ROXEN VA REPREZENTA ROMÂNIA LA EUROVISION 2020

Distribuie pe:

“În copilărie am participat la diverse concursuri și festivaluri, însă întotdeauna mi-am dorit să fac muzică la cel mai înalt nivel și visam să cânt pe scene mari și să mă adresez publicului. Acum sunt emoționată și provocată în același timp, deoarece simt că încep să ies deja din zona mea de confort. Dar asta îmi place, mereu m-am simțit atrasă de lucrurile noi, de provocările care au venit în viața mea. Mă bucur și sunt recunoscătoare pentru această oportunitate. În acest moment, toată energia și atenția îmi merg către Eurovision, pentru care îmi doresc să mă pregătesc cât pot de bine”, a declarat Roxen, potrivit unui comunicat transmis de TVR.

Roxen are deja două piese în topurile muzicale ale momentului: “You don't love me” feat Sickotoy și “Ce-ți cântă dragostea”, care sunt difuzate în heavy rotation, atât la radiourile din România, cât și în playlist-urile televiziunilor de specialitate. În doar câteva săptămâni de la lansare, piesa “You don't love me” s-a regăsit în playlist-urile celor mai relevante radiouri din Franța, Mexic, Statele Unite ale Americii, Rusia, Spania, Grecia, Elveția, Turcia, Bulgaria, Lituania, Kosovo, Slovenia, Kazahstan, Estonia și Moldova, însumând peste 8 milioane de vizualizări pe YouTube, precizează TVR.

Anul acesta, selecția în vederea Finalei Naționale s-a concentrat, într-o primă fază, pe identificarea celei mai reprezentative voci, evaluată de o comisie de specialitate pe baza unor criterii precum abilitățile vocale, interpretarea, empatia muzicală, expresivitatea.

Decizia finală de selecție a vocii care să reprezinte România la Rotterdam a aparținut unei comisii de specialiști compusă din: Crina Mardare - vocal coach, Luminița Anghel - interpret, Lucian Ștefan - managing partner Global Records, Liana Stanciu - producător muzical radio tv și șeful Delegației României la Eurovision, Dan Manoliu - producător tv, director artistic, Gabriel Scîrlet - regizor muzical, Liviu Elekes - compozitor și regizor muzical, Andrei Tudor - compozitor și Bogdan Păun - regizor muzical.

Lasă un comentariu