2020 - AN RECORD AL INVESTIȚIILOR, LA REGHIN - INTERVIU CU PRIMĂRIȚA MARIA PRECUP


Categorie: Politic
|
22-05-2020
Nr: 95 (7.804)
|
Autor: CORNEL GROZA
|

- Vechii greci obișnuiau, pe la banchete, să facă libații, mulțumind zeilor că s-au născut oameni și nu animale, greci și nu barbari, bărbați și nu femei. În ce măsură această libație vi se potrivește, respectiv cât la sută din necazurile dumitale, de la primărie, se datoresc faptului că sunteți femeie?

- Păi, cam 70%. Primărițe de municipiu sunt trei, în toată țara. Ne este destul de greu. Nu este nicio fericire să fii femeie, nici în selecția politică prealabilă, nici în conducerea administrativă, ulterioară. Partea politică este segmentul cel mai negru din viața mea, iar ca primar am satisfacții, adesea din lucruri care nu se văd, la lumina zilei, cum se spune, respectiv, ajutorul pe care pot să-l ofer oamenilor, din perspectiva funcției, experienței mele de viață și a faptului că sunt femeie. La fel de adevărat este și că mă încarc negativ, din pricina problemelor pe care nu le pot rezolva. Trebuie să recunosc că oamenii aceia, din vechime, nu spuneau o prostie... oricum, partea cu mersul la evenimente, cu participarea la tot soiul de festivități sunt nimicuri necesare, de la care nu te poți eschiva, dar, adevăratul chin este atunci când vine la tine un cetățean care n-are casă, n-are ce mânca și tu nu-l poți ajuta, pentru că omul nu îndeplinește te miri ce condiții, impuse altundeva. Ce să-i spui omului care n-are doctorii și tu nu-l poți salva, căci depășește cu câțiva bănuți baremul impus?

- În ciuda celor spuse, în ultimul an, a mers bine, la primărie, sau...

- Spre deosebire de anii precedenți ai mandatelor mele, anul acesta este cel mai bogat an, atât prin proiectele europene, cât și prin proiecte de investiții, în general. Dacă până acum, bugetul, cu investiții cu tot, era de 58-60 de milioane, în anul acesta avem, până acum, 117 milioane, din care mai mult de jumătate sunt investiții, cele mai multe realizate pe fonduri europene. Pe lângă acestea mai avem și 22 milioane și două sute de mii pe CNI (Compania Națională de Investiții), însemnând Piața agroalimentară și - sper, în curând - cinematograful, de 11 milioane și 659 mii lei, proiect depus din 2015, dar care a fost blocat din cauza schimbării legislației cu privire la avizele ISU, în urma incendiului și catastrofei “Colectiv”.

- O adevărată căciulă de bani, cum ar spune un hâtru. Care sunt proiectele ce vă sunt mai dragi, mai aproape de suflet?

- Cel mai important, și pentru care mă bucur, căci înmagazinează eforturi depuse de foarte mulți ani, e proiectul pe fonduri europene, în valoare de 32 milioane și 955 de mii de lei, ceea ce este cam jumătate din bugetul nostru și se referă la asigurarea mobilității cetățenilor, însemnând asfaltare, modernizare străzi și pregătirea lor pentru traficul greu - cum sunt străzile Salcâmilor, Câmpului, Ierbușului. Însă, nu pot omite nici dotarea transportului în comun cu zece autobuze hibride noi. Reghinul nu a avut parte de autobuze noi și acum avem, deodată, zece, pentru care suntem în proces de achiziție; am contactat deja o firmă de consultanță, să alegem cele mai potrivite, care se pretează atât nevoilor, cât mai ales străzilor noastre - multe în pantă și destul de întortocheate și înguste, specifice orașelor vechi, ardelenești. Dorim să putem asigura mobilitatea reghinenilor, din oră în oră, pe tot arealul municipiului.

- Prin investiția aceasta atingeți, chiar dacă indirect, aspectul social al vieții conorășenilor dumneavoastră...

- Avem și investiții direct legate de acest aspect social; în ciuda perioadei acesteia, de pandemie, mă încălzește la inimă când văd cum crește, de la o zi la alta, blocul social destinat persoanelor vulnerabile care nu-și pot permite o locuință. Aveam cereri foarte multe, dar ne lipsea un teren intravilan care să poată fi ocupat cu aceste blocuri și cu cele ANL. Chiar și așa, lucrăm de zor!

- Nu cred că doar acest obiectiv e în atenția edilului orașului...

- Nici vorbă! Avem în vedere creșa nouă, “Spiridușii veseli”, pentru că noi, chiar dacă am mai făcut o creșă, de când sunt eu primar, resimțeam lipsa unui astfel de obiectiv socio-educațional. Economic stăm destul de bine și asta se vede și în dinamica populației. Cresc numărul cererilor pentru locuri în creșe și grădinițe și noi grăbim cât putem licitația - la care nu s-a prezentat încă nimeni - să mai facem o creșă pentru a ajuta tinerele familii și - de ce nu - a stimula creșterea demografică.

- Grija pentru copii, minunat denumiți “spiriduși veseli”, deși memorabilă, nu pare a fi suficientă...

- Așa este. Am cumpărat terenul pentru patinoar, pe care-l închiriam, an de an, am purces la reabilitarea mai multor instituții de învățământ. Mă pot gândi și la grădinița din “Dacia”, unde avem mulți copii și unde investim 4,237 milioane, din fonduri europene. Aici am în vedere reabilitarea totală și dotările necesare. La Liceul Tehnologic “Petru Maior” avem o reabilitare, o parte a școlii și o extindere la Școala Gimnazială “Alexandru Ceușianu”. Din bugetul nostru și cu ajutor de la Federația Română de Fotbal, facem un teren de fotbal, cuprins în Baza Sportivă “Metalul”, care este, momentan, în procedură de achiziție.

- Suntem în plină pandemie și chiar dacă am evitat acest delicat și mult dezbătut subiect, nu pot să nu vă întreb despre investițiile din sănătate...

- Cu cea mai mare atenție tratăm dotările spitalului. Anul trecut am semnat contractul, iar de pe urma acestuia, pentru prima dată în istoria sa, Reghinul va avea un tomograf care va deservi și populația din arealul județean al municipiului nostru. Trei pătrimi din populația județului, până la Toplița, va putea să vină la Reghin, pentru tomograf și să nu mai aștepte săptămâni, chiar luni de zile, pentru o programare, la Târgu-Mureș. Tomograful este unul foarte performant, iar noi am alocat 800.000 lei pentru a transforma fosta centrală termică a spitalului într-un loc special de funcționare a acestui tomograf. Am primit și acreditarea pentru el și sperăm ca în două săptămâni să-l putem inaugura. Pentru că Spitalul municipal “Dr. Eugen Nicoară” este în procedură de retrocedare, nu putem investi acolo. Așa că, pe un teren pentru care avem aprobarea episcopiei, am executat o clădire, tip container, supermodernă, bine dotată, pentru UPU, secția de primiri urgențe. Noi am alocat sume atât pentru reabilitare, cât și pentru dotare cu tot ceea ce e necesar. Pentru acest centru UPU, recepția finală este planificată în două-trei săptămâni, existând unele probleme cu gurile pentru oxigen; amenajarea, chiar așa, fără toate utilitățile impuse, ne-a fost de mare folos pentru trierea bolnavilor, în această perioadă de pandemie, scutindu-ne de a instala un cort improvizat, pentru măsuri sanitare. Avem bani alocați și pentru extinderi, reabilitări și modernizări la rețeaua apă-canal. La reabilitarea străzilor, mai avem circa cincisprezece de executat, din toate cele 155 de străzi pe care le are municipiul nostru. Pentru aceste reabilitări ne vom folosi atât de Secția noastră de drumuri, cât și de constructorii din zonă, aleși în urma procedurii de licitație, care este în curs.

- Pandemia aceasta a creat probleme și cu încasările la bugetele locale...

- Sper să avem suficiente încasări, pentru că altfel e o problemă cu execuția bugetară; personal sunt, însă, destul de liniștită, căci marea majoritate a investițiilor sunt din fonduri europene; totuși, pentru ca banii să vină la buget, este nevoie ca economia locală să funcționeze. În vederea atingerii acestui obiectiv am și semnat contractul de digitalizarea activității UAT Reghin, ceea ce înseamnă că, în curând, vom elibera certificate de urbanism, și nu numai, în mod electronic și vom dispune de o bază de date electronică, în care vom introduce și vechea arhivă, alături de datele culese din activitatea curentă. Proiectul are o valoare de peste 2,200 milioane și presupune și dotarea logistică, calculatoare etc. Este meritul meu și al colectivului primăriei - o spun fără falsă modestie - că am muncit ani de zile în direcția atragerii fondurilor europene, în pofida procedurilor destul de anevoioase. Pe această cale aduc mulțumiri și ADR “Centru” Alba Iulia, domnului director general Simion Crețu, cât și funcționarilor de acolo pentru ajutorul oferit.

  • Emil Bala - May 25, 2020, 11:31 am
    Ferească Mnezo cat de tută și modesta e cucoana, 8 ani nu a mișcat nimic pentru oraș și ea e mandra de dânsa.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval