ÎNGERUL, FECIOARA MARIA ȘI... HRISTOS


Categorie: spiritual
|
26-03-2020
Nr: 58 (7.767)
|
Autor: PĂRINTELE ILIE
|

* “A fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret. Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Și intrând îngerul la ea a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?

Și îngerul i-a zis: Nu te teme Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da lui tronul lui David, părintele său. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit” (Luca cap. 1, vers. 20-33).

***

* “Cu Iisus apare în lume o nouă generație de oameni, neamul lui Iisus, care nu se naște numai după legile firii, ci peste ele se suprapune o naștere spirituală, duhovnicească, generația spirituală a lui Iisus. Noul neam duhovnicesc, cel al lui Iisus, nu-i un neam care se naște pe pământ, după legile lumii animale, un neam neîncetat ispitit de pofte interioare. Desfacerea omului prin păcatul originar de Dumnezeu înseamnă pentru om pierderea integrității, pierderea chipului androgin, care constituie chipul său ceresc, pacificat de ispitele lăuntrice.” (Pr. Arsenie Boca).

***

* “Hristos se naște din Fecioară ca să sfințească din nou alcătuirea omenească femeiască și să o unească principiului masculin, ca bărbatul cu femeia să devină androgini (principiul masculin și feminin se află unit într-o singură persoană) cum a fost Iisus”. (Bichner Hristern).

***

* “O! Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce ești mai presus decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiți; dă-ne mângâiere și nouă celor ce suntem în necazuri și diferite încercări, că, în afară de tine, altă scăpare și ajutor nu avem. Tu singură ești mijlocitoarea bucuriei noastre la Domnul și Dumnezeul nostru. Tu care ai născut pe Împăratul Hristos, auzi glasul smeriților robilor tăi și ne izbăvește de toate nevoile. Vindecă neputințele noastre cele sufletești și trupești. Alungă de la noi și de la tot poporul român toată răutatea și întristarea. Dăruiește-ne sănătate, înțelepciune, și cu rugăciunile tale ne izbăvește de ispitele acestei vieți și de chinurile cele veșnice” Amin!

P.S. Epictet, filosoful, ne-a lăsat următoarele cuvinte: “Ridică-ți ochii cu încredere la Dumnezeu și zi: “O, Doamne, fă cu mine ce vrei! Ce vrei Tu, vreau și eu. Pune-mi sarcinile ce le voiești. Dă-mi bogăție sau lasă-mă să lupt cu sărăcia. De vor cârti oamenii, eu nu voi cârti. Totdeauna voi arăta, prin fapta mea, că tot ce faci Tu e pentru mine bine făcut”.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval