MOTTO: “Marea Unire au făcut-o românii, pentru români, ca să aibă casa lor”. (Prof. Ioan Aurel Pop)
Fără anul 1918, fără izbânda unirii tuturor românilor în statul național unitar ROMÂNIA, firul existenței, firul vieții naționale a românilor din Transilvania, Banat, Maramureș, Crișana și Sătmar s-ar fi rupt pentru totdeauna. Românii care au făurit Marea Unire, în anul 1918, au salvat identitatea națională a întregului neam românesc. Pregătind și înfăptuind Marea Unire din anul 1918, poporul român și înțeleptele sale elite, au înțeles că idealul suprem al fiecărui popor ce locuiește pe un teritoriu compact trebuie să fie unitatea sa națională și politică. “Am fi niște ignoranți, vrednici de disprețul și râsul lumii, dacă în situația de azi am avea o altă dorință”. Cât de actuală este pentru românii de pretutindeni și politicienii din perenul prezent, părinteasca atenționare rostită în timpul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, de Episcopul Miron E. Cristea al Caransebeșului, viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române? Cât de actual este Cuvântul de învățătură al Episcopului Greco-Catolic Iuliu Hossu, înălțat către întreg neamul românesc, în sfânta duminică de 1 Decembrie 1918: “Fiii fiilor voștri vor chezășui puternic și fericiți, rostind: “Și părinții noștri au fost la Alba Iulia!” “Voi sunteți marea armată a sufletelor alese a neamului nostru.(...) Cântarea noastră de biruință să fie cântarea neamului pe calea lungă și grea a veacurilor”. Iar după ce l-a îmbrățișat pe Prea Sfinția Sa Dr. Miron E. Cristea, a adăugat cuvintele: “Pre cum ne vedeți aici îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați toți frații României”.
În acea zi decisivă pentru desăvârșirea statului național unitar România, zi care rămâne în memoria colectivă, ca Ziua Învierii națiunii române, au fost evocate momente cheie din bimilenara existență românească.
Vasile Goldiș: “Zămislit din necesitatea Imperiului Roman de a-și așeza o sentinelă puternică în Carpații Sud-Estici și coborâșurile lor împotriva semințiilor barbare de la miazănoapte și răsărit, cari amenințau cultura umană creată prin geniul latin, neamul românesc, de la început și până astăzi, a îndurat soarta aspră, rezervată oricărei sentinele credincioase: loviturile dușmane în statornică răbdare”. (...) “Dulcile câmpii ale Basarabiei le fură muscalul tiran. Noi, ceea ce rămăsesem la vatra străbună în Ardeal, Banat și Țara Ungurească am fost dripiți de cea mai crâncenă soartă ce o poate avea un neam în lume. Am fost înlănțuiți într-o robie trupească, economică și sufletească, cum nu se mai pomenește în istoria întreagă a omenirii”. (...) “Veacuri de-a rândul, poporul românesc, adevăratul și legitimul proprietar al pământului, ce fusese odată Dacia Romană, a fost socotit străin și sclav pe pământul său strămoșesc”.
Dr. Ștefan Cicio Pop: “Nouă ne-a fost imposibil ca, în Casa Țării (n.n.-Parlamentul Ungariei), să primim cel puțin un minimum de drepturi, căci când am cutezat să cerem, ni s-a strigat: ștreangul vouă!”
Episcopul Ioan I. Papp al Aradului: “Dumnezeule, venit-au neamurile cu moștenirea Ta, spurcat-au biserica Ta, făcutu-ne-au ocară vecinilor noștri, batjocură și râs celor din jurul nostru”. “Acest jug al iobăgiei, acest veștmânt de batjocură, de ocară și de râs, deci de mare umilire, l-au purtat, în cursul veacurilor, nu numai moșii și strămoșii, ci și părinții și chiar și noi de acum (...)” “Am participat la Blaj, înainte cu 7 ani, la prăzmuirea semicentenarului de viață și de activitate a Asociațiunii pentru Literatura și Cultura Poporului Român. Ne-am prezentat atunci in corpore, ca să dovedim lumii că de câte ori e vorba de limba și literatura noastră românească, suntem conștienți de adevărul că, precum alte neamuri, tot astfel și națiunea noastră română nu trăiește numai prin numărul mai mare sau mai mic al fiilor săi, ci trăiește prin însăși limba și literatura sa, pentru care moșii și strămoșii noștri s-au luptat mai mult decât pentru însăși viața lor”.
Episcopul Miron E. Cristea al Caransebeșului: “...cu cât începeau să iasă mai bine la iveală strălucitele noastre însușiri strămoșești, cu atâta se sileau mai tare turanicii noștri tirani a ne asupri și strâmtora. Orbiți de gogorița “ideii de stat național maghiar”, nu s-au rușinat a născoci cele mai drăcești căi și mijloace, cu scopul hotărât de a ne desființa și maghiariza”.
Vasile Goldiș, din cuvântarea rostită în fața Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, duminică, 1 Decembrie 1918: “Noi ne făceam datoria de cetățeni ai Ungariei și supuși ai dinastiei din Habsburg-Lotharingia. Am crezut că îndelunga noastră răbdare și credința noastră pentru patrie și tron, în cele din urmă, totuși va muia celor puternici și ni se va oferi, chiar în interesul monarhiei, putința unei vieți raționale și condițiunile progresului cultural și economic. Așteptările noastre au fost zadarnice. Oprimarea se întețește. Oprimatorii mărturisesc acum pe față că scopul lor este un stat național maghiar și că, prin urmare, noi, naționalicește, trebuie să ne desființăm. A pornit opera de extirpare și războiul mondial (n.n. Marele Război; Primul Război Mondial, 1914-1918), care acum s-a sfârșit, în gândul opresorilor noștri a avut chemarea să încoroneze opul. Sute de mii de români si-au vărsat și acum sângele lor pentru “patrie și tron”, iară patria și tronul au târât în urgia internării (n.n. - în urgia celor 14 lagăre din Ungaria, între Szolnok pe Tisa și Sopron, aproape de granița cu Austria) pe părinții și frații acestor luptători; patria și tronul au decretat moartea școlii românești, au trimis sbirii în adunările noastre bisericești, au pregătit proiectele pentru nimicirea noastră politică, au început ruinarea noastră economică, au aruncat în temniță zeci de mii de români, ne-au sugrumat libertatea presei și a cuvântului. “Patria și tronul” s-au conjurat împotriva noastră și ne pregăteau mormântul”.
Timpul oprimărilor antiromânești la care a făcut trimitere Vasile Goldiș este cel cuprins între anii 1867 și 1918, ani care au marcat crearea și destrămarea Imperiului dualist Austro-Ungar. Oprimatorii erau “tronul” (monarhia Habsburgilor, de la Viena) și “țara” (parlamentele de la Viena și Budapesta, dominate de aristocrații moșieri și orășeni, militari și clerici, majoritatea conservatori, reprezentând națiunile dominante, austriacă și maghiară). Oprimații erau națiunile subjugate, în evul mediu, feudal: români, slovaci, sârbi, croați, ucrainieni-ruteni, poloni, italienii din jurul orașului Fiume, națiuni nemaghiare, precum și propriile popoare, austriecii și maghiarii de rând.
În partea de Imperiu administrată de guvernul de la Viena (numită Cisleithania), Austria, națiunea dominantă, austriacă (de limbă germană) reprezenta doar 35,58% din populație. Națiunile negermane erau majoritare în Austria. Vorbitorii de limbă germană erau minoritari.
În Transleithania, administrată de guvernul de la Budapesta și numită curent Ungaria, națiunea dominantă maghiară, alcătuită din aproximativ 10 milioane de indivizi, era minoritară și reprezenta doar 48,1% din populație, majoritatea populației erau nemaghiarii (români, sași, slovaci, sârbi, sloveni, ucrainieni-ruteni ș.a.).
(Sursa: 1918 LA ROMÂNI, Vol. I-X)
(Va urma)
