ADUNARE DE PROTEST ÎMPOTRIVA ADOPTĂRII DE CĂTRE PARLAMENTUL UNGARIEI A LEGII ȘCOLARE XXVII/1907, ȚINUTĂ LA LUDUȘ ÎN ZIUA DE 24 MARTIE 1907
“Noi, Românii Ardeleni, am fost sub stăpânirea maghiară. În anul 1907 am fost puși la mare încercare de primejdie națională, prin legea draconică de maghiarizare a întregului învățământ din școlile noastre românești, precum și a celorlalte neamuri nemaghiare, conlocuitoare, de sub coroana Ungariei.
Această lege ce au indignat și au fost tulburat pe toți românii până în adâncul inimilor a fost provocată de faimosul conte Apponyi Albert, de tristă aducere aminte, fost ministru al cultelor și a școalelor în așa zis guvern al “coaliției” ce era în aceia vreme la cârma Ungariei.
Înaltul cler superior unit și ortodox își dase mâna de înfrățire de a lua lupta de apărare și protestare împreună pentru limba și cultura românească. A înaintat un «memoriu» către împăratul-rege din Viena. A arătat revoltarea de inimi ce i-au adus pe toți Românii de bine, simțitori de viitorul neamului românesc. Au pus credința nestrămutată a poporului român către tron și Înalta Casă domnitoare a familiei de Habsburg, ce s`a dovedit de atâtea ori în zilele grele a împărăției din cursul veacurilor. Cerând anularea legei ce vatămă interesele culturale și naționale ale dinasticului popor român. Și bazându-se pe art. 44/1868 a legei naționalităților, ce lege niciodată nu s`a respectat! S`a fost pus mari sforțări în lupta de cuvânt ce au dus-o atunci metropoliții și episcopii români, în Casa magnaților (Forendihaz) din Budapesta contra culturii române.
Asemenea și cei 16 deputați, aflători atunci în Dietă (Parlament) cu multă energie se luptase de a se susținea dreptatea cauzei române, în față cu șovinismul unguresc ce nu mai avea oprire sau sfârșit. Poporul român din diferitele ținuturi ale Ardealului românesc încă se puse în mișcare, prin Adunări de protestare. O asemenea adunare a fost și cea de la Ludușul de Mureș din ziua de duminică-24 martie 1907.
Adunarea aceasta a fost convocată de domnii: dr. Valer Moldovan adv., păr. Neculae Rațiu, preot în Turda, dr. Ioan Oltean, adv., păr. Neculae Solomon, protopop unit din Luduș și Emil Cormoș Alexandrescu, mare proprietar din Grebenișu de Câmpie.
În fruntea pieții din Luduș, unde se ținuse adunarea s`a fost ridicat o mare «tribună» din grinzi și scânduri de brad frumos aranjate și împodobită cu covoare alese și frumoase de la doamnele și harnicele femei țărance din Luduș.
În ziua sus amintită se adunase o mare mulțime de popor de la sate, nu numai din Județul Turda, ci și din alte județe învecinate, de (astfel încât-n.n.) marea piață a Ludușului se dovedise neîncăpătoare de mulțimea poporului adunat. Vorbitorii adunării au fost domnii convocatori (organizatori - n.n.) mai sus pomeniți, precum și alții din Turda și din Dicio-Sărmătin (Târnăveni-n.n.). În cuvântările sau discursurile rostite s`au arătat durerea și indignarea poporului român cu lovitura dată de guvernul maghiar de la Budapesta, cu legea șovinistului Conte Apponyi Albert! Au spus multe întâmplări triste din istoria neamului românesc, dar toate suferințele au trecut și noi am rămas, căci noi ne-am iubit legea și limba mai tare ca viața. Tăria am avut-o în sufletul nostru de român, din decursul veacurilor triste în altarele și amvonul bisericuțelor noastre de lemn de unde nu ne-a clătit năvălirile popoarelor barbare a trecutului. Să rămânem tari în credință cătră Dumnezeu și neam, ca și în trecut, până la izbânda neamului românesc, ce nu va întârzia mult căci apa trece, pietrele rămân!
Eu, modestul orator, eram atunci un tânăr țăran de 27 de ani. În sufletul și inima mea de atunci să strânse și simțeam o mare durere sufletească. În acele zile triste și grele ale neamului ni-am ținut de vorba zisă de-a fi una în unire «de la Vlădică la opincă». În acest bun înțeles, umilitul de mine am ținut și eu vorbire sau discurs de pe tribună. Am arătat și am spus că pactul dualismului încheiat la anul 1867 între Austria și Ungaria a fost o nenorocire pentru popoarele din împărăția Austro-Ungară. Că toate guvernele perândate la cârma Ungariei, așa zise guverne constituționale nu au avut alt scop de a ferici Ungaria, ci numai cu aducerea de legi, peste legi, de maghiarizare a popoarelor din Ungaria de altă viță sau limbă. Că domnul ministru conte Apponyi și sateliții lui, își fac închipuiri deșarte cu ideia greșită și păcătoasă «ideii de stat unitar național maghiar» («Egysegyes magyar nemzrti allam aszeme»), că ungurii vor să înghită pe cei 13 milioane de altă rasă (altă națiune-n.n.) și limbă. Protestăm în fața lumei culte și civilizate a poparelor europene și declarăm că «Oricât timp Români vom fi/ Nu ne temen că-om pieri».
S-a strigat «Să trăiască domnii de pe tribună!». Mulți m-au felicitat cu căldură și bucurie.
S`a citit și adoptat o moțiune de protestare, după care adunarea a luat sfărșit. Totuși legea Apponyi s-a pus în aplicare.
Cu mulți ani înainte un fruntaș maghiar Ludovik Mocsaryi a spus «că politica de maghiarizare este o utopie și va duce la dezastru Ungaria».
Șoviniștii unguri însă nu mult să bucurase de ea. Bietul conte Apponyi avusese nenorocirea să ajungă și să vadă nu numai prăbușirea iluziei de «idei de stat unitar maghiar», ci să și vadă și să sîmtă destrămarea statului maghiar milenar, cu sfârșitul anului 1918, a războiului mondial!
Se împlinise destinul dreptății Dumnezeești căci cel ce sapă groapa altora să cadă el însuși în ea”.
(Va urma )
(sursă: Dumitru Iclănzan, MEMORII, 1950 )
