ÎN CE CONDIȚII SE REIAU EXAMENELE PENTRU PERMISUL DE CONDUCERE


Categorie: Diverse
|
22-05-2020
Nr: 95 (7.804)
|
Autor: LUCREȚIA POP
|

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a anunțat că activitatea de examinare va fi reluată treptat, prezentând și pașii pe care trebuie să îi parcurgă canditații.

Astfel, va fi necesară programarea candidaților cărora le-au expirat dosarele de școlarizare în perioada 16 martie - 17 mai 2020 și pentru care există o programare prealabilă în sistem (proba practică), ce se va efectua prin intermediul șco-lilor de conducători auto, cu informarea acestora.

Programarea candidaților cărora le expiră dosarul de școlarizare ulterior datei de 18 mai 2020 se va face din oficiu, pe cât posibil cu respectarea ordinii de programare anterioare, de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, cu informarea acestora.

Din 2 iunie, se va relua activitatea de examinare la proba practică a candidaților cărora le-au expirat dosarele de școlarizare în perioada 16 martie - 17 mai 2020, urmând ca la finalizarea acestei activități să fie demarată examinarea practică pentru candidații cărora le expiră dosarul de școlarizare ulterior datei de 18 mai 2020.

În funcție de numărul de candidați examinați și de capacitatea de preluare a serviciilor publice comunitare, reluarea activității de examinare la proba teoretică se va face începând cu data de 15 sau 22 iunie, decizia urmând să fie postată pe site-ul Instituției Prefectului.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a activității de examinare la proba practică, vor fi respectate cu strictețe următoarele măsuri de protecție în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus: utilizarea măștilor de protecție, atât pentru candidați, cât și pentru examinatori, scanarea temperaturii corporale și interzicerea susținerii examenului în situația în care aceasta depășește 37,2 grade Celsius, respectarea distanțării persoanelor aflate la locul de întâlnire de cel puțin 1,5 metri și evitarea prezentării la locul de întâlnire a candidaților cu însoțitori (prieteni, rude). Accesul va fi permis doar candidatului și instructorului auto.

Valabilitatea documentelor emise de serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile, de la data încetării acestei stări, potrivit actelor normative în vigoare.

În același context și pentru aceeași perioadă, se menține și valabilitatea documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare (transcriere) sau preschimbare a permisului de conducere obținute de către solicitanți de la alte entități.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval