REFORMAREA SISTEMULUI DE URGENȚĂ DIN ROMÂNIA


Categorie: Politic
|
14-01-2020
Nr: 7 (7.716)
|
Autor: AGERPRES
|

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat luni că se are în vedere o reorganizare a sistemului de urgență din România, care să strângă “sub o singură umbrelă” toți factorii responsabili din acest domeniu.

“Trebuie să gândim, și chiar și cei de la Departament sunt de acord că acum, poate, acest management al situațiilor de urgență este puțin dispersat și la Ministerul de Interne și la Ministerul Sănătății. Poate în perspectivă, chiar etapizat, am putea face o agenție națională de salvare pentru situații de urgență și în acest sens, evident că puse sub o singură umbrelă, toate activitățile sau toți factorii responsabili, cu o dezbatere publică, cu transparență, cu analiză, vom ajunge la concluzia că sistemul pentru situații de urgență poate fi îmbunătățit”, a declarat Vela, luni, în fața sediului MAI.

Întrebat de jurnaliști dacă, odată cu reorganizarea actualului sistem, în care un rol foarte important îl are Departamentul pentru Situații de Urgență, va dispărea și postul șefului DSU, Raed Arafat, ministrul de Interne a precizat că încă nu s-a discutat acest aspect, deoarece secretarii de stat sunt în subordinea premierului.

“Reorganizarea Ministerului, în principal, așa cum ați văzut, am început-o de jos în sus. Încă nu am discutat - pentru că secretarii de stat sunt în subordinea premierului, despre reconfigurarea la nivelul conducerii ministerului pentru demnitari, funcțiile publice care țin de zona politică”, a mai spus Vela.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval