1918, ANUL NOSTRU DE FIECARE ZI (III)

Distribuie pe:

“În decursul anului 1911, comitetul de conducere al Partidului Național Român luase o hotărâre ce ținuse mai multe întruniri și adunări publice în diferite locuri cu ținuturi curat românești. Era la ordinea zilei chestiunea cu democratizarea. Și aducerea reformei electorale prin votul universal (obștesc). Comitetul Național avea în acele zile o sfântă datorie față de poporul român de a-l ținea într-o strânsă «solidaritate națională» ca să izbândească dorința neamului.

O adunare poporală se ținuse și la Ludușul de Murăș, în 15 octombrie 1911. Tot ca și mai înainte, în piața Ludușului se ridicase o mare tribună pentru oratori.

La această adunare venise cei mai aleși bărbați însemnați ai poporului român ardelean. A venit regr. președinte al Comitetului Național George Pop de Băsești din Selagiu, membrii Comitetului: dl. dr. Iuliu Maniu de la Blaj, deputații dr. Ștefan Ciceo Pop de la Arad, dr. Teodor Mihaly, cu doamna Eleftera de la Dej, precum și alții de la Cluj, Reghin, Dicio-Sărmătin și Târgu-Mureș. Se ținuse o serie de discursuri din care scoatem următoarele:

Au arătat cum stăm cu cauza națională a neamului românesc. Au spus că se dă luptă hotărâtoare între cei ce vreau și doresc democratizarea țărei prin vot universal și cei de la putere care dețin încă frânele guvernării prin legile feudalității a veacurilor trecute! Voința și dorința a noastră de români în aceste vremuri hotărâtoare pentru soarta neamului este să fim uniți și înfrățiți într-o puternică «solidaritate națională» ca să fie izbânda deplină!

Eu, modestul orator, m-am fost pregătit și eu cu un discurs care am avut norocirea de-al ținea liber! Ca de introducere am spus din suferințele din trecut ale poporului român. Când clasa oligarcă feudală și aristocratică asuprea poporului iobag prin legiuri blăstămate.

Această clasă boierească era privilegiata statului și a împărăției ce au stăpânit Ungaria și Transilvania în sutele de ani, pot zice, de la venirea ungurilor. Apăsarea și tirania ce stăpânea poporul român a fost de nesuferit «De nu putea bietul român/ De tiranul de stăpân/ Nice de casă aș căuta/ Ci soartea și-o blăstăma». Din munca cu truda și sudoarea țăranului iobag, oligarchia feudală se îmbogățise și au dus trai îmbelșugat și resfățat ca în povești. Eară bietul țăran iobag era osândit la sclavie ca să nu fie luminat și deșteptat prin școală (ce nu ezitau pe atunci, până în veacul al XVIII-lea, când s-a deschis la Blaj celea ântâiu școale române). Ca să se trezească și el, iobagul, la demnitate de om liber. De năcazuri și biruri se tânguia: «Nu am pită, nu am sare/ Toate le-a dus darea mare/ Darea mare ce mă apasă/ De-mi stă sufletul sămi iasă». În urmă sosise vremea ideii de «libertate, egalitate și frățietate» a veacului trecut de la anul 1848 ce prin grele jertfe și suferințe a poporului român se sâmțise și el la largul lui de se puse pe munca de ridicare a culturii naționale prin școalele ce și le făcuse de devenisem astăzi însemnat de popor civilizat! Astăzi, având conștiința națională trezită în inimile și sufletele noastre, nu ne mai temem de apucăturile și loviturile dușmănoase ale stăpânitorilor de azi, care mâne nu vor mai fi! Căci cu noi este Dumnezeu și unde este Dumnezeu este credință în dreptate, de care pier toate născocirile diavolești. Să credem cu tărie și cu toată convingerea în ideia idealului național care nu v-a întârzia, care ne va duce la izbândă deplină prin lupta dreptății și a demnității de popor civilizat. Eară pe cei ce îș vând neamul pentru interese personale de măriri și onoruri ca cum sunt renegați ajungă-i blăstămul marelui poet Mihai Eminescu: «Cine a îndrăgit străinii/ Mânca-i-ar inima câinii/ Mânca-i-ar casa pustia/ Și neamul nenorocia». În aceste cugete și sâmțiri să fie pătrunse inimile noastre de români, pânâ la izbânda idealului național, care doresc tuturora să bucure toată suflarea românească.

După ce am terminat discursul spus cu multă tărie sufletească, adunarea, cu o furtunoasă manifestare de însuflețire, mă ovaționase în strigăte de «bravo!» și «să trăiască!». Domnii de pe tribună mă felicitaseră cu multă căldură ca pe eroul zilei, cum ziceau ei prin strângeri prietenești de mână. Regr. dr. Teodor Mihali, deputat și vicepreședinte a comitetului și a Partidului Național, mă sărutase pe frunte în fața adunării poporale de unde din nou mă ovaționaseră cu strigătul «să trăiască!», cu fluturări de batiste și pălării ridicate în sus! Eu, încă umilitul de mine, eram în culmea bucuriei și a fericirii în momentele de atunci. S-a cetit cătră adunarea poporală a dare de seamă pe celea vorbite și o «moțiune» de încredere în comitetul național, după care adunarea luase sfârșit!

Ziarele naționale, ca «Gazeta Transilvaniei» din Brașov în numărul său de duminică, 22 octombrie 1911, scrise foarte pe larg despre cele petrecute la Luduș. Articolul din prima pagină a ziarului cu titlul «Glasul unui țăran» era destinat umilei mele persoane. Mi s-a publicat în întreg discursul după note stenografice.

Asemenea și «Tribuna Poporului» de la Arad, cu articolul intitulat «Un om la locul său», se ocupase în acel articol de modesta mea persoană. Cine astăzi mai trăiesc dintre bătrânii din generația de atunci își vor aduce aminte de toate cele petrecute la Luduș, cu ocaziunea aceia!

Trebuie să mai amintesc aici, că în toate manifestările românești ce s-au petrecut atunci, au avut și jucat rol însemnat regr. adv. dr. Ioan Oltean din Luduș. Dacă tot orașul Turda și ținutul Arieșului aveau pe dr. Valer Moldovan, noi de la Luduș ascultam de dr. Oltean”.

La Mulți Ani, români, La Mulți Ani, România.

(sursă: Dumitru Iclănzan,MEMORII, 1950)

 

Lasă un comentariu