PENSIONARII, SFĂTUIȚI SĂ SE MUTE CU PENSIILE PE CARD


Categorie: Economic
|
11-01-2020
Nr: 6 (7.715)
|
Autor: ILEANA SANDU
|

Pensiile distribuite de Poșta Română, în bani, cash au început să fie distribuite începând de joi, 9 ianuarie, astfel că în această lună vor exista întârzieri de 3-4 zile față de o lună obișnuită, a declarat, la începutul săptămânii, ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Aceasta a afirmat că e vorba doar de “un mic decalaj, cauzat de zilele libere de la început de an, decalaj ce va fi recuperat”.

Ministrul a recomandat pensionarilor care pot primi pensia pe card să aleagă această metodă de distribuire a banilor.

“Ele (pensiile, n.r.) sunt în acest moment în procesare pentru plata pe card, nu vor fi cu nimic afectați pensionarii care își primesc banii pe card, și fac un apel ca cei care au posibilitatea să primească pensiile pe card să o facă, pentru că, iată, contează fiecare zi în primirea banilor. Pentru cei care primesc banii la poartă, în cash, este acest decalaj cauzat de zilele libere, pe care le vom recupera”, a precizat Violeta Alexandru.

Ministrul a mai precizat că a solicitat poștașilor să scurteze termenul de două săptămâni în care, în mod normal, se finalizează distribuirea pensiilor la nivel național: “I-am rugat pe colegii de la Poșta Română să facă un efort, și, față de perioada de aproximativ două săptămâni cât dura acoperirea națională, pe întreg teritoriul României, să scurteze la o săptămână, să facă un efort”, a spus ministrul”, citat de agerpres.ro.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval