REX VERSUS BEETHOVEN (CINE O MAI FI ȘI ĂSTA?)


Categorie: Editorial
|
19-02-2020
Nr: 32 (7.741)
|
Autor: MARIANA CRISTESCU
|

Palatul Culturii din Târgu-Mureș, construit între anii 1908-1913, este, fără îndoială, un frumos edificiu reprezentativ pentru municipiul-reședință de județ, dar și pentru stilul Art Nouveau, mult gustat în epoca elegantei eflorescente europene. Are o poveste interesantă, în contextul general al istoriei transilvane și nu numai.

Ideea de a construi „Casa de Cultură Publică Franz Josef" a fost lansată la începutul secolului trecut, în ședința din 4 iulie 1907 a Consiliului Orășenesc, în legătură cu proiectul de lege privind înființarea unor așezăminte culturale în provinciile Imperiului Habsburgic, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la încoronarea împăratului Franz Josef. Unde-i lege, nu-i tocmeală, așa că, pentru construcții, Guvernul oferea un împrumut serios, pe termen lung. Primarul târgumureșean al vremii, Bernády György (1864-1938), a solicitat doi arhitecți budapestani - Komor Marcell și Jakab Dezsõ - care au realizat rapid primele variante ale proiectului: o clădire cu două etaje, cuprinzând o sală de concerte, școală de muzică, muzeu și bibliotecă, iar pentru parter au fost gândite magazine și o cafenea. Proiectele „definitive" pentru clădirea cu două etaje (trei niveluri) au fost finalizate în ianuarie 1910. Pentru ca Palatul să fie „un tezaur al artelor plastice și aplicate maghiare", așa cum promisese în discursul de deschidere, primarul Bernády și-a alcătuit „o întreagă armată de artiști plastici, designeri și muzicieni".

Povestea e mai lungă și, cu siguranță, oamenii locului o cunosc mai bine decât mine. Eu nu fac altceva decât să pun lucrurile „cap la cap" pentru a înțelege mai bine pulsul timpului aceluia și, mai cu seamă, al celui pe care îl trăim. Desigur, se înțelege că, în anul 1913, un proiect de lege aniversar, la sărbătorirea a 40 de ani de la încoronare, impunea sine die promovarea unor „chipuri" ale împăratului și că, în consecință, din incinta „Casei de Cultură Publică Franz Josef" nu putea lipsi bustul lui Franz Joseph I al Austriei (în română Francisc Iosif I, în germană Franz Josef I, în maghiară I. Ferenc József, în cehă František Josef I, în croată Franjo Josip I, în italiană Francesco Giuseppe I), (n. 18 august 1830, Viena - d. 21 noiembrie 1916, Viena), împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916.

Iată că bustul său (copie sau originalul păstrat cu drag în beci!) a revenit recent pe holul Palatului Culturii și poate fi admirat în spațiul unde, până nu demult, Ludwig van Beethoven străjuia Sala mare de concerte. Nu sunt istoric, încerc doar să pricep de ce Titanul de la Bonn a căzut în dizgrație tocmai la Filarmonica din Târgu-Mureș.

Pare ciudat, fiindcă pe aici nu avem austrieci, ci doar compatrioți maghiari și de alte etnii, care, la vremea revoluțiilor pașoptiste, nu prea l-au iubit pe împărat, ba chiar i-au pus crosa la patină. Să răsfoim un pic Istoria, fiindcă aceia care nu o cunosc riscă să o repete!

La 29 mai 1848, Dieta de la Cluj proclamase unirea Transilvaniei cu Ungaria, fapt ce i-a nemulțumit nu doar pe românii de aici, ci și părți importante ale sașilor și, mai ales, ale maghiarilor, care doreau să impună un stat independent de Austria! „Ideea de libertate și de unitate națională era înțeleasă de burghezia maghiară în sensul formării unei națiuni civice maghiare după modelul preconizat de Revoluția franceză, adică neținând seama de componența etnică eterogenă a țării, ba tocmai prin asimilarea etniilor diferite de cea maghiară și omogenizarea forțată a specificului diferitelor regiuni, și prin impunerea unei singure limbi oficiale, adică maghiarizare. Liderii românilor din Transilvania nu au împărtășit ideea creării unui stat național maghiar de acest tip unde românii ardeleni, majoritari în Ardeal, ar fi urmat să rămână mai departe fără drepturi politice egale cu ale maghiarilor, minoritari în Transilvania și au convocat o adunare proprie în care să discute problemele care îi preocupau. Adunarea românilor transilvăneni a avut loc la Blaj pe 15 mai 1848, fiind cunoscută istoriografic, ca Adunarea de

la Blaj. Se formează în Munții Apuseni o armată de voluntari români condusă de avocatul Avram Iancu. (…) În lupta de la Șiria, lângă Arad, armatele revoluționare ungurești au fost cu totul zdrobite de ruși, iar Ungaria și Transilvania (Ardealul) vor fi predate de ruși austriecilor, potrivit prevederilor Sfintei Alianțe."

Mai cunoaștem și un alt episod, despre care nu se prea povestește: „Deputații români transilvăneni și bucovineni de la Viena au depus eforturi pentru obținerea de drepturi sociale și politice, și au redactat un memoriu, citit de episcopul Andrei Șaguna în fața împăratului Franz Josef, la 13/25 februarie

1849. Se dorea crearea unui teritoriu unitar românesc, format din Transilvania, Banat, Maramureș și Bucovina, iar monarhul să dețină și titlul de duce (conducător) al românilor. Inițial, Franz Josef a acceptat revendicările mai sus menționate, însă, în zilele următoare, poziția sa s-a schimbat, iar presa maghiară și germană i-au atacat virulent pe românii de pe ambele versante ale Carpaților."

 La scurt timp, a fost adoptată Constituția de la 4 martie 1849, care consfințea dominația absolutistă a Habsburgilor și acorda largi libertăți marilor magnați maghiari, fideli familiei imperiale. „Singurele măsuri progresiste erau anularea privilegiilor medievale ale «celor trei națiuni» (sașii, ungurii și secuii), eliberarea din iobăgie a țăranilor și abrogarea statutului politic de «tolerat» al poporului român. Celelalte prevederi și acțiunile ulterioare ale autorităților creau o atmosferă sumbră și lipsită de perspectivă pentru națiunile oprimate: reintroducerea cenzurii în presă, arestarea fruntașilor revoluționari, suplimentarea trupelor de poliție pe întreg teritoriul Imperiului și sporirea puterii militare, promovarea catolicismului în viața socială și în cea culturală, iar limba germană era singura oficială. (…) Cu scopul de a-i diviza pe românii de peste munți, austriecii au organizat teritoriile lor în trei provincii distincte: Marele Principat al Transilvaniei - condus de la Sibiu de către un guvernator numit de împărat; «Partiumul» (comitatele Arad, Bihor, Sătmar și Maramureș) era alipit la Ungaria; Voievodina sârbească și Banatul Timișoarei - creată în noiembrie 1849 și având reședința la Timișoara."

În perioada 1848-1859, toate provinciile imperiului au fost conduse direct de la Viena, iar împăratul dorea să continue această politică, fără a face concesii. Singurii nemulțumiți erau maghiarii, celelalte națiuni acceptând, de nevoie, situația. Se încerca aplicarea principiului „Ungaria-stat național", concomitent cu maghiarizarea populațiilor minoritare. Kossuth a pierdut conducerea, în favoarea lui Ferenc Deák, un avocat care avea și importante proprietăți. Spre deosebire de Kossuth, acesta a intuit că Ungaria putea deveni o putere doar alături de Austria. În ce privește Ungaria, cam toate cuceririle revoluționare au fost anulate. Practic, împăratul a revocat legile din aprilie, a redus teritoriul deținut de regatul maghiar, și a minimalizat statutul Ungariei în cadrul Imperiului. Constituția a fost acceptată de Dieta imperială a Austriei, unde Ungaria nu avea niciun reprezentant ales, dietă care, în mod tradițional, nu avea nicio putere legislativă pe teritoriul Regatului Ungariei.

Ei, dar timpul trece și șterge amintirile neplăcute. Unii nu sunt sănătoși dacă e liniște și pace.

(Surse: Dragoș Ștefan Petrescu, „Premisele înființării Astrei", tudorduică-transsylvanica.ro, Wikipedia)

 

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval