CAMERĂ: CADRELE DIDACTICE CARE SE TITULARIZEAZĂ ÎN RURAL BENEFICIAZĂ DE O INDEMNIZAȚIE DE INSTALARE ÎN CUANTUM DE 3 SALARII MEDII BRUTE


Categorie: Politic
|
12-02-2020
Nr: 27 (7.736)
|
Autor: AGERPRES
|

Plenul Camerei Deputaților a adoptat tacit, în ședința de marți, un proiect de lege care prevede că personalul didactic ce se titularizează în mediul rural beneficiază de o indemnizație de instalare în cuantum de 3 salarii medii brute pe economie, sub condiția de a preda pe post în mediul rural cel puțin 5 ani școlari efectivi.

“Personalul didactic de predare din învățământul de stat beneficiază anual de două salarii minime brute, din fondurile alocate de la bugetul de stat, pentru dezvoltare profesională și evoluție în carieră, precum și pentru achiziționarea de materiale didactice și auxiliare didactice curriculare necesare procesului instructiv/educativ. Cadrele didactice care se titularizează în mediul rural beneficiază, în termen de un an, de o indemnizație de instalare în cuantum de 3 salarii medii brute pe economie, sub condiția de a preda pe post/catedră în mediul rural cel puțin 5 ani școlari efectivi. Cadrul didactic este obligat să restituie parțial indemnizația dacă înainte de împlinirea termenului de 5 ani își schimbă locul de muncă din mediul rural în mediul urban, în cazul suspendării contractului individual de muncă pe perioada concediului fără plată, precum și în cazul demisiei. Indemnizația se restituie proporțional cu numărul de ani școlari în care nu și-a desfășurat activitatea în mediul rural”, se arată în proiectul de lege.

Potrivit acestuia, cadrele didactice cu o vechime efectivă în învățământ de peste 30 de ani beneficiază, la data încetării contractului individual de muncă în vederea pensionării pentru limită de vârstă, de o indemnizație în cuantum de 6 salarii medii brute pe economie, din fonduri alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației.

Proiectul de lege urmează să meargă la Senat pentru dezbatere și vot, acesta fiind Camera decizională.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval