O LEGE… CA UN CORONAVIRUS

Distribuie pe:

În vreme ce - după cum se poate vedea cu ochiul liber - gestionarea noului coronavirus dă să scape de sub control, pe aleșii patriei îi preocupă, brusc, „protecția și promovarea drepturilor copilului". Foarte frumos.

S-au găsit bani pentru dublarea alocațiilor? Se repară sutele de școli ce stau să se prăbușească peste elevi? Se mărește numărul de microbuze, încât copiii să nu mai străbată, peste imaș și prin fundături, drumul până la școală? Se astupă latrina infectă din fundul curții, în mizeria căreia și-a găsit sfârșitul un copil de grădiniță? Se iau măsuri pentru stoparea analfabetismului, abandonului școlar și pentru ajutorarea copiilor săraci, abandonați, orfani sau cu părinți emigranți?

…Nimic din toate acestea: aleșii au decis că, „pentru dezvoltarea capacităților psiho-emoționale, a competențelor sociale și interpersonale", se impune organizarea în școli, cel puțin semestrial, a unor „programe pentru viață și sănătate, inclusiv educație sexuală pentru copii".

În acest sens, Camera Deputaților - în calitate de for decizional - a adoptat, marți, pe șestache, un proiect de lege care prevede că „organele de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile administrației publice locale, precum și orice alte instituții publice sau private (subl. ns.) cu atribuții în domeniul sănătății și în domeniul educației sunt obligate să adopte, în condițiile legii, toate măsurile necesare pentru: derularea sistematică în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor".

Această mare ticăloșie a trecut prin Cameră ca gâsca prin apă, singurii care au votat împotrivă fiind liberalii Daniel Gheorghe și Matei Dobrovie. Bravo!

…Mare ticăloșie pentru că, încă de la prima ochire, e clar că se are în vedere educația sexuală contraceptivă, minorele fiind „educate" nu asupra pericolului de a se deda plăcerilor trupești, de la cele mai fragede vârste, ci cum să procedeze, în materie, ca să nu rămână gravide. Acest tip de „educație" - atrag atenția psihologii - riscă să ducă la înmulțirea abuzurilor și agresiunilor sexuale în grădinițe și în școli, generând o problemă socială pe care clasa politică nu o va putea rezolva, relevând că tocmai astfel de abordări au determinat creșterea ratei sarcinilor în rândul adolescentelor, reducerea vârstei debutului vieții sexuale și comportamente sexuale riscante.

Mare ticăloșie, pentru că un articol din Constituție (în caz că mai știe cineva că avem, totuși, o Lege fundamentală) prevede „dreptul părinților sau al tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori, iar Carta Drepturilor Fundamentale a UE statuează clar dreptul părinților de a asigura instruirea copiilor potrivit „propriilor convingeri religioase, filosofice și pedagogice".

Mare ticăloșie, pentru că nu rezultă cine anume va preda cursurile de sex(ologie), ce vor conține ele, de la ce vârstă vor fi obligați copiii să participe la astfel de „programe", și ce înseamnă „conform legii?" Ce instituții „private" au dreptul să se amestece în educația copiilor?

În cuvinte bine meșteșugite și formulări aiuristice s-a legiferat, de fapt, la presiunile ONG-urilor „de profil", eliminarea „stereotipurilor de gen", în sensul acceptării ideii că suntem liberi să decidem dacă suntem femei sau bărbați, sau și una și alta. Sens în care, Comisia Europeană ne-a și avertizat că, dacă n-o să terminăm cu „discursul urii" împotriva minorităților sexuale, o să ne cam taie din fonduri…

Ca să fie și mai clar: UNESCO a publicat, anul trecut, „Ghidul tehnic internațional pentru educația sexuală", document ce pledează pentru încurajarea și sprijinirea educatorilor în răspândirea, încă de la grădiniță, a ideologiei și practicilor LGBT (lesbiene, homosexuali, travestiți, transsexuali, bărbați efeminați, femei cu aspect masculin etc.). Sub acoperirea așa-numitelor „drepturi sexuale și reproductive", se are în vedere schimbarea legislațiilor care apără valorile morale și drepturile parentale, încurajând ideea de sex bazat pe contracepție.

„Ghidul - atrage atenția Asociația pro-familie Family Watch - este o abordare radicală a educației sexuale, care promovează în rândul copiilor, de la cea mai fragedă vârstă, promiscuitatea, avortul și diverse practici și identități sexuale. Este un atac total asupra sănătății și inocenței copiilor din întreaga lume, venit din partea unora dintre cele mai puternice și mai bine finanțate instituții". (Iată, de exemplu, „obiectivele" stabilite pentru copiii în vârstă de peste 12 ani: „adolescenții vor învăța că sentimentele, fanteziile și dorințele sexuale sunt sănătoase și că nu au dreptul să judece fanteziile sau dorințele celorlalți; băieții și fetele vor învăța (…) să experimenteze plăcerea fără a contracta o boală cu transmitere sexuală sau a risca o sarcină; adolescenților li se va explica faptul că sodomia este plăcută și chiar recomandabilă pentru evitarea infecțiilor".) etc.

„O preocupare deosebită a profesorilor trebuie să fie aceea de a-i învăța pe copii să-i mustre, public, pe cei care nu acceptă că homosexualitatea și transgenderitatea sunt normale și benefice. (…). Profesorii sunt îndrumați să prezinte morala tradițională ca fiind de modă veche. Mai mult, sunt încurajate relațiile sexuale în afara căsătoriei. Înțelepciunea părinților și a autorităților morale trebuie, în mod deschis și categoric, respinsă, ca fiind bazată „pe ignoranță, teamă și/sau ură", remarcă specialiștii. Pe de altă parte, autorii Ghidului sunt acuzați de ipocrizie: documentul pretinde, în mod repetat, că modelul privind noua viziune asupra educației sexuale „este bazat pe dovezi, dar toate dovezile sunt colectate de la organizații pro-avort și pro-promiscuitate, iar studiile și cercetările care dezaprobă aceste practici sunt complet ignorate".

Mai mult, autorii Ghidului susțin, în mod explicit, că tinerii infectați cu HIV au dreptul „să-și exprime sentimentele și să întrețină raporturi sexuale" cu cei față de care se simt atrași și „nu trebuie să li se pretindă să-și dezvăluie statutul de persoană infectată cu HIV".

„Ghidul este principalul instrument folosit pentru a schimba normele sexuale tradiționale ale societății și viziunea copiilor asupra vieții", notează Family Watch: „Documentul în sine ar fi considerat drept șocant pentru toți cei care aderă la noțiunile tradiționale de familie sau moralitate, indiferent că sunt creștini, musulmani, evrei sau de orice altă religie".

…Oare, „floarea cea vestită" a deputățimii române o fi auzit de acest Ghid, când a votat pentru - nu-i așa? - „dezvoltarea capacităților psiho-emoționale, a competențelor sociale și interpersonale" ale copiilor? Sau chiar i-a fost carte de căpătâi în elaborarea noilor „programe (obligatorii!) de educație sexuală?"

„Din acest moment - notează un confrate neatins de morbul globalismului (Gabriel Popa, Activenews) - părinții care vor să protejeze inocența copiilor și care vor să le asigure cât de cât o orientare morală sunt pe cont propriu. E datoria noastră, ca părinți, să urmărim ce fac copiii la școală și să îi protejăm. Și să avem grijă să participăm la orele acelea și să vedem ce li se predă copiilor. Nu ni se poate interzice să participăm, este dreptul nostru. Vă garantez că, dacă veți participa, veți avea surprize de proporții. Și, dacă e cazul, să ne retragem copiii de la acele ore".

…Și un marș de protest ar fi oportun, dacă trecem cu bine de coronavirus: statul român trebuie să înțeleagă că nu poate acționa, la nesfârșit, în disprețul și nesocotirea propriilor cetățeni, impunându-le - fără să-i consulte, fără să-i avertizeze - ideologii potrivnice ființei și fibrei acestui popor. (surse: LifeSiteNews, StopCSE.org, comprehensivesexualityeducation.org)

 

Lasă un comentariu