“A FRECA MENTA”

Distribuie pe:

Expresia “a freca menta” înseamnă “a fi leneș / puturos, a pierde timpul de pomană”, fiind des întâlnită în vorbirea curentă.

Originea acestei expresii poate fi regăsită în perioada Antichității, Grecia fiind locul unde “a freca menta” are punctul de plecare a faimei căpătate în timp. De unde vine expresia “a freca menta”: obiceiul din Grecia Antică. Potrivit istoria-pe-scurt.ro, încă din Grecia Antică exista obiceiul ca masa pe care se servea mâncarea să fie frecată cu frunze de mentă, pentru a-i da un miros plăcut. Răspândirea grecilor în Balcani și mai alte zone mai îndepărtate, mai ales în perioada secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, odată cu domniile fanariote, au dus acest obicei în spațiul nord-dunărean, unde au existat în permanență comunități puternice ale acestei etnii. Românii care freacă menta. Obiceiul frecării meselor cu frunze de mentă a fost “importat” și de familiile înstărite de români, în secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. În plus, mirosul mentei era nu doar un semn de bonton, dar da și “senzația de răcoare pe timpul caniculei verii. Din acest moment, începe modificarea înțelesului expresiei prin faptul că mulți slujitori de casă preferau frecatul meselor cu mentă, ore în șir, în locul muncilor grele precum tăiatul lemnelor, căratul apei etc.”, potrivit istoria-pe-scurt.ro. De unde vine expresia “a freca menta”: “Activitatea” preferată, chiar dacă de la începutul anilor '20, influența elenă și fanariotă începe să scadă, frecatul mentei va ajunge dintr-o activitate obișnuită o expresie depreciativă la adresa celor care nu se împacă prea bine cu munca. În prezent, “a freca menta” este o expresie care reușește să contribuie la schițarea portretului celor care au meserii ale căror rezultate nu sunt văzute, a tinerilor care nu reușesc să treacă de examene sau persoanelor care pur și simplu refuză munca și preferă această “activitate”.

Sursa: Adevărul

Lasă un comentariu