini se contabilizează la nivelul mentalului colectiv și duc la concluzii care nu ne sunt deloc favorabile. Așa, de pildă, după acest șir de măsurători și comparații la nivel european, unui institut de sondare a opiniei publice de la Bruxelles i-a venit ideea să cuantifice gradul de simpatie a națiunilor Europei, realizând, în funcție de punctajele obținute, un anumit clasament. Dacă pe primele locuri se situau țările nordice, pe ultimul loc se situau românii. De ce atâta adversitate față de un popor, cunoscut în istorie ca cel mai vechi, pașnic și ospitalier? O dată pentru că nu ne-am străduit, nici înainte și nici acum, să avem o strategie de promovarea a propriei noastre imagini, iar în al doilea rând pentru dezastruoasa noastră politică postdecembristă, în privința deschiderii granițelor, permițând exodul, de-a valma și total necontrolat, a unor cetățeni români. Ca urmare, România a dat Europei cei mai mulți cerșetori, țigani, hoți de buzunare, cele mai multe prostituate, cei mai mulți lucrători în domeniul salahoriei și al salubrității, domenii care duc la concluzii nu prea onorante cu privire la nivelul de cultură, educație, instrucție și civilizație al țării din care aceștia provin.
Evident că lucrurile nu stau chiar așa. Ele încep să se limpezească și în această privință pe măsură ce lumea ne vizitează și ne descoperă. Dar această cunoaștere se realizează mai mult prin aportul unor străini de bună credință, decât prin măsuri de propagandă ale statului nostru. Deși politrucii noștri cunosc faptul că noi nu stăm prea bine în ochii lumii în această direcție, ei continuă să ignore nevoia de schimbare a imaginii României în ochii celorlalte țări, printr-o analiză reală a punctelor noastre slabe și elaborarea unei strategii de corectare a acelor deficiențe care ne pun într-o lumină proastă în raport cu țările avansate.
Incapabili să pună la punct un proiect de “țară ca afară”, cum obișnuim să spunem când ne exprimăm dorințele în această direcție, guvernanții noștri s-au mulțumit să arunce balastul societății pe care-l aveau de gestionat, preferând să dea undă verde exodului de populație de orice fel: de la cerșetori și prostituate la ingineri și medici, și de altă valoare profesională și intelectuală astfel încât România a rămas “curățată”, într-un fel, dar secătuită de resursele sale umane de bază, inclusiv în domeniul educațional, atingând în același timp performanța de a fi a doua exportatoare de imigranți din lume după Siria, măcinată de un devastator război civil. Ne convine sau nu, trebuie să recunoaștem că postarea noastră la coadă în rândul națiunilor Europei, deși nedreaptă nu este întâmplătoare, iar proverbul conform căruia “nu iese fum fără foc” este valabil și pentru noi.
În cadrul celei de a doua legislaturi la președinția țării, domnul Klaus Iohannis ne-a promis, încă din acest an, ceva în domeniul schimbării imaginii României, atât pe plan intern, cât și pe plan extern, lansând celebrul slogan al “României educate” pentru a ajunge și ea în cele din urmă în rândul țărilor normale. Este un lucru bun, zicem noi, un fel de îndemn la “a lua taurul de coarne”, numai că pentru împlinirea acestui deziderat simpla enunțare a temei, ce revine domniei sale și noului guvern, nu sunt suficiente. Și apoi, ca etnic german, care știe cam cum stau lucrurile, cu curățenia, ordinea și liniștea publică, cu respectarea și aplicarea legii, cu punctualitatea (capitole la care noi, românii, suntem destul de deficitari) în țara care dă tonul mersului Europei, ne miră faptul de ce domnia sa n-a început acest proces de “purificare” comportamentală a nației române încă de acum patru-cinci ani, pentru ca la această oră să putem vorbi în alți termeni despre cum stau lucrurile cu “România educată”.
În altă ordine de idei, ne punem întrebarea dacă domnul președinte este pe aceeași lungime de undă cu noi, cei mulți, atunci când are în vedere conținutul sintagmei de România educată. De ce? Pentru că în luările sale de poziție cu privire la acest subiect am auzit mai puțin (în sens civilizator) de nevoia de mai multă curățenie, ordine și liniște publică, de respectarea și aplicarea legilor, și mai mult de nevoia românilor de a se alinia cu occidentalii în privința acceptării homosexualității, a egalității de gen și a altor aiureli de acest gen, cu care românii își vor face un merit dacă le vor respinge.
Așadar, ceea ce îi cerem domnului președinte în această privință este să detalieze conținutul temei și să stabilească termenul de la care să se dea start acțiunii de educare a românilor și a României. Pentru că, deși românii sunt un popor inteligent, destul de cultivat și instruit, capitole la care-i depășim pe mulți occidentali, în domeniul comportamental, al modului de percepere a relațiilor interumane, mai au multe de pus la punct. Iar punctul nevralgic al acestui întreg sistem îl constituie tocmai acele probleme ce dau conținut calității vieții, dintre care se detașează în mod deosebit elementele de curățenie, ordine și liniște publică, de respectare și aplicare a legilor, de protecție a mediului, ce stau la baza climatului optim de conviețuire.
Lucrul acesta vi-l spune subsemnatul, un om care, de-a lungul a două decenii, a studiat subiectul pe teren, la fața locului, în țările Europei pe care le numim civilizate, constatând, cu claritate, că ceea ce ne lipsește nouă, românilor, să avem o “țară ca afară” și să fim în rând cu ceilalți europeni este să lucrăm serios la edificiul societății noastre, punând la punct mai întâi problemele amintite. Doar după ce vom înlătura acest voal încețoșat, vom constata că soarele civilizației, a cărui lipsă o invocăm de atâta vreme, va apărea și pe bolta României. Și încă ceva, ce trebuie amintit este că, în domeniul acesta al apropierii gradului de civilizație al românilor de cel al europenilor occidentali, mureșenii dispun de o vastă experiență, și de rezultate notabile, vizibile, încă din anul 2000, printr-un set de măsuri, care a marcat viața noastră de zi cu zi. Rezultatele acestui îndrăzneț experiment dezvoltat la scara întregului județ sunt adunate, în mare parte, în cartea “Bătălia pentru Primăria Târgu-Mureș”, care poate fi un punct de pornire pentru elaborarea de noi strategii în acest domeniu. O carte care demonstrează că adevărata bătălie ce trebuie dusă, și cu șanse mari de câștig, în competiția electorală, nu este cea pur politică, ci de natură administrativ-gospodărească, menită să impună la cârma comunității pe cel care beneficiază de mai multe atu-uri în acest domeniu. Aceasta ar trebui să fie miza oricărei bătălii electorale la nivelul unei comunități. Așadar, domnule președinte al României, nici nu știți ce sarcină v-ați asumat, pentru care meritați respectul națiunii, cu condiția să o și duceți la îndeplinire. Pentru a întări ceea ce susținem cu ardoare, în sprijinul argumentelor noastre a venit neonoranta știre de ieri dimineață, preluată de la posturile de televiziune germane, conform căreia un grup de polițiști nemți, chemați de locatari pentru tulburarea liniștii publice (muzică la boxe), într-un apartament locuit de români care chefuiau de zor, au fost bătuți crunt de către aceștia. Întrebarea care se pune în ce țară, alta decât patria-mamă, adică România, au învățat acest mod de a se purta, confundând pe polițiștii germani cu polițiștii români? Iată un domeniu în care se cere încă multă educație la nivel național! Avantajul de care beneficiați este că PNL-iștii și USR-iștii dumneavoastră, cu care va trebui să implementați proiectul de țară “România educată”, îndeosebi cei mureșeni, au posibilitatea unei serioase predocumentări, din care ar putea reține niște direcții, cum trebuie acționat și cu ce se cere început, pentru ca lucrurile să se și materializeze eficient și cât mai degrabă. Dar pentru aceasta se impune implicare instituțională, multă muncă și bună organizare. O adevărată bătălie în marș, pentru că mentalitățile sunt greu de schimbat, iar de o anumită educație cu toții avem nevoie, ca de aer și de apă.
