COLABORARE INTERINSTITUȚIONALĂ PENTRU PREVENIREA TRAFICULUI DE PERSOANE


Categorie: Cultural
|
21-03-2020
Nr: 55 (7.764)
|
Autor: LETIȚIA BOTA
|

Ședința echipei interinstituționale de la nivelul județului Mureș, desfășurată în cursul săptămânii trecute, înainte de instituirea stării de urgență, a fost un prilej de promovare a Campaniei Europene de prevenire a traficului de persoane intitulată “Ești victimă a traficului de persoane? Ai drepturi!”, precum și un moment de bilanț al rezultatelor înregistrate de Centrul Regional Târgu-Mureș în anul 2019 în domeniul prevenirii fenomenului, dar și în ceea ce privește asistența specializată a victimelor din evidențele Centrului Regional Târgu-Mureș al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane.

Cu acest prilej au fost prezentate câteva date statistice înregistrate la nivel național, dar și local, fiind aduse în atenție metode de racolare frecvent întâlnite, prin prisma cazurilor monitorizate de Centrul Regional Târgu-Mureș al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane.

“Rămâne de actualitate preocuparea tuturor membrilor structurilor prezente pentru inițiative și acțiuni în vederea combaterii și reducerii traficului de persoane în plan local, iar a celor de asistență pentru sprijin în vederea depășirii traumelor trăite de victimele acestui fenomen”, spunea comisar șef de poliție Zaharia Cristina Gabriela, coordonator al Centrului Regional Târgu-Mureș al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane. Domnia sa adăuga: “Mulț umim tuturor partenerilor pentru implicare și contribuția la reușita activităților de prevenire!”.

Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) este instituția publică cu atribuții de coordonare, evaluare și monitorizare la nivel național a aplicării politicilor în domeniul traficului de persoane.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval