“HEFAISTOS” VINE LA FÂNTÂNELE


Categorie: Economic
|
14-01-2020
Nr: 7 (7.716)
|
Autor: ILEANA SANDU
|

Trei companii energetice românești, din care două controlate integral de stat, vor să construiască o nouă centrală pe gaze de 250 MW în județul Mureș, finanțată inclusiv din banii încasați de România din vânzarea certificatelor CO2 alocate gratuit de UE, informează profit.ro, menționând că demersul vizează resuscitarea unui proiect vechi de cel puțin 12 ani, în care a fost implicat și conglomeratul industrial japonez Marubeni.

Potrivit unui document oficial, anul trecut, companiile de stat Electrocentrale Grup și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), deținute integral de Ministerul Economiei și Energiei, și grupul Electrica SA au discutat un așa-numit proiect “Hefaistos”, de construire a unei centrale cu turbine de gaze în ciclu combinat (CCGT) cu putere instalată de minimum 250 MW. Noua centrală ar urma să fie construită pe amplasamentul fostei termocentrale Fântânele, aflat în proprietatea Electrocentrale Grup. Proiectul ar urma să fie inclus în Planul Național de Investiții (PNI), pentru a fi finanțat și din banii încasați de România din vânzarea certificatelor CO2 alocate gratuit de UE.

Proiectul se află încă într-un stadiu incipient, la nivel de discuții și negocieri inițiale.

Fosta termocentrală Fântânele a fost dezafectată în urmă cu mulți ani, cele mai multe dintre bunurile sale fiind demolate, însă amplasamentul său, în suprafață de circa 1 hectar, dispune de infrastructura necesară construirii unei noi centrale, respectiv utilități, stație electrică și stație de măsurare/reglare gaze, menționează sursa citată. (foto - wikipedia)

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval