Modelul economic pe care merge Uniunea Europeană este unul îmbătrânit, ca și populația din țările ei. UE are multe companii de talie mondială care s-au înființat cu peste 25 de ani în urmă, în timp ce în SUA lucrurile sunt tocmai invers. În timpul când în Uniunea Europeană totul mergea bine, Volkswagen rivaliza cu Ford, iar Siemens era egala lui General Electric. Însă, în UE nu există un Google, Facebook sau Amazon, iar în tehnologiile emergente ale celei de-a patra revoluții industriale, precum inteligența artificială, Europa este absentă.
China înregistrează progrese cu mult mai rapide decât Europa, în privința învățării automate sau a aplicării inteligenței artificiale care reprezintă o amenințare reală pentru giganții din Silicon Valley. Acesta este motivul pentru care Donald Trump a declanșat un război tarifar de amploare împotriva Chinei.
În urmă cu 30 de ani, când s-a înființat moneda unică, s-a crezut că aceasta va face ca piața unică să funcționeze mai eficient, generând o creștere mai rapidă în țările care au adoptat euro, ceea ce nu s-a întâmplat. În realitate nu s-a întâmplat așa, din contră, au crescut decalajele de dezvoltare dintre țări. Performanțele țărilor din zona euro au scăzut, în ciuda faptului că s-a investit foarte mult capital politic în proiectul Uniunii monetare, neacordându-se și neîmplinirile acesteia. De ce nu s-a ajuns la succesul scontat? Pentru că nu s-au stins de la început și datoriile suverane, existente înaintea înființării zonei euro, care de fapt reprezintă peste 60% din PIB-ul acestor țări.
Europa se confruntă cu mari provocări în privința sănătății economice în zona euro, unde creșterea este nesemnificativă, devenind cronică. În Italia are loc cea de-a cincea recesiune în ultimele două decenii. În același timp, economia germană, dominată de export, este marcată puternic de încetinirea creșterii globale. De aceea, Germania este amenințată de recesiune și nu va scăpa de această amenințare dacă nu va aplica politici de stimulare a economiei interne. De fapt, întreaga zonă euro și-a propus să crească cu doar 0,2%, cum s-a întâmplat și în primul trimestru din 2018.
Banca Central Europeană (BCE) a stimulat rata de creștere din zona euro.
“Însă, impactul ratelor dobânzilor zero și procesul de creare a banilor, cunoscut sub denumirea de relaxare cantitativă (QE), sunt măsuri care nu vor avea efect pe termen mediu”.
Soluția de creștere a economiei europene are nevoie de remedierea defectelor de proiectare în uniunea monetară, lucru care a fost evident și la criza financiară, cu un deceniu în urmă, când politicile pe care s-a bazat moneda unică s-au dovedit costisitoare. Acest lucru s-a întâmplat și datorită măsurii conservatoare a BCE, care s-a ghidat după cultura din Bundesbank din Germania, deoarece nu s-a găsit un alt mecanism real în vederea aplicării unor decizii rapide, precum s-a întâmplat la Washington și Londra. În schimb, zona euro a avut cea mai lentă viteză de ieșire din stagnare. Care au fost consecințele ce au condus spre acest sens: a durat mult prea mult timp, ca zona euro să revină la creștere; iar băncile sale au fost lăsate “în sărăcie” cu cantități mari de împrumuturi neperformante. În schimb, în SUA, datoriile marilor bănci au fost socializate, fapt care le-a permis să treacă din nou la împrumuturi.
Pe de altă parte, băncile europene au rămas slabe și vulnerabile la apariția unei alte încetiniri economice.
Băncile italiene sunt într-o stare și mai proastă decât cea a Germaniei, deoarece Guvernul italian nu are control asupra politicii monetare. Încercarea sa de a stimula economia, prin creșterea deficitului bugetar, a dus la încetinirea aplicării regulilor fiscale europene. Ca urmare, Guvernul Italiei “a anunțat că va fi prima țară din Uniunea Europeană care va participa la inițiativa Chinei și a drumurilor din China. O încercare de a lega Asia, Orientul Mijlociu, Africa și Europa cu o serie de porturi, căi ferate, poduri și alte proiecte de infrastructură”, luând astfel parte la refacerea drumului mătăsii, pentru a reînvia economia prin orice mijloace. Această acțiune reflectă starea neputincioasă a Europei, în ordinea globală, de reducere a riscului de a intra într-o nouă recesiune economică.
“Emmanuel Macron este convins că răspunsul la problemele economice ale Europei este integrarea mai strânsă.
Președintele francez dorește ca zona euro să aibă propriul ministru de finanțe, responsabil de politica fiscală și de cheltuielile pentru zona monedei unice”.
Însă, Macron are nevoie de sprijinul Germaniei pentru a aplica această propunere. Angela Merkel nu este de acord, pentru că ar lovi în exportatorii germani cărora le merge bine cu regulile actuale din Uniunea monetară. De asemenea, Merkel știe că ar crește cheltuielile Germaniei, din cauza țărilor mai sărace. Dacă Europa va funcționa după actualele reguli, va fi și mai defavorizată la nivel global în eventuala criză care este anunțată de începuturile, deocamdată timide, ale noii recesiuni.
