Deși, de mult de tot, nu mai este viu decât prin memorabilele sale spuse inteligente, un oarecare om, fin observator până și al celor mai simple lucruri care se petrec pe rotundul sau pe platul pământ al fostei sale lumi, el continuă să ne atragă atenția că niciodată nu ne vom putea uda sau scălda, de două ori, în exact aceeași apă a râului curgător. Pentru simplul motiv că apele lui sunt mereu altele. Numai că, iată, au venit și aceste timpuri tulburente, în care românii se dușmănesc între ei în așa mare măsură, încât rareori ajung să își mai dea mâna prietenească a doua oară. Ei, nefiind siguri că pe prietenul de azi îl vor mai avea și mâine. Iar, ca și când aceste triste constatări n-ar fi fost îndeajuns de întristătoare, aflăm că un milion de români (din cele cinci milioane stabiliți dincolo de fruntariile țării), își cresc copiii, nepoții și strănepoții în graiul și în bunele lor obiceiuri avute în țară, rămânând, însă, obligați de împrejurările vitrege ale timpurilor trecute și cele prezente, să-i școlarizeze în limbi străine, vorbite, scrise și cântate. Astfel încât, bieții lor copii rămân români doar între pereții caselor familiilor lor. În rest, la grădinițe, școli, licee și facultăți sunt români doar cu numele și prenumele. Cu evidente intenții de preschimbarea acestora în cele cu rezonanțe sonore și lingvistice neromânești. În rest, ei sunt, la figurat vorbind, fie italieni sau spanioli, fie greci, nemți, francezi, englezi sau scandinavi. Aceeași ingrată soartă a emigrantului având-o și copiii românilor americani sau canadieni. Numai că, înaintând în timpul și în spațiul acestui nefiresc de accelerat ritm, urmașii urmașilor celor de acum nu vor mai ști nici graiul românesc, nici credința străbună și nici obiceiurile strămoșești. Noroc cu tot mai enervantul Internet și Facebook, dar și cu lăudabilul și beneficul efort al celor care slujesc la canalele internaționale ale Radiodifuziunii și Televiziunii Române, pentru că, dacă posesorii unor astfel de aparate vor să apese cu mânuțele lor pe anumite butoane, atunci vorbele și imaginile pur românești le vor intra direct în case. O altă constatare personală este că nu trebuie să fi fost foarte des în vizite la cei din “diaspora română”, pentru a te întrista, peste măsură, auzind și văzând, fără voia ta, nefireștile relații dintre familiile acestora. Afli, astfel, că la începutul sosirii lor pe pământuri străine s-au împrietenit, întrajutorat și consolat reciproc, după care, curând de tot, au prins a se dușmăni, sfădi, invidia și certa în gura mare, încât au ajuns să nu se mai salute între ei. Și, cu toate că această anapoda stare de lucruri este identică cu cea din țară, cea românească, din străinătate, este mult mai întristătoare! E suficient să-i vezi și să-i asculți ce își reproșează atunci când se află în preajma secțiilor de votări electorale pentru candidații partidelor tot mai nepolitice din țară!
Și, apoi, vă rog să țineți minte și să luați aminte că ȚARA nu poate fi învinuită de numeroasele noastre și ale voastre capricii și pofte nepatriotice! Nici de cum muncim noi și voi; Nici de cum trăim și trăiți! Și nici de cum ne comportăm noi în țară, iar voi dincolo de hotare! Iar de veți vrea și putea să faceți cale întoarsă spre ACASĂ, odată ajunși de unde ați plecat. aveți mare grijă să nu vă remolipsiți de nemuncă, de necinste și de neomenie! Ne ajung cele pe care le avem noi, cei care am rămas statornici locuitori ai României! Țara care, de curând, a trecut de la cei cinci ani ai nelucrului bine făcut la România normală, din următorii tot atâția ani ai președinției! Numai că, din oricare unghi dreptunghic sau isoscel am privi urmele roadelor lăsate de pașii noștri pe cele dintâi file ale calendarului anului 2021, cu regret constat că nu sunt deloc optimiste! Aceeași sterilă trecere a timpului, în vreme ce vremurile sunt tot mai tulburi! Vom trăi și vom vedea ce o mai păți atât români, cât și România mea și a ta, cititorule de gazetă scrisă pe hârtie de tiparniță regională și națională!
